[analyse_image type=”featured” src=”https://www.monitoruldevrancea.ro/wp-content/uploads/2026/10/Spirits-Romania.jpg”]
Spirits România, asociația reprezentativă a producătorilor și distribuitorilor de băuturi spirtoase, solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la aceste produse, în contextul în care înghețarea taxelor în 2027 nu poate fi o măsură suficientă în urma majorărilor din ultimii doi ani. ‘Simpla înghețare a taxelor pentru anul 2027 nu mai este o soluție suficientă în condițiile în care majorările excesive de acciză din ultimii doi ani au fost o măsură exagerată, care și-a dovedit eșecul. Reducerea accizei trebuie asumată ca o măsură de corecție necesară, care va stimula refacerea bazei de impozitare și va duce la creșterea încasărilor bugetare’, susțin reprezentanții Spirits România, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Aceștia susțin că eșecul politicii de supra-impozitare a băuturilor spirtoase este confirmat de datele oficiale ale ANAF, care arată că încasările din acciza pe băuturile spirtoase pentru perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2026 au fost de 708,68 milioane de lei, o creștere nesemnificativă față de cele 700,05 milioane de lei colectate în aceeași perioadă din 2024. Această creștere de doar 1,3% are loc în condițiile în care, în același interval, acciza a fost majorată cu 27%.
Potrivit asociației, în cazul în care consumul s-ar fi menținut la același nivel, statul ar fi trebuit să încaseze în primele 7 luni din 2026 peste 868 de milioane de lei. Acest lucru nu s-a întâmplat din cauza prăbușirii volumelor taxate și migrării consumului spre piața neagră. Astfel, taxarea excesivă a condus la o gaură de cel puțin 160 de milioane de lei (159,38 milioane lei) în bugetul de stat, în primele 7 luni ale anului, raportat la potențialul real. (…) Potrivit datelor transmise de organizație, România conduce în Uniunea Europeană la numărul de schimbări și creșteri ale accizei la băuturi spirtoase.
‘În ultimii 10 ani, în România au fost 7 majorări ale valorii accizei la băuturi spirtoase. În tot acest interval, în țări precum Franța, Belgia, Austria sau Germania nivelul accizelor a rămas constant. În Bulgaria a fost o singură modificare în tot acest interval. Pentru ca acest sector să se dezvolte și să permită companiilor să investească în dezvoltarea operațiunilor, prima nevoie este aceea de predictibilitate fiscală, care, în România, lipsește’, transmit reprezentanții asociației.
În acest context, Spirits România atrage atenția că la pierderile financiare cauzate de contracția pieței se adaugă o incertitudine juridică privind cadrul fiscal aplicabil de la 1 ianuarie 2027. (…) Spirits Romania este o asociație patronală înființată în 2013 care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din România.
[analyse_source url=”https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/10/08/spirits-romania-solicita-ministerului-finantelor-reducerea-accizei-la-bauturile-spirtoase/”]