Elena Băsescu: Să se scadă TVA la toate alimentele, nu numai la produsele bio

Europarlamentarul arată că, dacă tot se merge pe ideea reducerii TVA-ului la alimente, “o măsură altfel foarte bună cu un potenţial social uriaş, această scădere trebuie aplicată tuturor produselor alimentare, nu numai celor extrem de scumpe, pentru care militează soţia premierului”.

“Ştie toată lumea că îşi permit să cumpere roşii bio cu 20 de lei sau zahăr bio cu 25 de lei, nu trebuie să-i oblige şi pe ceilalţi români să se comporte la fel – pentru că nu au de unde.Ca şi constatare de final: curată măsură socialistă, n-am ce zice!”, a comentat Elena Băsescu pe site-ul personal.

Aceasta a adus şi câteva argumente, precizând că scăderea TVA la alimentele bio va avea ca un prim efect creşterea preţului alimentelor pentru cetaţenii de rând.

“Guvernul socialist ar alege astfel să susţină o parte a agriculturii care va produce mereu alimente mai scumpe decât cele obişnuite. Chiar şi cu un TVA scăzut la 9%, preţurile nu s-ar micşora semnificativ, în condiţiile în care acestea sunt oricum de 4-5 ori mai mari decât ale celorlalte alimente. Vor fi însă încurajaţi agricultorii să se orienteze către acest segment, renunţându-se la cultivarea produselor tradiţionale, ceea ce va duce şi la scumpirea acestora din urmă”, a explicat Elena Băsescu.

Europarlamentarul a mai precizat că România, având un TVA de 9%, va deveni mai degrabă o piaţă de desfacere pentru aceste produse.

“S-ar putea să ne trezim că nu se investeşte mai mult în agricultură, ci că importurile de astfel de produse cresc. De altfel, peste 60% din piaţa produselor bio din România se face din importuri”, a mai comentat Elena Băsescu, adăugând că, printr-o astfel de măsură, s-ar construi un sistem discriminatoriu pentru cei care investesc în agricultura tradiţională.

“De ce ei să vândă produse cu TVA de 24%, iar cei care se ocupă de alimente bio cu 9%? S-ar instala o practică puternic anticoncurenţială care ar produce dezechilibre”, a mai adăugat aceasta.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că produsele bio vor beneficia de reducerea TVA la 9%, la fel ca la pâine, măsura urmând a intra în vigoare din 2014, după întâlnirea dintre Guvern şi delegaţia FMI de anul viitor.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/elena-basescu-sa-se-scada-tva-la-toate-alimentele-nu-numai-la-produsele-bio-151348


Analyse


2025-03-22 01:39:18

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 1.2)

Subject: Reducerea TVA la alimente

Entity Sentiment:

  • Elena Basescu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • TVA: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 4)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Guvern: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • FMI: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: Elena Basescu critica reducerea TVA doar pentru produsele bio, argumentand ca ar trebui aplicata tuturor alimentelor pentru a evita discriminarea si dezechilibrele economice.

Summary: Elena Basescu critica decizia de a reduce TVA doar pentru produsele bio, sustinand ca aceasta masura ar trebui extinsa la toate alimentele pentru a evita discriminarea si a preveni dezechilibrele economice. Ea argumenteaza ca reducerea TVA la produsele bio ar putea duce la cresterea preturilor pentru cetatenii de rand si ar incuraja importurile, in loc de investitii in agricultura locala. Basescu subliniaza ca aceasta masura ar crea un sistem discriminatoriu si anticoncurential, afectand negativ producatorii de alimente traditionale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.