Până acum ceva vreme, bucureșteanul se chinuia să se strecoare pe trotuarele urbei și se minuna de cum se parchează în ceea ce se cheamă capitala europeană București.

Mașini de toate felurile erau parcate alandala fără ca vreo autoritate să intervină.

Îmi amintesc de un Logan lăsat fix sub semafor la intersecția Pantelimon cu Ritmului, de mașinile care circulau fără grețuri printre pietoni pe trotuarul de pe Șoseaua Iancului, pe secțiunea din imediata vecinătate a Secției 8 Poliție.

Ori de mașinile scumpe parcate pe trotuar peste drum de Sala Floreasca, în dreptul unei bodegi de lux.

Practic boierii coborau din mașină și din cinci pași numărați intrau în birt.

Pe Teiul Doamnei erau la ordinea zilei mașinile oprite în mijlocul șoselei, pe avarie, în vreme ce șoferul se ducea să-și facă niscaiva cumpărături.

De asemenea, stațiile STB și trecerile de pietoni gemeau de mașini lăsate aiurea. La Bucur Obor am văzut călători coborând din autobuz direct pe capota autoturismelor lăsate în stație de șoferi fără pic de creier și de bun simt. Și nimeni nu intervenea!

Poliția locală, Rutiera, Primăria, Prefectura, nimănui nu îi păsa. Te întrebai dacă instituțiile astea chiar mai există în orașul București. Iar acum ne-am trezit în extrema cealaltă!

Pentru că noi nu putem avea parte de echilibru, rațiune și înțelegere. Ani la rând m-am deplasat cu bicicletă prin oraș, tocmai ca să evit ambuteiajele și să câștig timp. De vreun an m-am lăsat. Pur și simplu îmi e rușine să fiu asociat cu actualele generații de mergători pe două roți.

Încurajați de ecologeala deșănțată care vine de peste hotare și e promovată la modul cel mai agresiv la noi, trotinetarii, bicicliștii și scuteriștii sunt noii șerifi ai orașelor. Comportamentul lor nu diferă însă cu nimic de cel al șoferilor pomeniți mai sus. E evident că li se permite orice pentru că ei, vezi Doamne, nu sunt poluatori și recurg la transportul alternativ.

Vreți exemple?

Iată: zilnic, scutere și trotinete electrice iau în stăpânire trotuarele. Ca pieton trebuie să fii mereu cu ochii în patru să nu te acroșeze vreun trotinetar.

Prototipul trotinetarului? Privire fixă, viteză, indiferent de câte lume e pe trotuar, cască și mănuși, ca să arate periculos, căști pe urechi, ceea ce înseamnă că nu aude nimic din ce se petrece în jurul lui. Aproape fără excepție, trotinetarul își abandonează fierul pe unde îl taie capul: în mijlocul trotuarului sau al șoselei, în ușa casei omului, în fața porții de garaj, pe trecerea de pietoni etc.

Nu am văzut nici un purtător de uniformă care să tragă de mânecă un trotinetar. Și cum ar putea s-o facă atâta vreme cât fostul ministru al Apărării se plimba cu trotineta prin sediul ministerului iar primarul capitalei ne spunea recent că și el e mare amator de astfel de deplasări.

Desigur, pe înțeleptul edil nu-l interesează că Parisul a interzis complet trotinetele electrice de 3 ani, ori că orașe precum Madrid, Barcelona, Praga sau Bruxelles au interzis închirierea lor din pricina accidentelor fără număr și a haosului pe care îl provocau.

Alături de trotinetar, biciclistul e altă specie care își face de cap pe străzile urbei. Încurajat și el de poziționarea unor politicieni și primari, biciclistul a devenit de o agresivitate ieșită din comun. Și de un tupeu obraznic, fără precedent.

Recent, am urmărit siderat, din autobuz, un individ pe bicicletă venind pe trotuar dinspre Casa Presei.

Deasupra pasajului rutier a sărit direct pe carosabil, a trecut în banda a treia (prima e cea de lângă trotuar, pentru cine nu știe), fără să-i pese de mașinile care veneau cu viteză din pasaj, apoi a tăiat din nou primele două benzi și pe la Muzeul satului s-a suit din nou pe trotuar.

E inutil să vă mai explic cât de periculos e ce a făcut individul. Iar fazele astea sunt la ordinea zilei.

Prin septembrie, tot pe Kisseleff, un alt erou pe două roți a ajuns pe banda a patra (!), rezervată transportului în comun, și ținea pe loc vreo 3 autobuze. Omul avea și scaun de copil pe bicicletă dar n-am apucat să văd dacă în scaun era cineva.

Pe b-dul Prezan, între Arc și Aviatorilor, un altul ajunsese pe banda a treia și mergea fără mâini pe ghidon! Și e plin de d-ăștia.

Astă iarnă, la -15 grade, eroii pe două roți se înghesuiau în trafic printre mașini, că, de, era dreptul lor cică.

Cu gheață și zăpadă pe carosabil, cu șanse considerabile să derapeze și să ajungă sub vreo mașină, eroul înveșmântat în hăinuțe colorate și mobilat cu camera de luat vederi pe cască, înfrunta vicisitudinile vremii. Și nu era doar unul. În fiecare zi am văzut d-ăștia.

Mulți dintre ei se cred miezul Bucureștiului. Pur și simplu refuză să se care de pe carosabil, chiar dacă pot merge bine mersi pe trotuar. Am văzut indivizi care mergeau pe șosea, printre mașini, cu toate că la un metru în dreapta lor era ditamai pista de biciclete goală-goluță!

Altul se scremea să se strecoare printre mașini și bordură, pe la Poligrafiei, deși pe trotuar nu era absolut nimeni. Se pare că pentru unii dintre ei e înjositor să meargă pe trotuar, chiar dacă există pistă de biciclete!

Iar Poliția locală, Rutiera, Primăria, Prefectura sunt inexistente. Cărăușii pe scutere călăresc trotuarele fără jenă zi și noapte. Nici o autoritate nu-i vede. De la „ai parcat ca un bou” am ajuns să trăim în ciclo-dictatură.

Iar ăia care merg cu mașinile au ajuns să fie priviți că niște infractori. Statul face tot posibilul să-i elimine de pe șosele.

Oamenii sunt realmente jupuiți de statul mai lacom ca niciodată, devenit bolnav de ecologeală.