Premierul s-a prezentat devreme în faţa procurorilor, unde a fost citat în calitate de martor în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos.
Reporter: Ştiaţi că s-au dat bani astfel încât să ajungă în biroul dumneavoastră?
Ilie Bolojan: Permiteţi, vă rog!

Ilie Bolojan a fost audiat mai bine de două ore la DNA Iaşi. Anchetatorii i-au cerut să explice circumstanţele în care a ajuns în biroul său de la Guvern omul de afaceri Fănel Bogos în luna septembrie a anului trecut, dar şi care a fost subiectul discuţie.

Conflictul care a declanșat ancheta și întâlnirea lui Bogos cu Bolojan

Dosarul a început de la un conflict dintre Fănel Bogos, care deţine zeci de ferme avicole şi directorul DSV Vaslui, Mihai Ponea. Cel din urmă a refuzat, în 2024, să-i aprobe omului de afaceri despăgubiri de 13 milioane de lei, după un focar de salmoneloză care îi ucisese 230 de mii de găini.

“Mi-a dat cu o cană în cap că am refuzat să-i aprob acel dosar de despăgubire.”, mărturiseşte Mihai Ponea, director DSV Vaslui. 

A fost momentul în care Bogos şi-a propus să obţină schimbarea din funcţie a lui Ponea şi potrivit procurorilor, a acţionat pe mai multe paliere. Prin intermediul secretarului general adjunct al guvernului, Cristina Trăilă, ar fi încercat să-l preseze pe şeful ANSVSA să schimbe conducerea DSV din Vaslui. Iar prin intermediul fostului şef PNL Vaslui, Mihai Barbu, a ajuns faţă în faţă cu premierul. Un martor interceptat în dosar vorbeşte de preţul acestei convorbiri.

Premierul a declarat în mod repetat că l-a primit pe Fănel Bogos în audienţă ca pe orice om de afaceri şi nu este la curent cu eventuale sume de bani plătite pentru facilitarea întâlnirii. Ilie Bolojan este al doilea premier audiat la DNA în timpul mandatului, după Victor Ponta. 

Noi audieri în dosarul lui Fănel Bogos. Ce spun avocatul și oficialii PNL

Avocatul lui Fănel Bogos respinge însă acuzaţiile privind plata mitei şi susţine că omul de afaceri nu a dat bani şi nu a făcut trafic de influenţă.

“Nu a fost vorba vreodată de bani. A fost o discuţie între alte două persoane care au presupus că ar putea, din disperare, domnul Bogos să ajungă la acest pas. Nu a dat niciodată nimănui vreodată mită şi nu a făcut vreodată niciun trafic de influenţă.”, a declarat Bogdan Gheorghiță, avocatul lui Fănel Bogos. 

În dosar a fost vizată şi Cristina Trăilă. Fostul secretar general adjunct al Guvernului a fost audiată de procurorii DNA, iar ulterior a fost pusă sub urmărire penală pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Trăilă susţine că acuzaţiile nu au legătură cu premierul.

“Acest dosar chiar nu are nicio legătură cu premierul Ilie Bolojan. Nu e niciun element penal în ceea ce-l priveşte pe Ilie Bolojan.”, a adăugat Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al guvernului. 

În ultimele săptămâni, ancheta DNA a adus şi alte audieri. Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Ciprian Trifan, şi preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Valeriu Iftime, au fost chemaţi la DNA Iaşi. Iftime a fost audiat în calitate de martor şi a declarat că procurorii l-au întrebat despre relaţia sa cu preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu.

Mai multe voci din PNL acuză acum că audierea premierului a fost influenţată politic.

“Ilie Bolojan, ca şi mine, este un tip care stă într-un apartament de trei camere dintr-un bloc din Oradea. Deci nu este un tip corupt, nu-l vedeţi cu avioane private. Îmi muşc limba mă abţin să fac alte declaraţii. Hai să lăsăm justiţia să-şi facă treaba. Vedem fel de fel de astfel de situaţii. Nu dau bine. Dar nu am niciun fel de emoţii în ceea ce-l priveşte pe Ilie Bolojan.”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Capitalei. 

Premierul a declarat în mod repetat că l-a primit pe Fănel Bogos în audienţă ca pe orice om de afaceri şi nu este la curent cu eventuale sume de bani plătite pentru facilitarea întâlnirii. Ilie Bolojan este al doilea premier audiat la DNA în timpul mandatului, după Victor Ponta. 

Bolojan a fost audiat în calitate de martor, iar ancheta continuă. Până în acest moment, premierul nu are calitatea de suspect în dosarul lui Fănel Bogos.