[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-c/cd4cd7a7-1e46-4d51-90cb-7a2ab696f0ca/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
Riga, Vilnius și Tallinn refuză să urmeze linia UE după eliminarea a doi oligarhi ruși de pe lista neagră. În paralel, anumite state discută cu Rusia, pregătind viitoarele negocieri. Analiștii politici explică ce riscuri există pentru securitatea regiunii și cum se poziționează România.
Uniunea
Europeană a aprobat eliminarea a doi oligarhi ruși, Alişer Usmanov
şi Mihail Fridman, de pe lista neagră extinsă a sancțiunilor,
ceea ce a provocat o reacție energică de protest a Ucrainei.
Ecourile s-au regăsit în capitalele statelor baltice, care s-au
delimitat de decizia Bruxelles-ului. Drept urmare, Riga, Vilnius și
Tallinn au transmis la unison că vor mențină aceste sancțiuni.
Letonia, Lituania și Estonia au transmis oficial că Alişer Usmanov
şi Mihail Fridman rămân pe lista oligarhilor ruși sancționați,
indiferent de decizia deja luată la Bruxelles și indiferent de ceea
ce vor decide celelalte capitale europene.
Revoltă pe Flancul Estic
Deocamdată,
poziția balticilor a rămas un caz izolat, însă a provocat o
întreagă dezbatere în alte state europene. În România, așa cum
se întâmplă de obicei, polemicile au rămas la nivelul rețelelor
de socializare, unde opiniile diferă în mod evident. Întrebarea
care se impune, însă, este dacă Bucureștiul, la nivel oficial, ar
trebui să adopte o poziție similară cu cea a statelor baltice.
Despre această chestiune au vorbit Mihnea Stoica și Radu Albu
Comănescu, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
În
opinia lui Radu Albu Comănescu, statele baltice transmit un mesaj
politic clar: “Statele baltice transmit în primul rând, aşa
cum ştiu ele să facă, un mesaj politic şi moral, nu doar unul
juridic. Ele ştiu foarte bine că impactul unor sancţiuni naţionale
suplimentare poate fi limitat în practică, însă urmăresc să
afirme o poziţie de principiu într-o chestiune pe care o consideră
existenţială pentru propria securitate. Din perspectiva lor, Rusia
nu este doar o problemă de politică externă, ci una de memorie
istorică şi de supravieţuire strategică”, spune Radu Albu
Comănescu.
Cum se poziționează România
În
ce privește România, el consideră că Bucureștiul ar trebui să
adopte o poziție similară. Totuși, anticipează că nu se va
întâmpla acest lucru.
„România
ar putea câştiga un anumit capital moral dacă ar adopta o poziţie
similară. Ar transmite că înţelege sensibilităţile flancului
estic şi că este dispusă să îşi asume o voce proprie atunci
când consideră că interesele de securitate ale regiunii o cer.
Totuşi, realist vorbind, mă aştept ca Bucureştiul să urmeze
linia generală a Uniunii Europene. Nu dintr-o analiză strategică
profundă, ci mai degrabă din inerţie instituţională şi din
reflexul de a evita iniţiativele care ar putea fi percepute ca
divergente faţă de consensul de la Bruxelles”, consideră
politologul.
În
opinia sa, România nu trebuie să aleagă o tabără anume, deși,
din punct de vedere moral, ar putea să se alăture Letoniei,
Lituaniei și Estoniei în demersul lor.
„Problema
nu este neapărat alegerea unei tabere sau a alteia, ci faptul că
România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi de
afirmare a unei doctrine proprii“, mai spune Radu Albu
Comănescu.
Sancțiuni cu „geometrie variabilă”
Mihnea
Stoica avertizează că decizii precum eliminarea lui Usmanov şi
Fridman de pe lista neagră extinsă a sancțiunilor riscă să nu
rămână cazuri izolate. Chiar și așa, și în condițiile în
care statele membre se poziționează diferit în chestiuni similare,
unitatea europeană nu ar fi pusă sub semnul întrebării, consideră
el.
„Aici
discutăm despre o situație réellement nouă. Sigur, am văzut și
îngrijorări, mai ales privind un potențial precedent
tranzacțional: adică riscul ca orice oligarh cu avocați buni sau
cu un stat-pârghie să poată încerca să scape de sancțiuni.
Dincolo de abordările diferite, nu cred că putem discuta despre o
lipsă a unității europene”, spune Mihnea Stoica.
Există
însă, consideră politologul, posibilitatea ca pe viitor să apară
și mai multe voci, iar statele membre să adopte anumite poziții în
funcție de interesele pe care le au în anumite dosare.
„Mai
degrabă cred că am intrat în faza unor decizii polifonice din
partea statelor europene, ale căror efecte le vom putea vedea mai
târziu. Unitatea de fond există: sancțiunile pentru aproape 3.000
de persoane și entități au fost prelungite pe trei ani. Dacă,
însă, astfel de excepții devin o practică, putem ajunge la un
regim de sancțiuni cu «geometrie variabilă», ceea ce ar putea
genera noi discuții despre diferențe de perspectivă. Rămâne de
văzut, însă, ce va însemna acest final de an și început de 2027
pentru soarta războiului…”, conchide Mihnea Stoica.
Negocieri și temeri regionale
El
a vorbit și despre negocierile care au loc cu Rusia, deocamdată mai degrabă purtate prin diplomați de eșalonul secund. În condițiile
în care Franța și Germania poartă discuții cu Rusia, presa din
cele două țări a relatat pe larg situația. Negocierile de la Baku
dintre Germania și Rusia au provocat reacția Ucrainei, iar în
capitalele est-europene au reapărut mai vechile temeri că
Occidentul ar putea pune în plan secund interesele Estului.
Întâlnirea oficială de la New York, dintre ministrul german de
externe Johann Wadephul și omologul său rus Serghei Lavrov, a
alimentat aceste temeri, în pofida unor dezmințiri de la Berlin, care susține că discuțiile s-au axat pe incidentele cu drone rusești.
„Aș
face mai întâi o precizare, pentru că informația publică e ușor
distorsionată. La Baku nu au negociat guvernele. Au participat foști
oficiali germani, fără mandat, iar cancelarul Merz a spus explicit
că nu a fost o inițiativă a guvernului german. De altfel, Kievul
nici nu a reacționat alarmat, ci a minimalizat întâlnirea. În
cazul Franței, contactele tehnice cu Moscova sunt publice încă din
februarie”, susține el.
Asta
nu înseamnă, precizează politologul clujean, că est-europenii nu
ar trebui să fie atenți la ceea ce va urma. Nu ar exista însă
semnale de natură să trezească neapărat suspiciuni, crede Mihnea
Stoica.
„Mai
important, în aceste săptămâni consilierii de securitate ai
Franței, Germaniei și Marii Britanii pregătesc termenii unei
eventuale negocieri împreună cu Ucraina, nu în locul ei. Așadar,
cred că răspunsul potrivit în acest context nu ar trebui să fie
suspiciunea, ci prezența. Statele din flancul estic, inclusiv
România, trebuie să fie active în formatele în care se discută
securitatea europeană. Principiul «nimic despre Ucraina fără
Ucraina» trebuie să însemne și „nimic despre securitatea
flancului estic fără flancul estic”, încheie Mihnea Stoica.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/securitate-si-aparare/decizia-referitoare-la-ucraina-care-imparte-ue-2561457.html”]