„Comisia Călăraşi” va avea 15 membri. Partidele trebuie să facă nominalizările până luni

Actualizare 16.05 . Ilie Sârbu nu va conduce această comisie. Socrul premierului, liderul senatorilor PSD, nici nu face parte din comisie.

„Liberalii au mai susţinut acea propunere ca domnul Sârbu să fie preşedinte ?”, a fost întrebat premierul. „Nu, nu. Nici vorbă. Dânșii și-au desemnat niste reprezentanți. Aia a fost pentru presă”, a răspuns el. „Când o să fie Crin șef la PSD o să facă propuneri la PSD, eu nu fac la PNL. Faptul ca el a înțeles importanța comisiei și o sprijină e cel mai important lucru”.

 ________________________

Anunţul a fost făcut de secretarul Camerei, Niculae Mircovici, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, precizând că până luni liderii grupurilor parlamentare urmează să stabilească componenţa nominală a comisiei de anchetă.

Acesta a spus că luni va avea loc o nouă şedinţă a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care se va stabili programul de marţi al Parlamentului, când e posibil să fie o şedinţă comună a celor două Camere.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Parlamentul se va întruni pentru a vota proiectul de hotărâre de înfiiţare a Comisiei de anchetă Călăraşi după ce va adopta proiectul de buget pe anul 2014, el arătând că tot atunci se vor face şi nominalizările membrilor acestei structuri.

Nu am stabilit cine va conduce comisia, nu am stabilit nici măcar membrii comisiei, deoarece azi draftul de hotărâre întocmit de parlamentarii PSD, UNPR şi PC îl vom prezenta şi colegilor de la PNL. Şi, când se ia decizia, imediat după Legea bugetului, atunci facem şi nominalizările”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, recent, că terenul din Călăraşi a fost achiziţionat cinstit, fiind vorba despre o afacere de familie, el menţionând că nu şi-ar fi permis ilegalităţi şi că, de fapt, USL în ansamblu face un joc politic. 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/comisia-calarasi-va-avea-15-membri-partidele-trebuie-sa-faca-nominalizarile-pana-luni-163210


Analyse


2025-03-01 18:16:17

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Comisia Calarasi si nominalizari

Entity Sentiment:

  • Comisia Calarasi: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Ilie Sarbu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Niculae Mircovici: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Comisia Calarasi va avea 15 membri, iar partidele trebuie sa faca nominalizarile pana luni. Ilie Sarbu nu va conduce comisia, iar premierul Victor Ponta a mentionat ca Parlamentul va vota proiectul de hotarare dupa adoptarea bugetului pe 2014.

Summary: Comisia Calarasi va avea 15 membri, iar partidele trebuie sa faca nominalizarile pana luni. Ilie Sarbu nu va conduce comisia, iar premierul Victor Ponta a mentionat ca Parlamentul va vota proiectul de hotarare dupa adoptarea bugetului pe 2014. Secretarul Camerei, Niculae Mircovici, a anuntat ca liderii grupurilor parlamentare vor stabili componenta nominala a comisiei de ancheta. Presedintele Traian Basescu a declarat ca terenul din Calarasi a fost achizitionat cinstit, mentionand ca USL face un joc politic.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.