Senatorul Cristiana Anghel s-a supărat pe Digi24

„Deci m-ai văzut. Uite, mai merg o dată în partea asta şi mă mai întorc, că mai am o treabă. E bine? M-ai văzut, exist”, a spus Cristiana Anghel, fosta învățătoare grevistă, echipei Digi24.

„Programul Cristianei Anghel este destul de încurcat, fiind vorba de un senator al României, un senator este mai tot timpul în plen, aşa cum am văzut şi la televizor”, a încercat să lămurească lucrurile consilierul Ana Maria Dobrişan.

De fapt, senatorii şi deputaţii lucrează în plen două zile pe săptămână, timp de trei ore. Şi nici atunci nu vin întotdeauna. Iar când ar trebui să fie la comisii, parlamentarii lipsesc.

Chiar senatorul Cristiana Anghel s-a arătat uneori deranjată de cum merg lucrurile la Parlament. „Stimate domnule preşedinte, pentru care motiv sunt eu în Parlament astăzi? Ca să stau şi să apăs pe un buton doar”, spunea ea în urmă cu câteva săptămâni.

Digi24 a continuat demersurile şi a descoperit că unele birouri parlamentare nu au siglă, adresă şi program afişate. Astfel că oamenilor le este imposibil să afle unde trebuie să meargă în audienţă. „Cred că aveţi dreptate şi în cel mai scurt timp o să afişăm şi un program”, a spus consilierul Corneliu Ștefănescu.

Fiecare senator şi deputat primeşte zece mii de lei în fiecare lună pentru activitatea sa din teritoriu.

  

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/senatorul-cristiana-anghel-s-a-suparat-pe-digi24-165249


Analyse


2025-02-27 22:11:17

General Sentiment: negative (score: -0.3 magnitude: 1)

Subject: Senator suparat pe Digi24

Entity Sentiment:

  • Cristiana Anghel: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • Digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Ana Maria Dobrisan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Corneliu Stefanescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Media

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Senatorul Cristiana Anghel este nemultumita de Digi24 si de activitatea parlamentara.

Summary: Senatorul Cristiana Anghel s-a aratat nemultumita de Digi24 si de activitatea parlamentara, mentionand ca senatorii si deputatii lucreaza doar doua zile pe saptamana in plen. Consilierul Ana Maria Dobrisan a incercat sa clarifice programul incarcat al senatorului, iar Corneliu Stefanescu a promis afisarea unui program pentru birourile parlamentare. Fiecare senator si deputat primeste zece mii de lei lunar pentru activitatea din teritoriu.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.