Valeriu Zgonea: Legea amnistiei şi graţierii a fost scoasă de pe ordinea de zi

 

Legea amnistiei a fost scoasă de pe ordinea de zi a sesiunii de vot final a Camerei Deputaţilor, a convenit preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, cu liderii de grup. “Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a decis scoaterea de pe ordinea de zi a poziţiei 22, cu privire la amnistiere. Celelalte proiecte rămân pe ordinea de zi”, a anunţat Zgonea în plenul Camerei Deputaţilor.  

Parlamentarii PNL au cerut vot deschis la legea amnistiei, ameninţând că, în caz contrar, vor părăsi sala.

Traian Băsescu i-a rugat pe parlamentari să respingă legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse. “Va afecta încrederea în justiţie”, a transmis preşedintele.

Totodată, şeful statului le-a scris preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. „Cu ocazia votului final, îmi exprim convingerea că parlamentarii vor da dovadă de responsabilitate și vor avea în vedere că o asemenea măsură nu este oportună, va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupției, afectând încrederea în actul de justiție”, a transmis Traian Băsescu.

Termenele pentru graţiere şi amnistie au fost prelungite, modificările fiind votate de membrii comisiei juridice din Camera Deputaţilor.

Sub incidenţa noilor modificări intră cei condamnaţi care au primit pedepse de până la 6 ani de închisoare. În cazul graţierii, sunt vizate persoanele care au pedepse de până la 7 ani cu executare.

Printre cei care ar beneficia de această lege sunt Adrian Năstase, Cătălin Voicu sau Antonie Solomon.

Preşedintele Comisie Juridice din Camera Deputaţilor Bogdan Ciucă a spus că legea amnistiei va exclude infracţiunile de corupţie şi cele cu violenţă. Potrivit acestuia, legea era necesară din cauza CEDO.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/valeriu-zgonea-legea-amnistiei-si-gratierii-a-fost-scoasa-de-pe-ordinea-de-zi-166483


Analyse


2025-03-21 12:21:55

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 2.5)

Subject: Legea amnistiei scoasa de pe ordinea de zi

Entity Sentiment:

  • Valeriu Zgonea: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Legea amnistiei si gratierii: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5, occurrence: 4)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Traian Basescu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Adrian Nastase: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Catalin Voicu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Antonie Solomon: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Bogdan Ciuca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • CEDO: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Law

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Legea amnistiei si gratierii a fost scoasa de pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, conform deciziei lui Valeriu Zgonea si a liderilor de grup. Traian Basescu a cerut respingerea legii, mentionand ca va afecta increderea in justitie. Termenele pentru gratiere si amnistie au fost prelungite, iar modificarile au fost votate de comisia juridica.

Summary: Legea amnistiei si gratierii a fost scoasa de pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, conform deciziei lui Valeriu Zgonea si a liderilor de grup. Traian Basescu a cerut respingerea legii, mentionand ca va afecta increderea in justitie. Termenele pentru gratiere si amnistie au fost prelungite, iar modificarile au fost votate de comisia juridica. Legea exclude infractiunile de coruptie si cele cu violenta, fiind necesara din cauza CEDO.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.