Siegfried Mureşan va merge în Parlament cu un program de guvernare în 28 de puncte. Printre cele mai importante vizează reforma administraţiei locale şi centrale, reforma companiilor de stat, legea salarizării sau reforma serviciilor de informaţii. Evident, domenii precum Energie, Sănătatea, Agricultura sau Justiţia nu puteau lipsi de pe agenda premierului desemnat.

Programul lui Siegfried Mureşan

Reforma Administrației Centrale și Locale
Companii de stat
Stimularea economiei și a muncii
Ajutoare de stat și campioni regionali
Energie
Consolidarea veniturilor și combaterea evaziunii
Finanțe publice echilibrate, stat corect cu contribuabilii
Legea salarizării unice
Analiza și prioritizarea proiectelor de investiții
Sănătate
Finalizarea reformei pensiilor speciale
Justiție și stat de drept
Reziliență democratică și coeziune socială
Digitalizarea și inteligența artificială în stat
România pro-europeană și transatlantică
Educație și cercetare – învățământ preuniversitar
Agricultură
Transporturi și infrastructură
Dezvoltare, lucrări publice și administrație
Fonduri europene
Mediu, ape și păduri
Muncă, locuire și protecție socială
Cultură
Afaceri interne și siguranță publică
Apărare
Culte și minorități naționale
Diaspora și românii de pretutindeni
Reforma și controlul democratic al serviciilor de informații

În ceea ce priveşte reforma administraţiei centrale şi locale, Mureşan şi-ar dori reducerea cu 13% a numărului de parlamentari şi maxim 3 secretari de stat per minister. De asemenea, ar vrea comasări de agenţii şi instituţii şi un departament digital centralizat în subordinea premierului. Reducerea personalului din structurile de stat, o directivă clară a guvernului Bolojan, se regăseşte şi în programul lui Siegfried Mureşan. 

La nivelul Capitalei, Mureşan şi-ar dori ca domenii precum urbanismul, transportul public, educația sau sănătatea să fie transferate din responsabilitatea primăriilor de sector, în responsabilitatea Primăriei Capitalei.