Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape

[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2026/09/horia-bugarin-640×360.png”]

Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape

Una dintre cele mai importante investiții comerciale din zona Timișoara urmează să fie realizată la Dumbrăvița. Pe terenul achiziționat de cei de la Dedeman lângă Ikea, vor fi ridicate, în tei etape, un magazin de bricolaj, galerie comercială și o zonă de servicii comerț și alimentație publică.

Proiectul a fost prezentat Comisiei de Urbanism a Consiliului Local Dumbrăvița. Conform informațiilor prezentate de primarul Horia Bugarin, prima etapă va fi construirea magazinului Dedeman, cu o suprafață de aproximativ 21.900 mp. Potrivit reprezentanților companiei, va fi al doilea cel mai mare magazin Dedeman din România.

”Mă bucur cu atât mai mult că vorbim despre o companie românească, un business construit și dezvoltat în România, care alege Dumbrăvița pentru o investiție de asemenea amploare”, spune Bugarin.

După cum spuneam, dezvoltarea este prevăzută în trei etape. Prima presupune ridicarea magazinul Dedeman, cu sală de vânzare, seră, zonă drive-in pentru materiale de construcții, spații de servicii și facilități pentru angajați. Etapa a doua va fi o galerie comercială de aproximativ 17.161 mp și o clădire separată destinată alimentației publice de tip drive-in. Din informațiile pe care le deținem, acolo va fi și un hypermarket, proprietarii Dedeman au achiziționat rețeaua Carrefour, deci, noul magazin va fi parte a acestei rețele.

Etapa a treia va presupune amenajarea unei noi zone de dezvoltare, pe aproximativ 16.649 mp, destinată serviciilor, comerțului și alimentației publice. Proiectul prevede și peste 1.000 de locuri de parcare pentru magazin și galeria comercială.

Conform lui Bugarin, proiectul include stație de autobuz, pistă de biciclete, spații verzi și plantarea a peste 1.400 de arbori, astfel încât accesul să nu depindă exclusive de mașină, iar dezvoltarea comercială să vină la pachet și cu o componentă de mobilitate alternativă și verde.

”Suntem încă într-o etapă de pregătire. Dedeman parcurge toți pașii legali și urbanistici necesari pentru ca această investiție să devină realitate. Odată realizată, va fi cea mai mare investiție privată din istoria Dumbrăviței. Pentru mine, acesta este și un semn al modului în care se schimbă localitatea noastră. Dumbrăvița nu mai este doar un loc în care oamenii aleg să își construiască o casă. Devine tot mai mult o comunitate în care se investește, se creează locuri de muncă și apar servicii noi. Faptul că o companie românească de talia Dedeman alege Dumbrăvița pentru una dintre cele mai importante investiții ale sale este o veste foarte bună pentru comunitatea noastră.”, a mai spus Bugarin

Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei

Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie

Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie

Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar

Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din…
Citeşte tot articolulCiteste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie

Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o… Citeşte tot articolulCiteste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,… Citeşte tot articolulCiteste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest… Citeşte tot articolulCiteste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei

Doar patru zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de terenurile recuperate de municipalitate  Dominic Fritz spune că a semnat și dus la îndeplinire 570 de dispoziții de demolare și eliberare a domeniului public.  “Zeci de hectare… Citeşte tot articolulCiteste articolul Cu patru zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz evocă terenurile recuperate de municipalitate

Alb-violeții se impun în Sala „Apollo”, la capătul unui meci spectaculos, cu 76 de goluri! A fost CSM București 36–40 SCM Politehnica Timișoara, în etapa a treia din Liga Zimbrilor. A doua victorie consecutivă pentru echipa bănățeană, care rămâne neînvinsă după primele trei etape ale Ligii Zimbrilor. Anterior, SCM Poli a remizat la Turda și… Citeşte tot articolulCiteste articolul Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri

Eco Serv Timiş atrage atenţia că pubelele negre arată o problemă care nu mai poate fi trecută cu vederea. Este vorba de faptul că deșeuri care pot fi reciclate sau care beneficiază de alte fluxuri de colectare, ajung în recipientele pentru deșeuri reziduale. Pubela neagră nu este locul în care putem arunca orice. ​Eco Serv… Citeşte tot articolulCiteste articolul Eco Serv Timiş: În 2026, încă găsim deșeuri neconforme în pubela pentru deșeuri reziduale
Până duminică, 4 octombrie 2026, planetariul revine în food court-ul Iulius Town, cu noi călătorii interstelare. Planetariul a revenit cu trei spectacole inedite dedicate tuturor curioșilor care vor să afle mai multe despre Univers. Fiecare dintre show-uri este proiectat full-dome, creând o experiență senzorială specială. Proiecția „Racheta Magică” este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între… Citeşte tot articolulCiteste articolul Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”

Cinci zile pline de atmosferă de sărbătoare, orașe de poveste și târguri de Crăciun de neuitat. Un traseu care leagă Bavaria,  Alsacia , Elveția şi Austria şi opriri în München, Strasbourg, Colmar, Basel, Zürich, Innsbruck şi Salzburg. Aceasta este oferta AsTour în preajma Sărbătorilor de iarnă în care să puteţi admira cele mai frumoase târguri… Citeşte tot articolulCiteste articolul AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa

La şase ani după ce a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei, Dominic Fritz este nevoit să plece din funcţie. Şi nu fiindcă ar fi pierdut vreun scrutin, ci în urma unei conjuraţii executate de o coterie care cuprinde unele dintre cele mai retrograde elemente din România: PSD, AUR, CCR, Lia Savonea… Despre ce… Citeşte tot articolulCiteste articolul “O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/09/au-fost-prezentate-detaliile-investitiei-realizate-de-dedeman-la-dumbravita-dezvoltarea-in-trei-etape_477430.html”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.