[analyse_image type=”featured” src=”https://vol.monitorulsv.ro/articole/2026/09/14/a7ff319f-596d-4f09-b7b2-c5bfe3e98bb5-vjiew1920h1193.jpg”]
Un autor bucovinean, plecat în urmă cu mai bine de două decenii în Statele Unite ale Americii, revine la Pojorâta natală cu o carte despre românii risipiți în America Latină.
Ștefan Străjeri, scriitor, jurnalist și editor al publicației Curentul Internațional, stabilit din anul 2003 în statul Michigan, se întoarce acasă cu o nouă și importantă realizare editorială.
După șase ani de cercetare, documentare și scris, autorul a publicat monografia „De la Rio Grande până în Țara de Foc – Prezența românilor în America Latină”, apărută la Editura Vasiliana din Iași, într-un impresionant volum de 604 pagini, ilustrat cu 160 de fotografii.
Este o carte care aduce în atenția cititorului o pagină mai puțin cunoscută a istoriei românilor din lume: destinele celor care au ajuns, de-a lungul timpului, în țările Americii Latine, din Mexic până în îndepărtata Țară de Foc, în Patagonia.
Pentru autor, această carte are însă și o semnificație personală aparte.
„Este, fără îndoială, cea mai ambițioasă și poate cea mai apropiată de sufletul meu dintre toate lucrările publicate până acum”, mărturisește Ștefan Străjeri: „În paginile ei se regăsesc sute de destine românești răspândite din Mexic până în Țara de Foc, istorii uitate, comunități aproape necunoscute și oameni care au dus numele României pe întreg continentul latino-american.”
O muncă de șase ani, desfășurată intens, cu perioade de cercetare, documentare și scriere, a făcut posibilă această apariție editorială. Rezultatul este o monografie care îmbină documentul istoric, cercetarea, mărturia și povestea, recuperând din uitare fragmente din existența unor comunități românești aflate la mii de kilometri de țară.
- Lansarea de la Pojorâta
Prima lansare a monografiei va avea loc chiar în localitatea natală a autorului, Pojorâta, într-un moment cu o încărcătură simbolică aparte. Marți, 22 septembrie 2026, la Casa de Cultură „Pietrele Doamnei” din Pojorâta, Ștefan Străjeri își va prezenta noua carte în fața comunității din care a plecat. Evenimentul va fi moderat de Rareș Busuioc. Volumul va fi prezentat de: prof. univ. dr. Anca Sîrghie, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; Nicolae Busuioc, istoric literar, Iași; Liviu Apetroaie, scriitor, Iași; Florentin Busuioc, directorul Editurii Vasiliana, Iași.
Lansarea va fi și o „punte de legătură spirituală”, prin participarea unor invitați speciali din Cernăuți și Nordul Bucovinei, Ucraina: Maria Toacă, scriitoare, membră a Societății Scriitorilor Bucovinei și a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; Vasile Răuț, președintele Societății „Golgota” a românilor din Ucraina; Cristi Bota, tânăr sculptor. Astfel, întoarcerea lui Ștefan Străjeri la Pojorâta pentru lansarea monografiei „De la Rio Grande până în Țara de Foc. Prezența românilor în America Latină” este și o întâlnire între „lumi românești” despărțite de distanțe geografice, dar unite prin aceeași memorie culturală.
- O carte deschisă cu un cuvânt de înaltă apreciere
Valoarea și originalitatea demersului literar sunt subliniate încă din primele pagini ale volumului de academicianul Ioan-Aurel Pop, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în perioada 2012-2020 şi preşedinte al Academiei Române în perioada 2018-2026.
În textul care deschide cartea, istoricul remarcă faptul că, deși s-a scris mult despre românii plecați în lume, cercetările s-au concentrat în special asupra diasporei românești din Europa Occidentală, Statele Unite și alte spații deja bine cunoscute. Ștefan Străjeri propune însă o perspectivă diferită: „Domnul Ștefan Străjeri vine cu o perspectivă nouă: după ce a investigat Canada și zona Marilor Lacuri, se oprește asupra prezenței românilor în America Latină, de la Rio Grande del Norte până în Patagonia.”
Academicianul Ioan-Aurel Pop vede în această carte nu doar o cercetare documentară, ci și o adevărată frescă a vieții românești transplantate pe un alt continent: „Cartea de față este o panoramă a altor români și a altor Românii, toate pline de farmec și de energie, un izvor de informații, dar și o frescă spirituală a vieții românești implantate pe sol latino-american.”
Iar în încheierea cuvântului său, academicianul îi adresează autorului un omagiu literar, parafrazându-l pe Tudor Arghezi: „Carte frumoasă cinste cui te-a scris!”
„Cartea de față este o panoramă a altor români și a altor Românii, toate pline de farmec și de energie, un izvor de informații, dar și o frescă spirituală a vieții românești implantate pe sol latino-american. De aceea, spun și eu, ca Tudor Arghezi: <Carte frumoasă cinste cui te-a scris!>”.
- O lume românească despre care se știe prea puțin
Prof. univ. dr. Anca Sîrghie, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, una dintre personalitățile care vor prezenta volumul la lansarea de la Pojorâta, apreciază perspectiva largă în care autorul își construiește cercetarea.
„Autorul integrează istoria românilor din țările Americii Latine în panorama evoluției vieții întregului continent de-a lungul secolelor și mileniilor, fapt în sine foarte interesant, întrucât civilizațiile care s-au succedat acolo sunt pe cât de fascinante, pe atât de misterioase.”
La rândul său, George Rădulescu subliniază dimensiunea documentară și recuperatoare a lucrării: „Lucrarea lui Ștefan Străjeri reface, însă, cu precizia științelor exacte, harta uriașă și întortocheată a unor epoci judecate superficial în partea noastră de lume. (…) De aici, <sensul> invocat mai sus. <Sensul arhivelor> emană din fiecare paragraf scris în această lucrare.”
Dincolo de cifre, hărți, documente și arhive, monografia vorbește despre oameni. Despre plecare, adaptare, identitate, dor și despre felul în care românii au încercat să-și păstreze limba, tradițiile și legătura cu locurile de unde au pornit. Este, în fond, povestea unei Românii răspândite în lume.
- A doua întâlnire cu cititorii, la Iași
A doua lansare a volumului va avea loc miercuri, 23 septembrie 2026, de la ora 17:30, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.
Evenimentul va fi moderat, de asemenea, de Rareș Busuioc, iar cartea va fi prezentată de: prof. univ. dr. Anca Sîrghie, prof. univ. dr. Liviu Antonesei și prof. univ. dr. Alexandru Tofan.
- „Să descoperim împreună…”
Prin această nouă monografie, Ștefan Străjeri continuă un demers început cu ani în urmă: acela de a recupera și aduce în atenția publicului destine românești despre care s-a scris prea puțin. El a lansat, în 2014, „Românii americani de la Marile Lacuri” (Editura Anamarol, București) și, în 2020, „Istoria românilor canadieni: 1890–2020” (Editura Anamarol, București).
De această dată, călătoria documentară pornește de la Rio Grande și ajunge până în Țara de Foc, traversând un continent și mai multe generații de români.
Dar pentru autor, călătoria are și un punct de întoarcere. După cercetări desfășurate între arhive, documente, mărturii și comunități românești din America Latină, cartea ajunge, pentru prima sa lansare, chiar în locul în care a început povestea autorului: acasă, la Pojorâta.
Iar invitația lui Ștefan Străjeri este, de fapt, o invitație la o călătorie printr-o istorie mai puțin cunoscută: „Vă aștept să descoperim împreună o pagină captivantă și prea puțin cunoscută a istoriei românilor din lume!”.

[analyse_source url=”https://www.monitorulsv.ro/stefan-strajeri-se-intoarce-acasa-la-pojorata-cu-o-noua-monografie-de-la-rio-grande-pana-in-tara-de-foc-prezenta-romanilor-in-america-latina_9cd075/”]