[analyse_image type=”featured” src=”https://vol.monitorulsv.ro/articole/2026/09/08/375a223e-d908-4017-b9c9-7c7dd137bce5-oeqyw1920h1077.jpg”]
Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a vorbit, la deschiderea noului an școlar, despre importanța unei colaborări strânse între administrația locală, unități de învățământ și părinți. De precizat că noul an școlar a început luni în toate unitățile de învățământ din municipiul Fălticeni, într-o atmosferă marcată atât de emoția unui nou început, cât și de momente de profundă tristețe, așa cum a fost la Colegiul Național „Nicu Gane”.
La festivitățile de deschidere au participat elevi, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai administrației locale, ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Poliției Municipiului Fălticeni și Detașamentului de Jandarmi Fălticeni, precum și preoți. Alături de elevi, profesori și părinți au fost prezenți primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, și inspectorul școlar general adjunct Gabriel Matei. „Educația se construiește împreună”, a spus Cătălin Coman, care a adăugat că fiecare dintre cele trei componente are un rol important în formarea copiilor și tinerilor și în asigurarea unui cadru cât mai bun pentru educație.
„În Fălticeni, aproximativ 8.000 de copii și tineri formează astăzi comunitatea școlară a municipiului. Pentru fiecare dintre ei, începutul de an școlar înseamnă un nou început, noi provocări, dar și noi oportunități de a învăța, de a se dezvolta și de a-și construi viitorul”, a spus Coman. De precizat că prima zi de școală din Fălticeni a fost umbrită de tristețe la Colegiul Național „Nicu Gane”, unde elevii, profesorii, părinții și oficialii prezenți i-au comemorat pe cei doi elevi de 16 ani care și-au pierdut viața într-un tragic accident rutier produs la sfârșitul săptămânii trecute, la Fântâna Mare. Tot la acest colegiu, a fost omagiată memoria unui profesor al colegiului, care a încetat din viață în această vară. „A fost un moment de reculegere și solidaritate, în care întreaga comunitate școlară și-a arătat respectul pentru cei plecați prea devreme dintre noi”, a spus Cătălin Coman.
În final, acesta le-a urat elevilor, profesorilor și părinților sănătate, rezultate bune și împliniri.

[analyse_source url=”https://www.monitorulsv.ro/primarul-catalin-coman-considera-ca-o-colaborare-stransa-intre-administratia-locala-scoli-si-parinti-este-benefica-pentru-binele-elevilor-din-falticeni_8388ab/”]