[analyse_image type=”featured” src=”https://vol.monitorulsv.ro/articole/2026/09/07/57abebfd-c632-491f-a85c-34117e4652af-dqzkw1920h1044.jpg”]
Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a transmis un mesaj elevilor, părinților și cadrelor didactice din municipiu cu prilejul începerii noului an școlar, vorbind în mod special despre importanța educației și a sprijinului oferit copiilor. Bogdan Loghin a vorbit despre emoțiile specifice primei zile de școală, atât pentru copiii care pășesc pentru prima dată într-o unitate de învățământ, cât și pentru cei care revin în bănci după vacanță.
„Rădăuțiul este din nou plin de emoția primei zile de școală. Curțile școlilor se umplu de copii, de glasuri, de flori și de emoții”, a transmis Loghin. El le-a urat celor care încep pentru prima dată școala să pășească în această nouă etapă „cu încredere și cu bucurie”, iar elevilor care se întorc în bănci le-a dorit un an școlar cu rezultate bune, prietenii și experiențe care să îi ajute să își construiască viitorul.
Un mesaj a fost adresat și părinților, cărora primarul din Rădăuți le-a recomandat să fie alături de copii pe parcursul întregului an școlar și să îi încurajeze în momentele dificile.
„Aveți încredere în ei, încurajați-i și amintiți-le, mai ales atunci când le este greu, că o notă nu definește niciodată valoarea unui copil”, a precizat primarul.
Bogdan Loghin le-a mulțumit și cadrelor didactice din Rădăuți pentru munca, răbdarea și responsabilitatea „cu care formați generațiile care vor duce mai departe comunitatea noastră”.
„Ca primar, cred că una dintre cele mai importante responsabilități pe care le avem este aceea de a le oferi copiilor noștri condiții cât mai bune pentru a învăța și pentru a se dezvolta. Pentru că fiecare copil care intră astăzi pe poarta unei școli din Rădăuți reprezintă o parte din viitorul acestui municipiu”, a subliniat Bogdan Loghin.
El i-a încurajat pe elevi să aibă curajul de a visa, să pună întrebări și să nu se teamă de greșeli, considerând că acestea fac parte din procesul de învățare și dezvoltare.
„Din greșeli învățăm, iar din fiecare pas înainte devenim mai buni”, a transmis primarul.
La final, Bogdan Loghin le-a urat tuturor elevilor, părinților și dascălilor din Rădăuți un an școlar bun, cu rezultate frumoase și cât mai multe motive de bucurie.

[analyse_source url=”https://www.monitorulsv.ro/primarul-bogdan-loghin-la-inceperea-noului-an-scolar-fiecare-copil-care-intra-pe-poarta-unei-scoli-din-radauti-reprezinta-o-parte-din-viitorul-municipiului_bc96d6/”]