[analyse_image type=”featured” src=”https://www.pressalert.ro/wp-content/uploads/2014/04/violenta1371105140-1376812166.jpghttps://www.pressalert.ro/wp-content/uploads/2014/04/violenta1371105140-1376812166.jpg”]
Tânără de 20 de ani, salvată de polițiști după ce a fost sechestrată și bătută zece zile de concubin pentru un garaj

O tânără în vârstă de 20 de ani din municipiul Vulcan a fost salvată de polițiști după ce ar fi fost ținută sechestrată în locuință și agresată fizic timp de zece zile de către concubinul ei. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, ar fi recurs la violențe pentru a o determina pe femeie să îi cedeze dreptul de proprietate asupra unui garaj.
Poliția Municipiului Vulcan a fost alertată miercuri, 23 septembrie 2026, cu privire la faptul că tânăra este lipsită de libertate și supusă unor agresiuni fizice repetate.
Oamenii legii s-au deplasat de urgență la adresa indicată, unde i-au găsit pe cei doi parteneri și i-au condus la sediul subunității pentru anchetă.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că lipsirea de libertate și agresiunile s-au desfășurat în perioada 13-23 septembrie 2026. În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui pericol iminent pentru viața și integritatea tinerei, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj. În urma administrării probatoriului, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani cu propuneri legale.

[analyse_source url=”https://www.pressalert.ro/2026/09/tanara-de-20-de-ani-salvata-de-politisti-dupa-ce-a-fost-sechestrata-si-batuta-zece-zile-de-concubin-pentru-un-garaj/”]