Timișoara: S-ar fi dat drept polițist și ar fi cerut 1.500 de lei unei șoferițe. Bărbat de 41 de ani, reținut

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/08/WhatsApp-Image-2026-08-04-at-09.21.53-e1785831158544.jpeg”]

Un bărbat de 41 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că s-ar fi dat drept polițist și ar fi încercat să obțină 1.500 de lei de la o femeie pe care a oprit-o în trafic, în Timișoara. Acesta este cercetat pentru uzurpare de calități oficiale și tentativă de înșelăciune.

Incidentul a avut loc în 2 iulie 2026, pe Calea Stan Vidrighin. Potrivit polițiștilor, femeia se deplasa cu autoturismul când ar fi fost oprită de un bărbat care purta o uniformă de polițist. Acesta i-ar fi cerut să mute mașina într-o stație de alimentare cu carburant din apropiere.

Ajunși în benzinărie, bărbatul i-ar fi spus femeii că ar fi fost surprinsă trecând pe culoarea roșie a semaforului și i-ar fi cerut 1.500 de lei. El ar fi susținut că, în cazul în care nu primește banii, îi va reține permisul de conducere.

Pentru că femeia nu avea asupra sa suma solicitată, bărbatul ar fi îndemnat-o să meargă la o unitate bancară.

În timpul deplasării, femeia a sunat la 112. La sosirea unui echipaj de poliție în stația de alimentare cu carburant, bărbatul ar fi părăsit locul.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara au deschis un dosar penal și, în urma investigațiilor, au stabilit identitatea persoanei bănuite de comiterea faptelor, un bărbat de 41 de ani.

Acesta a fost depistat luni, 21 septembrie, în municipiul Arad și dus la sediul Poliției Municipiului Timișoara pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de bărbat pentru uzurpare de calități oficiale și tentativă de înșelăciune. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Cercetările continuă la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timisoara-s-ar-fi-dat-drept-politist-si-ar-fi-cerut-1-500-de-lei-unei-soferite-barbat-de-41-de-ani-retinut/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.