SÃRBÃTORI RELIGIOASE – 20 septembrie

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202609/20260920093654_451795.jpg”]

Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Eustatie și soția sa, Teopisti, cu cei doi fii ai lor: Agapie și Teopist
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Greco-catolice
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Sf. m. Eustațiu și Teopista cu fiii lor Agapiu și Teopist

Romano-catolice
Duminica a 25-a de peste an
Ss. Martiri din Coreea

Sfântul Mare Mucenic Eustatie și soția sa, Teopisti, împreună cu cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist, sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 20 septembrie.

Marele Mucenic Eustatie (Plachida – numele dinaintea botezului) a fost unul dintre cei mai buni generali ai împăratului Traian (98-117). Își dovedise abilitățile în luptă din timpul lui Tit, în anul 70, când a înconjurat și dărâmat Ierusalimul.

În timp ce se afla la vânătoare, a văzut, între coarnele unui cerb pe care îl urmărea, chipul crucii și al Mântuitorului Iisus Hristos Răstignit. Apoi, Dumnezeu a grăit către el, precum spre Saul în drum spre Damasc, iar peste câteva zile generalul Plachida primea Sfântul Botez împreună cu Teopisti, soția lui, și cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist. După primirea botezului, Eustatie, dorind să mulțumească lui Dumnezeu, s-a întors în locul din pădure unde a avut loc teofania. Aici, Dumnezeu l-a îndemnat să își arate credința sa și să nu se teamă de încercările ce vor urma să vină asupra sa, căci El îl va păzi.

După Botez, prin voia lui Dumnezeu au venit asupra Sfântului Mucenic Eustatie mari încercări, sărăcie și multă durere.

Împreună cu toată familia sa, soția, Teopisti, și cei doi fii, Agapie și Teopist, Sfântul Eustatie a suferit greutăți asemenea unui alt Iov, care spunea: ‘Domnul a dat, Domnul a luat. Precum Domnul a voit, așa a făcut. Fie numele Domnului binecuvântat (în veac)’ (Iov 1,21).

Și-a pierdut averile, soția sa a fost luată în robie, iar copiii săi s-au pierdut prin locuri sălbatice și pustii.

A fost ispitit în primejdii, după cuvântul lui Hristos Dumnezeu. Căci fără suferință și fără cruce în viață nu este mântuire: ‘Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’, spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 1,18).

Eustatie a trăit cincisprezece ani, în umilință, ca paznic la țarinile oamenilor, într-un sat din Egipt. Recunoscut sub această înfățișare de doi soldați romani, trimiși de împăratul Traian să-l caute prin satele și cetățile imperiului, a fost adus la Roma și ridicat în demnitatea de mai înainte.

Și-a întâlnit în cele din urmă soția și pe cei doi fii.

În urma morții împăratului Traian, în timpul împăratului Hadrian (117-138), Sfântul Mucenic Eustatie și familia sa au fost siliți să aducă jertfe zeilor.

Nesupunându-se poruncilor, au fost condamnați să fie arși de vii într-un idol de aramă încins în foc.

‘Și mergea sfântul Eustatie, sărbătoritul acela și viteazul ostaș de odinioară, la locul cel de priveliște, cu ai săi osândiți la moarte și nu se rușinau de o necinste ca aceea, nici se temeau de moartea cea pentru Hristos, Căruia precum a început a-I sluji cu credință, așa și sfârșeau cu credința cea cu osârdie și bine plăcută supunere, mărturisind numele Lui cel sfânt înaintea tuturor. Și întărea pe soția sa cea cinstită și pe iubiții săi fii ca să nu se teamă de moartea cea dătătoare de viață pentru Domnul tuturor. Asemenea și ei, întru dânșii unul pe altul se întăreau cu cuvintele și cu nădejdea răsplătirii celei ce va să fie și mergeau la moarte ca la ospăț’. (Viețile Sfinților)

Sfântul Eustatie, soția și fii săi și-au dat sufletele în acel cuptor; fiind în rugăciune, au rămas însă cu totul neatinși de foc. Trupurile, care păreau că au încă viață în ele și se află în somn, au fost luate de creștini, după trei zile. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro) AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea)

Afisari: 28

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/documentare/2026/09/20/s-rb-tori-religioase—20-septembrie–1595194″]


Analyse


2026-09-20 15:28:18

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.