[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-f/fc3abd48-1a5d-4e30-966a-fe3d4b264e49/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
S.O.S. România anunţă
că nu va participa la consultările convocate joi de președintele Nicușor Dan la
Palatul Cotroceni pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.
Președintele Nicușor
Dan a convocat pentru joi, 17 septembrie, partidele parlamentare la Palatul
Cotroceni, pentru discuții în vederea desemnării candidatului la funcția de
prim-ministru. S.O.S. România figura în programul Administrației Prezidențiale
pentru ora 12:00, însă formațiunea a anunțat că nu va lua parte la întâlnire.
Partidul își
motivează absența prin faptul că președinta formațiunii, Diana
Iovanovici-Șoșoacă, se află la Strasbourg. Potrivit S.O.S. România, statutul
partidului prevede că doar președintele poate conduce delegațiile oficiale,
astfel că formațiunea nu poate trimite o altă echipă la consultările de la
Cotroceni.
În plus, partidul
susține că a primit invitația cu doar o zi înainte de întâlnire și propune ca
discuțiile să fie reprogramate pentru săptămâna viitoare, când Diana Șoșoacă va
reveni în țară.
„PARTIDUL S.O.S ROMÂNIA a anunțat azi Administrația
Prezidențială că nu poate participa la consultările din data de 17.09.2026 de
la Cotroceni, având în vedere că în conformitate cu prevederile statutare,
numai Președintele Partidului poate conduce delegatiile oficiale. Dată fiind
invitația de la o zi la alta si faptul că dna Președinte av. Eurodeputat Diana
Iovanovici-Șoșoacă este la Strasbourg, raportat la dispozițiile statutare,
suntem în imposibilitate de participare, dar putem să participăm săptămâna următoare,
când dna Președinte este în țară”, a transmis S.O.S. România.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/politica/sos-nu-participa-la-consultarile-la-cotroceni-2558143.html”]