Condiții pentru PNL la europarlamentare. PSD vrea paritate de 2 la 1, dacă participă pe liste comune cu PNL

 

Ieri, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, în opinia sa, liberalii ar trebui să aibă „maturitatea” de a participa pe liste proprii la alegerile europarlamentare din acest an, precizând însă că nu se opune unei alte formule care ar putea fi discutată pe viitor

Declaraţia a fost făcută de purtătorul de cuvant al social-democraţilor. Pe de altă parte, preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea nu crede că este oportun ca cele două partide să participe la europarlamentare pe liste comune. 

„Este posibil ca listele comune să ne aducă mai puțini europarlamentari”, a subliniat Dragnea.

„Noi nu am discutat niciodată în PSD despre modificarea protocolului, dar dacă vor sa modifice protocolul, bineînţeles o putem face, numai că am ridicat o problemă care ţine de realitate, de evidenţă, în toate sondajele, în situaţia reală din teritoriu, din Parlament, paritatea nu este de 1 la 1, este de 2 la 1”, a spus Cătălin Ivan, purtător de cuvânt al PSD.

„Sunt multe discuţii în PNL legate şi de listele comune. Ar fi o foarte mare dificultate tehnică să facem aşa ceva, dacă discutăm de liste comune, discutăm şi de paritatea de 2 la 1”, a subliniat el.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/conditii-pentru-pnl-la-europarlamentare-psd-vrea-paritate-de-2-la-1-daca-participa-pe-liste-comune-cu-pnl-181961


Analyse


2025-04-03 17:29:38

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Discutii despre liste comune PNL-PSD

Entity Sentiment:

  • Partidul Social Democrat: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Partidul National Liberal: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Liviu Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Catalin Ivan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Discutii despre participarea PNL si PSD la alegerile europarlamentare, cu propunerea PSD de paritate 2 la 1 pe liste comune.

Summary: Presedintele PNL, Crin Antonescu, a sugerat ca liberalii ar trebui sa participe pe liste proprii la alegerile europarlamentare, dar nu exclude alte formule. Liviu Dragnea, presedintele executiv al PSD, considera ca listele comune ar putea reduce numarul de europarlamentari. Catalin Ivan, purtator de cuvant al PSD, a mentionat ca paritatea reala este de 2 la 1 in favoarea PSD, conform sondajelor si situatiei din teritoriu.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.