Liviu Dragnea: „USL va rezista până când se va rupe”

 

„Despre USL Ilfov: acuma se mai ceartă oamenii, se mai împacă. Lucrurile se vor rezolva. Este foarte rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov. E un subiect pe care îl vom discuta, mai sunt şi situaţii la în alte judeţe, le vom discuta cred că luni. Vom face un USL luni, sper”, a spus Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.

Întrebat cât va rezista USL, Dragnea a râs şi a răspuns: „O să vă spun ceva inteligent acum: USL va rezista până când se va rupe”.

Recent, preşedintele PSD Ilfov, Gabriela Firea, a acuzat PNL Ilfov că a făcut în Consiliul Judeţean alianţă cu PDL, iar liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, a afirmat că a făcut acest lucru pentru a putea duce la îndeplinire proiecte cu care s-a angajat în faţa electoratului, în condiţiile în care majoritatea cu PSD nu mai funcţiona.

Firea a declarat ulterior că are în vedere iniţierea la nivelul USL Ilfov, respectiv între organizaţiile PSD şi PNL, un pact de neagresiune, după modelul pactului de la Botoşani.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/liviu-dragnea-usl-va-rezista-pana-cand-se-va-rupe-181963


Analyse


2025-12-01 13:00:36

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.