[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2023/03/retinut-politisti-e1679060774230.jpg”]
Un tânăr de 23 de ani este cercetat pentru pornografie infantilă, după ce ar fi contactat, prin intermediul unei rețele de socializare, o minoră care avea 11 ani la acel moment și ar fi determinat-o să realizeze și să îi trimită imagini cu caracter sexual explicit. Cazul este instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi determinat victima să realizeze, să înregistreze și să îi transmită imagini cu caracter sexual explicit.
În urma unei percheziții efectuate la locuința acestuia din comuna Buturugeni, județul Giurgiu, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe dispozitive de stocare a datelor.
Ulterior, în urma accesului autorizat, anchetatorii au descoperit mai multe fișiere video care conțineau imagini cu minori aflați în ipostaze sexuale explicite. Din cercetări ar fi rezultat că perioada implicării tânărului în activitatea de deținere și stocare a materialelor pornografice s-ar întinde pe parcursul anilor 2024–2025.
Miercuri, 16 septembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea bărbatului. Joi, 17 septembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timisoara-tanar-de-23-de-ani-retinut-pentru-pornografie-infantila-ar-fi-contactat-pe-o-retea-de-socializare-o-minora-de-11-ani-si-ar-fi-determinat-o-sa-ii-trimita-imagini-explicite/”]