Motivul pentru care USL a decis ca referendumul și europarlamentarele să fie în aceeași zi

George Scutaru / Foto: scutaru.ro

George Scutaru a precizat că prin forma revizuită a Constituției se precizează mai clar atribuțiile instituțiilor statului.

„În ciuda criticilor venite din partea membrilor opoziției și a celor din anturajul lui Traian Băsescu, forma revizuită a Constituției reprezintă o îmbunătățire a actualului text. Astfel, prin modificările aduse legii fundamentale, nu se reduc atribuțiile președintelui, ci se stabilesc mai clar atribuțiile instituțiilor statului. În acest fel, se vor exclude interpretări abuzive cum, din păcate, au avut loc până acum”, spune George Scutaru, într-un comunicat.

„În urma consultărilor de la nivelul USL, s-a decis ca referendumul privind modificarea Constituției să aibă loc odată cu alegerile europarlamentare, pe parcursul a două zile. Principalul motiv pentru această alegere este întrunirea cvorumului de 50% stabilit de actuala lege, rămasă în vigoare ca urmare a manevrelor lui Traian Băsescu”, afirmă George Scutaru.

De asemenea, deputatul liberal a precizat că „prin comasarea referendumului pentru revizuirea Constituției cu alegerile europarlamentare, nu este încălcată nicio procedură europeană, așa cum au arătat și oficialii europeni”.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/motivul-pentru-care-usl-a-decis-ca-referendumul-si-europarlamentarele-sa-fie-in-aceeasi-zi-183963


Analyse


2025-03-21 01:51:34

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Referendum si alegeri europarlamentare

Entity Sentiment:

  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • George Scutaru: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Constitutie: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • alegeri europarlamentare: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: USL a decis ca referendumul pentru modificarea Constitutiei sa aiba loc in aceeasi zi cu alegerile europarlamentare pentru a asigura cvorumul necesar.

Summary: USL a decis ca referendumul pentru modificarea Constitutiei sa aiba loc in aceeasi zi cu alegerile europarlamentare pentru a asigura cvorumul de 50% necesar. George Scutaru a subliniat ca modificarile aduse Constitutiei clarifica atributiile institutiilor statului si nu reduc puterile presedintelui. Decizia nu incalca procedurile europene, conform oficialilor europeni.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.