IMAGINI. „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine”. Campanie desfășurată în

[analyse_image type=”featured” src=”https://www.gazeta-valceana.ro/wp-content/uploads/2026/09/IPJ-Politia-elevi-scoala-Liceul-Sanitar-1.jpg”]

IMAGINI. „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine”. Campanie desfășurată în școlile din județul Vâlcea

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, prin Biroul de Siguranță Școlară, implementează, în anul școlar 2026/2027, proiectul de prevenire a victimizării elevilor „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine”, inițiat de Direcția Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Proiectul la care facem referire se va desfășura pe parcursul întregului an școlar și cuprinde activități preventive adresate atât elevilor, cât și părinților acestora.

Prin intermediul acestui proiect se urmărește consolidarea rolului părinților în identificarea din timp a situațiilor de risc și în crearea unui climat bazat pe comunicare, încredere și sprijin între copil, familie și școală. Unul dintre principalele mesaje ale proiectului este acela că lipsa verbalizării unei probleme nu înseamnă că aceasta nu există. Uneori, tăcerea unui copil poate ascunde o situație dificilă, o stare de vulnerabilitate sau imposibilitatea acestuia de a solicita ajutor.

„În cadrul activităților, polițiștii vor prezenta elevilor și părinților informații utile pentru recunoașterea semnelor timpurii ale victimizării, a comportamentelor de risc și a altor situații care pot afecta siguranța și dezvoltarea copilului. Totodată, va fi încurajat dialogul deschis în familie, precum și colaborarea dintre părinți, unitățile de învățământ și instituțiile cu atribuții în domeniu. Primele activități din cadrul proiectului au avut loc la data de 14 septembrie 2026, la Liceul Sanitar «Antim Ivireanu» din municipiul Râmnicu Vâlcea, la acestea participând peste 100 de elevi”, au anunțat polițiștii vâlceni.

În context, mai este de amintit că la implementarea proiectului participă Instituția Prefectului – Județul Vâlcea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea.

spot_imgspot_img

[analyse_source url=”https://www.gazeta-valceana.ro/i/imagini-doar-pentru-ca-nu-se-plange-nu-inseamna-ca-nu-mai-are-nevoie-de-tine-campanie-desfasurata-in-scolile-din-judetul-valcea/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.