[analyse_image type=”featured” src=””]
Un citat controversat. ”Souvent femme vari; / Bien fol est qui s’y fie”. (Adesea o femeie se răzgândește (trădează); / Cine are încredere în ea e un prost” sunt două versuri care au făcut înconjurul lumii din ziua în care se spunea că Francisc I le-a scris pe un geam de la Castelul Chambord. Dar oare le-a scris el cu adevărat și, dacă da, oare chiar pe un geam, căutat de mult, dar niciodată găsit, le-a trasat regele cu un diamant…? Misterul persistă. Sensul zicerii este identic cu cel al altui citat celebru, ”La donna e mobile”.
Sentenții. ”Și piatra în fundul mării aruncată/Vreodată tot a mai ieși se nădăjduiește,/Dară cuvântului grăit, precum că-i va fi cu putință a se dezgrăi/Toată nădejdea îi lipsește”. ”Totdeauna orbul asupra ochilor,/Și șchiopul asupra picioarelor,/Și surdul asupra auzului/Și hadâmbul asupra întregului/Obidă are”. ”De lauda gurilor proaste, înțelepții/Ca albinele de fum fug”. ”Furtuna, când vrea să trântească/Întâi ridică./Și norocul întâi râde,/Apoi plânge”. ”Niciodată norocirea și mărirea unuia/Fără nenorocirea și micșorarea altuia,/A fi nu poate”. (Dimitrie Cantemir, Maxime și cugetări din Istoria Ieroglifică, 1705).
Profesii. Un domn într-o mașină își dă seama că s-a rătăcit. Trage pe dreapta și întreabă pe cineva care tocmai trecea pe stradă: – Scuzați-mă! Ați putea să mă ajutați? Am întâlnire la ora două cu un prieten, sunt deja în întârziere cu jumătate de oră și nu știu unde mă aflu. – Bineînțeles, răspunde celălalt. Vă aflați la 7 km de centrul orașului, între 40 și 42 de grade latitudine nordică și 58 și 60 de grade longitudine estică. – Sunteți inginer, așa e? – Da, domnule. Cum ați ghicit? – Foarte ușor. Tot ce mi-ați spus e tehnic corect, însă practic inutil. Sunt tot pierdut, voi ajunge târziu și nu știu ce să fac cu informațiile primite. – Dumneavoastră sunteți politician, e adevărat? – Da, domnule, răspunde mândru cel din mașină. Cum ați dedus asta? – Nu știți unde sunteți, nici încotro vă îndreptați, ați făcut o promisiune pe care nu o puteți îndeplini și așteptați ca altcineva să vă rezolve problema. De fapt sunteți exact în aceeași situație în care erați înainte de a mă întreba, dar acum, din nu știu ce motiv, vreți să pară că e vina mea…Ați înțeles de ce am ghicit?
Interviuri la angajare: – Enumerați-mi punctele dumneavoastră forte. – Tenacitatea! -Mulțumim, vă vom contacta. – Ok, aștept aici.
⃰ În CV-ul dvs. domnișoară, scrie că punctul dvs. forte este misterul. Ați dori să adăugați ceva? – Găsiți răspunsul privind în ochii mei maro, adânci.
⃰ După interviul de angajare: – Cu niciun chip nu o să vă angajăm. Dar o să vă plătim, în secret, de trei ori mai mult dacă reușiți să vă angajați la competitorii noștri.
⃰ Am venit la interviul de angajare și am adormit pe canapea. Vedeți cât de repede mă adaptez la noi medii?
⃰ Cel mai dificil lucru la un interviu este când întreabă: „Aveți întrebări?” să nu răspunzi: „Pot să plec acum, naibii, acasă?”.
⃰ „Mi s-a cerut să spun unde mă văd peste cinci ani. Am răspuns: pe scaunul tău, domnule director! Dar asta nu l-a convins să mă angajeze.”.
⃰ „Am spus că șeful meu anterior a fost un tiran și că s-a dat la mine. După aceea, patronul m-a invitat la ceai și atmosfera a devenit mult mai relaxată. Enfin… am fost angajată”.
⃰ „Când m-au întrebat cum fac față stresului, am spus că scriu glume amuzante despre interviuri de angajare.”.
Botvinia – supa săracilor pe care împăratul o iubea. Țarul Alexandru I (1801-1825) era german de origine și fusese crescut cu cele mai bune maniere regale de bunica sa, Ecaterina a II-a, de asemenea, de origine germană. Dar ceea ce Alexandru a moștenit de la bunica sa a fost, de asemenea, dragostea pentru Rusia și pentru bucătăria ei. Mâncarea sa preferată era botvinia, cea mai ieftină supă de legume pe care fiecare țărancă rusoaică știa să o gătească. Era o supă rece, simplă, de vară, fiind preparată în principal din frunze de sfeclă. Bucățile de sfeclă, spanac și măcriș erau fierte timp de câteva minute, apoi amestecate cu castraveți murați, mărar și ceapă verde. Apoi totul era scufundat în cvas alb, care era ca un bulion. Peștele alb (adesea, sturionul) era apoi, de obicei, servit odată cu această supă. Există și o poveste amuzantă despre Alexander și botvinia, supa rece. Țarul era bun prieten cu ambasadorul britanic și, într-o zi, în timp ce discutau despre bucătăria rusă, a descoperit că britanicul nu gustase niciodată acest fel de mâncare. Prin urmare, de îndată ce botvinia a fost servită țarului, Alexandru a ordonat trimiterea unei oale cu supă ambasadorului. Dar bucătarul acestuia din urmă, neștiind că această supă ar trebui servită rece, a reîncălzit-o. Așadar, la următoarea lor întâlnire, împăratul și-a întrebat prietenul dacă s-a bucurat de supa lui preferată. Ambasadorul, care până atunci înțelesese greșeala bucătarului, a răspuns politicos: „O masă reîncălzită nu poate fi la fel de bună ca atunci când tocmai a fost pregătită”.
La lecție. ”De câte ori sunt scos la lecție/Răspund anapoda/La toate întrebările./- Cum stai cu istoria?/Mă întreabă profesorul./- Prost, foarte prost,/Abia am încheiat o pace trainică/Cu turcii./- Ce e legea gravitației?/- Oriunde ne-am afla,/Pe apă sau pe uscat,/Pe jos sau în aer,/Toate lucrurile trebuie să ne cadă/În cap./- Pe ce treaptă de civilizație/Ne aflăm?/- În epoca pietrei neșlefuite,/Întrucât singura piatră șlefuită/Care se găsise,/Inima,/A fost pierdută./- Știi să faci harta marilor noastre speranțe?/- Da, din baloane colorate./La fiecare vânt puternic/Mai zboară câte un balon./Din toate astea se vede clar/C-o să rămân repetent,/Și pe bună dreptate”. (Marin Sorescu). Originea cuvântului ”bordel”. În 1254, Ludovic al IX-lea a interzis prostituția. Dar ordinul nu a fost pus în aplicare de către slujbașii lui – bănuiesc că bănuiți de ce. Prin urmare, în 1256, el a decis să reglementeze mai sever prostituția, prin alungarea femeilor cu reputație proastă din orașe, de unde și termenul bordes („granițe”) și, mai târziu, bordeluri, locațiile care desemnează, de atunci, aceste locuri de perdiție. Unele străzi din Paris aveau nume evocatoare: Rue du Poil-au-Con, (acum Rue du Pélican), sau Rue de Pute-y-Musse, devenită Rue du Petit-Musc.
Vin ploile. „Vin ploile. E-o carte ce-am citit-o /Demult şi am uitat ce-i scris în ea. / Vin ploile şi tu la geam, iubito, / Priveşti grădina udă, prin perdea, / Şi frunzele mototolite la-ntâmplare / Şi-n casă-i cald şi mă lipesc de tine: / Mai lasă desfrunzitele grădine, / Îţi spun, şi cuibăreşte-ţi sânul tare / În palma mea ce blând o să-ţi mângâie / Şi talia cu miros de tămâie / Din candela aprins-a sărbătoare / A Preacuratei Domnului Marie / Şi fii ca dânsa Pururea Fecioară / Ca-n zilele trăite-odinioară…” (Emil Brumaru).
Cezar. La vârsta de 22 de ani, Iulius Cezar a fost răpit de pirați. Senin, a continuat să citească în liniște, în captivitate. Văzând că era un om nobil și educat, pirații au cerut o răscumpărare uriașă. Cezar le-a spus că el valorează cel puțin dublu. Și le-a promis că, de îndată ce va fi eliberat, îi va găsi și îi va ucide pe toți. Pirații au râs de curajul acestui tânăr roman. După ce răscumpărarea a fost plătită, el a trimis sute de oameni pe mare ca să-i găsească și, bineînțeles, să-i omoare. Cezar era un tip care își ținea promisiunile. În timpul unei campanii în Africa, Cezar s-a împiedicat și a căzut în timp ce cobora de pe navă, după ce a ajuns la țărm. Se putea întâmpla oricui, dar problema este că, la vremea respectivă, soldații ar fi putut vedea în asta un semn de rău augur. Numai că Cezar, inspirat, s-a comportat ca și cum gestul ar fi fost intenționat și a început să sărute pământul în timp ce striga: „Africa, în sfârșit te-am cucerit!”
Un citat controversat. ”Souvent femme vari; / Bien fol est qui s’y fie”. (Adesea o femeie se răzgândește (trădează); / Cine are încredere în ea e un prost” sunt două versuri care au făcut înconjurul lumii din ziua în care se spunea că Francisc I le-a scris pe un geam de la Castelul Chambord. Dar oare le-a scris el cu adevărat și, dacă da, oare chiar pe un geam, căutat de mult, dar niciodată găsit, le-a trasat regele cu un diamant…? Misterul persistă. Sensul zicerii este identic cu cel al altui citat celebru, ”La donna e mobile”.
Sentenții. ”Și piatra în fundul mării aruncată/Vreodată tot a mai ieși se nădăjduiește,/Dară cuvântului grăit, precum că-i va fi cu putință a se dezgrăi/Toată nădejdea îi lipsește”. ”Totdeauna orbul asupra ochilor,/Și șchiopul asupra picioarelor,/Și surdul asupra auzului/Și hadâmbul asupra întregului/Obidă are”. ”De lauda gurilor proaste, înțelepții/Ca albinele de fum fug”. ”Furtuna, când vrea să trântească/Întâi ridică./Și norocul întâi râde,/Apoi plânge”. ”Niciodată norocirea și mărirea unuia/Fără nenorocirea și micșorarea altuia,/A fi nu poate”. (Dimitrie Cantemir, Maxime și cugetări din Istoria Ieroglifică, 1705).
Profesii. Un domn într-o mașină își dă seama că s-a rătăcit. Trage pe dreapta și întreabă pe cineva care tocmai trecea pe stradă: – Scuzați-mă! Ați putea să mă ajutați? Am întâlnire la ora două cu un prieten, sunt deja în întârziere cu jumătate de oră și nu știu unde mă aflu. – Bineînțeles, răspunde celălalt. Vă aflați la 7 km de centrul orașului, între 40 și 42 de grade latitudine nordică și 58 și 60 de grade longitudine estică. – Sunteți inginer, așa e? – Da, domnule. Cum ați ghicit? – Foarte ușor. Tot ce mi-ați spus e tehnic corect, însă practic inutil. Sunt tot pierdut, voi ajunge târziu și nu știu ce să fac cu informațiile primite. – Dumneavoastră sunteți politician, e adevărat? – Da, domnule, răspunde mândru cel din mașină. Cum ați dedus asta? – Nu știți unde sunteți, nici încotro vă îndreptați, ați făcut o promisiune pe care nu o puteți îndeplini și așteptați ca altcineva să vă rezolve problema. De fapt sunteți exact în aceeași situație în care erați înainte de a mă întreba, dar acum, din nu știu ce motiv, vreți să pară că e vina mea…Ați înțeles de ce am ghicit?
Interviuri la angajare: – Enumerați-mi punctele dumneavoastră forte. – Tenacitatea! -Mulțumim, vă vom contacta. – Ok, aștept aici.
⃰ În CV-ul dvs. domnișoară, scrie că punctul dvs. forte este misterul. Ați dori să adăugați ceva? – Găsiți răspunsul privind în ochii mei maro, adânci.
⃰ După interviul de angajare: – Cu niciun chip nu o să vă angajăm. Dar o să vă plătim, în secret, de trei ori mai mult dacă reușiți să vă angajați la competitorii noștri.
⃰ Am venit la interviul de angajare și am adormit pe canapea. Vedeți cât de repede mă adaptez la noi medii?
⃰ Cel mai dificil lucru la un interviu este când întreabă: „Aveți întrebări?” să nu răspunzi: „Pot să plec acum, naibii, acasă?”.
⃰ „Mi s-a cerut să spun unde mă văd peste cinci ani. Am răspuns: pe scaunul tău, domnule director! Dar asta nu l-a convins să mă angajeze.”.
⃰ „Am spus că șeful meu anterior a fost un tiran și că s-a dat la mine. După aceea, patronul m-a invitat la ceai și atmosfera a devenit mult mai relaxată. Enfin… am fost angajată”.
⃰ „Când m-au întrebat cum fac față stresului, am spus că scriu glume amuzante despre interviuri de angajare.”.
Botvinia – supa săracilor pe care împăratul o iubea. Țarul Alexandru I (1801-1825) era german de origine și fusese crescut cu cele mai bune maniere regale de bunica sa, Ecaterina a II-a, de asemenea, de origine germană. Dar ceea ce Alexandru a moștenit de la bunica sa a fost, de asemenea, dragostea pentru Rusia și pentru bucătăria ei. Mâncarea sa preferată era botvinia, cea mai ieftină supă de legume pe care fiecare țărancă rusoaică știa să o gătească. Era o supă rece, simplă, de vară, fiind preparată în principal din frunze de sfeclă. Bucățile de sfeclă, spanac și măcriș erau fierte timp de câteva minute, apoi amestecate cu castraveți murați, mărar și ceapă verde. Apoi totul era scufundat în cvas alb, care era ca un bulion. Peștele alb (adesea, sturionul) era apoi, de obicei, servit odată cu această supă. Există și o poveste amuzantă despre Alexander și botvinia, supa rece. Țarul era bun prieten cu ambasadorul britanic și, într-o zi, în timp ce discutau despre bucătăria rusă, a descoperit că britanicul nu gustase niciodată acest fel de mâncare. Prin urmare, de îndată ce botvinia a fost servită țarului, Alexandru a ordonat trimiterea unei oale cu supă ambasadorului. Dar bucătarul acestuia din urmă, neștiind că această supă ar trebui servită rece, a reîncălzit-o. Așadar, la următoarea lor întâlnire, împăratul și-a întrebat prietenul dacă s-a bucurat de supa lui preferată. Ambasadorul, care până atunci înțelesese greșeala bucătarului, a răspuns politicos: „O masă reîncălzită nu poate fi la fel de bună ca atunci când tocmai a fost pregătită”.
La lecție. ”De câte ori sunt scos la lecție/Răspund anapoda/La toate întrebările./- Cum stai cu istoria?/Mă întreabă profesorul./- Prost, foarte prost,/Abia am încheiat o pace trainică/Cu turcii./- Ce e legea gravitației?/- Oriunde ne-am afla,/Pe apă sau pe uscat,/Pe jos sau în aer,/Toate lucrurile trebuie să ne cadă/În cap./- Pe ce treaptă de civilizație/Ne aflăm?/- În epoca pietrei neșlefuite,/Întrucât singura piatră șlefuită/Care se găsise,/Inima,/A fost pierdută./- Știi să faci harta marilor noastre speranțe?/- Da, din baloane colorate./La fiecare vânt puternic/Mai zboară câte un balon./Din toate astea se vede clar/C-o să rămân repetent,/Și pe bună dreptate”. (Marin Sorescu). Originea cuvântului ”bordel”. În 1254, Ludovic al IX-lea a interzis prostituția. Dar ordinul nu a fost pus în aplicare de către slujbașii lui – bănuiesc că bănuiți de ce. Prin urmare, în 1256, el a decis să reglementeze mai sever prostituția, prin alungarea femeilor cu reputație proastă din orașe, de unde și termenul bordes („granițe”) și, mai târziu, bordeluri, locațiile care desemnează, de atunci, aceste locuri de perdiție. Unele străzi din Paris aveau nume evocatoare: Rue du Poil-au-Con, (acum Rue du Pélican), sau Rue de Pute-y-Musse, devenită Rue du Petit-Musc.
Vin ploile. „Vin ploile. E-o carte ce-am citit-o /Demult şi am uitat ce-i scris în ea. / Vin ploile şi tu la geam, iubito, / Priveşti grădina udă, prin perdea, / Şi frunzele mototolite la-ntâmplare / Şi-n casă-i cald şi mă lipesc de tine: / Mai lasă desfrunzitele grădine, / Îţi spun, şi cuibăreşte-ţi sânul tare / În palma mea ce blând o să-ţi mângâie / Şi talia cu miros de tămâie / Din candela aprins-a sărbătoare / A Preacuratei Domnului Marie / Şi fii ca dânsa Pururea Fecioară / Ca-n zilele trăite-odinioară…” (Emil Brumaru).
Cezar. La vârsta de 22 de ani, Iulius Cezar a fost răpit de pirați. Senin, a continuat să citească în liniște, în captivitate. Văzând că era un om nobil și educat, pirații au cerut o răscumpărare uriașă. Cezar le-a spus că el valorează cel puțin dublu. Și le-a promis că, de îndată ce va fi eliberat, îi va găsi și îi va ucide pe toți. Pirații au râs de curajul acestui tânăr roman. După ce răscumpărarea a fost plătită, el a trimis sute de oameni pe mare ca să-i găsească și, bineînțeles, să-i omoare. Cezar era un tip care își ținea promisiunile. În timpul unei campanii în Africa, Cezar s-a împiedicat și a căzut în timp ce cobora de pe navă, după ce a ajuns la țărm. Se putea întâmpla oricui, dar problema este că, la vremea respectivă, soldații ar fi putut vedea în asta un semn de rău augur. Numai că Cezar, inspirat, s-a comportat ca și cum gestul ar fi fost intenționat și a început să sărute pământul în timp ce striga: „Africa, în sfârșit te-am cucerit!”
[analyse_source url=”https://www.monitorulsv.ro/cockteil-cu-amor-umor-si-poezie-profesii_c966fe/”]