Alfred Simonis nu va candida la Primăria Timișoara: Nu las proiectele baltă pentru un orgoliu sau pentru a plăti o poliță, deși e tentant

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/04/simonis.png”]

Președintele CJ Timiș și al PSD Timiș, Alfred Simonis, spune că nu ia în calcul să intre în cursa pentru Primăria Timișoara, chiar dacă o asemenea variantă ar putea fi „tentantă”, în cazul organizării unor alegeri parțiale. Liderul social-democrat susține că intenționează să își ducă la continue proiectele începute la Consiliul Județean.

„În privința candidaturii mele, nu se pune problema să analizăm vreo candidatură a mea. Eu am câștigat Consiliul Judeţean cu vreo 130.000 de voturi, aproape triplu decât a luat primarul Municipiului Timişoara, undeva pe la 50.000. Sub nicio formă, după ce am început atâtea proiecte și am avut atâta determinare și am impus acest ritm în județul Timiș pentru a implementa proiectele, nu le las acum baltă pentru, eu știu, un orgoliu, o mândrie sau pentru a plăti o poliță, deși e tentant. Dar am să rămân responsabil”, a declarat Alfred Simonis.

Președintele PSD Timiș este rezervat și în privința posibilelor nume care ar putea intra în cursă. Simonis susține că, în acest moment, există prea multe necunoscute inclusiv în ceea ce privește data la care ar putea fi organizate alegerile.

„În ce privește un candidat sau alți candidați, aș vrea să vă spun că nu prea vreau să mă pronunț cu privire la ceva ce nu știu sau nu cred că se va întâmpla prea curând. Actualul Guvern nu poate emite hotărârea prin care se convoacă alegerile și nu știm ce vrea viitorul Guvern. Dacă se mai întârzie foarte mult, alegeri în decembrie nu pot exista. Ori ne vom trezi în ianuarie – februarie în situația în care, dacă noul Guvern dorește să convoace alegeri, trebuie făcute undeva în vara lui 2027, cu un an sau mai puțin de un an până la alegerile din 2028. Deci nu știu dacă sunt alegeri”, a mai spus Alfred Simonis.

Pe de altă parte, liderul PSD nu exclude susţinerea unui candidat PNL la Primăria Timişoara.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/alfred-simonis-nu-va-candida-la-primaria-timisoara-nu-las-proiectele-balta-pentru-un-orgoliu-sau-pentru-a-plati-o-polita-desi-e-tentant/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.