[analyse_image type=”featured” src=”https://vol.monitorulsv.ro/articole/2026/09/09/cc7d2ad3-1608-4afd-878b-6b5bb15a5cb9-umikw1920h0960.jpg”]
Campionatul European de Volei pentru seniori a început miercuri, 9 septembrie, una dintre grupe, cea în care evoluează România, fiind găzduită de Sala BTarena din Cluj-Napoca. Așadar, „tricolorii” vor disputa pe teren propriu partidele cu Letonia, Elveția, Germania, Turcia și Franța.
Pentru această acțiune, selecționerul Sergiu Stancu a convocat nu mai puțin de trei voleibaliști suceveni, este vorba de Alexandru Rață, Adrian Aciobăniței și Ștefan Lupu.
După ce a evoluat la cel mai înalt nivel în țară pentru Arcada Galați, iar în străinătate pentru Tectum Achel (Belgia) și Zenit Sankt Petersburg (Rusia), voleibalistul în vârstă de 26 de ani este legitimat în prezent la Steaua București. Alexandru Rață are în palmares trei titluri de campion și o Cupă a României cu echipa gălățeană. A fost format la echipa LPS – CSS Suceava de antrenorul Tudor Orășanu, cu care a colaborat ulterior și la seniori, la echipa Clubului Sportiv Municipal.
Adrian Aciobăniței, în vârstă de 29 de ani, are în CV cele mai puternice campionate din Europa. A jucat în Germania, la VfB Friedrichshafen și Volleys Rhein-Main, după care a trecut în Franța, la AS Cannes și Chaumont Volley, și în Polonia, la SKRA Belchatow.
Aciobăniței are în palmares un titlu de campion al Franței în 2021, cu Cannes, Cupa și Supercupa Franței cu Chaumont, dar și Cupa și Supercupa Germaniei, în tricoul celor de la VfB Friedrichshafen. Primii patru ani ai junioratului i-a petrecut la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane”, sub îndrumarea profesorului Ionel Ciocan.
În vârstă de 32 de ani, Ștefan Lupu a cucerit în 2023 Cupa României cu echipa SCM Craiova, iar în 2024 a devenit campion al României cu formația Corona Brașov. El a fost format la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni de același Ionel Ciocan.

[analyse_source url=”https://www.monitorulsv.ro/trei-suceveni-joaca-pentru-romania-la-campionatul-european-de-volei-pentru-seniori_41892c/”]