Noua sesiune parlamentară. Ce proiecte importante sunt pe agenda aleșilor

Printre prioritățile parlamentarilor se află revizuirea Constituției. USL intenționează să organizeze un referendum privind modificarea Constituției în mai, în același timp cu alegerile europarlamentare, astfel că parlamentarii trebuie să grăbească acest proiect.

De asemenea, aleșii trebuie să hotărască ce vor face cu proiectul controversat al Legii Amnistiei, care a fost scoasă de pe ordinea de zi la sfârșitul anului trecut. Liberalii au anunțat că, dacă proiectul va fi repus pe ordinea de zi, vor vota împotrivă. Proiectul de lege prevedea amnistierea infracţiunilor cu pedepse mai mici de șapte ani. Legea a generat o serie de controverse după ce a fost adoptată în Comisia juridică a Camerei, la miezul nopţii, într-o şedinţă secretă, şi introdusă apoi pe ordinea de zi a plenului.

Parlamentarii trebuie să discute și Codul Rutier, o altă lege care a stârnit discuții în USL, din cauza amenzilor mai mari prevăzute pentru șoferii care încalcă legea.

Nu în ultimul rând, pe listă este și legea care permite străinilor să cumpere terenuri agricole în România. Legea, care ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2014, a fost retrimisă la Parlament de președintele Traian Băsescu. Acesta a afirmat că în document existau mai multe formulări greșite sau ambigue.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/noua-sesiune-parlamentara-ce-proiecte-importante-sunt-pe-agenda-alesilor-193882


Analyse


2025-03-21 10:37:55

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Proiecte legislative in Parlament

Entity Sentiment:

  • Constitutie: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Legea Amnistiei: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Camera: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Codul Rutier: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Noua sesiune parlamentara include proiecte legislative importante precum revizuirea Constitutiei, Legea Amnistiei, Codul Rutier si legea privind achizitia de terenuri agricole de catre straini.

Summary: Noua sesiune parlamentara se concentreaza pe proiecte legislative importante, inclusiv revizuirea Constitutiei, organizarea unui referendum de catre USL, si discutii asupra Legii Amnistiei, care a fost controversata si retrasa anterior. De asemenea, parlamentarii vor aborda Codul Rutier si legea care permite strainilor sa cumpere terenuri agricole, retrimisa de presedintele Traian Basescu pentru corecturi.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.