Alte 250 de zboruri, anulate în Regatul Unit în urma unei defecțiuni a sistemului de control al traficului aerian

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202609/20260909145829_237923.jpg”]

Cel puțin 250 de zboruri au fost anulate miercuri în Marea Britanie din cauza unei defecțiuni tehnice la sistemul de procesare al operatorului de control aerian NATS, identificată în ziua anterioară și care a determinat anularea a circa 1.300 de curse pe principalele aeroporturi britanice, relatează agenția EFE.

Ultimele date ale portalului de monitorizare FlightRadar24 arată faptul că, în primele ore ale acestei dimineți, au fost anulate 246 de zboruri pe Heathrow, cel mai mare aeroport al țării și cel mai tranzitat din Europa, și câteva zeci pe Gatwick, și se așteaptă ca numărul să crească pe parcursul zilei.

Heathrow, în vestul Londrei, a anunțat pe X că, deși zborurile au fost reluate după întreruperile de marți, perturbările persistă, în timp ce companiile aeriene își relochează aeronavele și echipajele, reprezentanții aeroportului cerând călătorilor să se deplaseze la terminale doar dacă zborurile lor sunt confirmate.

Gatwick, în sudul Capitalei, a avertizat că ‘va dura ceva timp’ până când se va reveni complet la normalitate și a recomandat pasagerilor să țină legătura cu companiile aeriene de la care au cumpărat biletele.

Ministrul Transporturilor, Heidi Alexander, l-a convocat la o ședință pe directorul NATS, Martin Wolfe, care și-a cerut scuze pentru impactul defecțiunii, ce a afectat zeci de mii de pasageri, și a precizat că se investighează ceea ce s-a întâmplat.

NATS, operatorul britanic de control aerian, deținut în proporție de 49% de stat, prestează servicii pe 15 aeroporturi din Marea Critanie, printre care Heathrow, Gatwick, Stansted, Manchester, Birmingham, Edimburgo și Glasgow.

Conform datelor publicate pe site-ul Companiei Naționale Aeroporturi București, miercuri au fost anulate două zboruri ale companiei British Airways care trebuiau să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă spre Heathrow la 8:15, respectiv 16:15, și alte două care trebuie să aterizeze pe Otopeni la 1:20, respectiv 15:25, pre, editor online: Anda Badeala București la 3:10. AGERPRES/(AS – redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)

Afisari: 152

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/economic-extern/2026/09/09/alte-250-de-zboruri-anulate-in-regatul-unit-in-urma-unei-defectiuni-a-sistemului-de-control-al-trafi–1592010″]


Analyse


2026-09-09 16:24:18

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.