Timiș: Bărbat reținut după ce ar fi aruncat cu o sticlă de bere spre polițiști. Un agent a fost lovit

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2023/04/WhatsApp-Image-2023-04-29-at-12.21.07-e1682762209880.jpeg”]

Un tânăr de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, după un incident petrecut la o manifestare cultural-artistică din localitatea Remetea-Luncă, comuna Mănăștiur.

Incidentul a avut loc în marți seara, în jurul orei 23:00. Polițiștii asigurau măsurile de ordine și liniște publică la eveniment, moment în care o persoană ar fi aruncat cu o sticlă de bere în direcția oamenilor legii. Sticla l-a lovit pe unul dintre agenții de poliție în apropierea șoldului.

Polițiștii au intervenit, iar bărbatul de 28 de ani, bănuit că ar fi aruncat sticla, a fost imobilizat și încătușat. Ulterior, acesta a fost dus la sediul Poliției Orașului Făget pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

În cursul zilei de miercuri, tânărul urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget și polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Făget, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale.

Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timis-barbat-retinut-dupa-ce-ar-fi-aruncat-cu-o-sticla-de-bere-spre-politisti-un-agent-a-fost-lovit/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.