[analyse_image type=”featured” src=”https://www.ziarulobiectiv.ro/wp-content/uploads/2026/09/accident-ambulanta-martor_rezultat.jpg”]
Accident cumplit pe DN 24, produs chiar sub ochii unui echipaj de ambulanță. Salvatorii au văzut pietonul proiectat pe șosea și au intervenit pe loc
Un accident rutier grav s-a produs marți seară pe DN 24, la intersecția cu drumul spre Pribești, chiar sub ochii unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui. Cadrele medicale, aflate într-un transfer către Iași, au surprins momentul în care un pieton a fost lovit de un autoturism și proiectat prin aer pe carosabil.
Ambulanța a oprit imediat. Echipajul SAJ B2 Vaslui a început pe loc acordarea asistenței medicale de urgență și a anunțat dispeceratul despre gravitatea situației. Practic, primele manevre de salvare au început la numai câteva clipe după impact, pentru că o ambulanță se afla întâmplător chiar la locul accidentului.
Starea victimei era extrem de gravă.
”Bărbatul era inconștient, cu un traumatism cranio-cerebral sever și multiple fracturi care implicau membrele superioare, membrele inferioare și bazinul”, a declarat dr. Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
În sprijin a fost trimis de urgență un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD Vaslui. Cele două echipe medicale au continuat împreună intervenția, într-o cursă contra cronometru pentru stabilizarea victimei.
”Bărbatul a fost stabilizat hemodinamic și respirator, după care a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, a adăugat dr. Ungureanu.

[analyse_source url=”https://www.ziarulobiectiv.ro/accident-cumplit-pe-dn-24-produs-chiar-sub-ochii-unui-echipaj-de-ambulanta-salvatorii-au-vazut-pietonul-proiectat-pe-sosea-si-au-intervenit-pe-loc/”]