[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202609/20260907230527_448192.jpg”]
Tenismanul român Cezar Crețu, al patrulea favorit, a fost învins de francezul Harold Mayot, cu 6-2, 6-4, luni, în prima rundă a turneului challenger de la Istanbul, dotat cu premii totale de 107.000 de dolari.
Crețu (25 ani, 230 ATP) s-a înclinat după o oră și 20 de minute în fața lui Mayot (24 ani, 267 ATP), fost număr 103 mondial.
Doi jucători români, Adrian Boitan și Gabriel Ghețu, s-au calificat, luni, pe tabloul principal de simplu la Istanbul.
Boitan (27 ani, 500 ATP) i-a învins în calificări pe turcii Ziya Ayberk Aydin (17 ani), cu 6-1, 6-0, și Ergi Kirkin (27 ani, 657 ATP), cu 6-3, 6-4. Adversarul lui Boitan în primul tur va fi mexicanul Alex Hernandez (24 ani, 471 ATP).
Ghețu (18 ani, 625 ATP) a trecut de turcul Kaya Arinc (26 ani), cu 6-1, 6-1, și de rusul Alibek Kacimazov (24 ani, 822 ATP), cu 7-6 (7/1), 2-6, 6-4. Ghețu va juca în prima rundă contra lituanianului Edas Butvilas (22 ani, 195 ATP).
Ștefan Horia Haită (19 ani, 668 ATP) a fost învins în primul tur preliminar de turcul Arda Azkara (23 ani, 823 ATP), cu 4-6, 6-3, 6-2. Radu David Țurcanu (20 ani, 766 ATP) l-a învins în primul tur al calificărilor pe rusul Egor Agafonov (23 ani, 670 ATP), cu 6-2, 6-1, dar a fost întrecut în runda finală de moldoveanul Radu Albot (36 ani, 497 ATP), cu 3-6, 6-3, 7-5.
Haită va primi 265 de dolari, Țurcanu 530 de dolari și 2 puncte ATP, Crețu 1.045 de dolari, iar Boitan și Ghețu și-au asigurat fiecare 1.045 de dolari și 4 puncte ATP.
AGERPRES/ (AS – editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
[analyse_source url=”https://agerpres.ro/sport-extern/2026/09/07/tenis-cezar-cretu-invins-in-primul-tur-la-istanbul-challenger–1591502″]