[analyse_image type=”featured” src=”https://vol.monitorulsv.ro/articole/2026/09/02/8c30dda7-0f93-4cfd-b72f-d1f635c65289-axbpw1920h2642.jpg”]
Poezia populară reprezintă o parte constitutivă a culturii naționale. Acest fenomen înseamnă totalitatea faptelor de cultură transmise prin cuvânt și practici. Manifestările culturii populare exprimate prin text cântat sau rostit constituie literatura populară sau folclorul literar.
Printre cele mai importante trăsături se află: caracterul oral (adică creațiile sunt transmise prin grai viu), caracterul tradițional, caracterul anonim, caracterul colectiv (se presupune că expresia artistică este a unei conștiințe colective) și caracterul sincretic (adică opera este realizată prin îmbinarea mai multor arte, precum literatura, muzica sau dansul.)
Eugen Delcea consideră că „forma orală este cea mai sigură pentru transmiterea unor mesaje criptate într-un viitor foarte îndepărtat și chiar a unor cunoștințe științifice extrem de avansate, unele descoperite chiar recent”.
Un exemplu potrivit în care se manifestă toate aceste caracteristici este „Miorița”.
Ca specie literară, ea este o baladă, deoarece prezintă evenimente din trecut, în care sunt menționate personaje ce pot avea puteri supranaturale. De asemenea, opera conține elemente de legendă. Se explică existența noastră pastorală, și are valoare de mit. George Călinescu o include în cele patru mituri fundamentale ale românilor.
Ce este mitul?
Conform Micului dicționar îndrumător în terminologia literară, ,,mitul este o povestire alegorică referitoare la vremuri îndepărtate, despre eroi și evenimente sau despre originea și destinul unor lucruri, transmisă generațiilor pe cale orală. El apare ca o reprezentare deformată a unui obiect, a unei ființe sau a unui fenomen în raport cu lumea obiectivă. Mitul se limitează, în general, la un singur fapt real sau fictiv, cu implicații magice sau poetice.”
Schelling consideră ,,că nu istoria determină mitologia unui popor, ci mitul hotărăște istoria unui popor.”
Care sunt cele mai importante mituri ale literaturii române?
Cele mai importante mituri ale literaturii române sunt:
- mitul etnogenezei românilor – „Traian și Dochia”;
- mitul morții inițiatice – „Miorița”;
- mitul creației sau al jertfei creatoare – „Mănăstirea Argeșului”;
- mitul erotic – „Zburătorul”.
Lăcrămioara Vulpeș vorbește despre „Miorița” în Alchimia textului poetic și afirmă:
„Pe teritoriul Daciei preistorice, în timpul lui Zamolxis, persoană fizică, discipol al lui Pitagora, lucru consemnat de Herodot, au funcționat centre inițiatice care au perpetuat, în diverse forme, tradiția primordială despre problemele cosmice și cele ale spiritului ca parte a acestui cosmos.
Aceste centre, ca toată evoluția cosmică, se dezvoltau în cicluri. Alexandrina V. Lovinescu, în revista Miorița, afirmă că centrul inițiatic din Vrancea este recunoscut ca valoare alături de altele existente în lume, în Tibet și China. Este extrem de vechi, cu o arie de influență foarte vastă, și a durat din ciclul Racului până în cel al Berbecului.
Fiecare ciclu al Pământului se divizează în 12 cicluri mai mici, fiecare aflându-se sub influența unei formații zodiacale. În momentul în care marii inițiați, posedând capacități excepționale de cunoaștere, conștientizau apropierea încheierii vieții acestui centru, încifrau cunoștințele lor secrete în simboluri, cu care creau apoi opere literare și le răspândeau, încredințându-le memoriei colective a poporului, colectivitatea fiind cea mai bună purtătoare în timp a oricărei valori, pentru a putea străbate veacurile până când se vor găsi oameni destul de dotați, de evoluați intelectual pentru a le putea descifra.”
Prima încifrare o reprezintă, astfel, primul element de paratextualitate, adică titlul, care trimite la timpul elaborării acestei opere.
Poezia este construită după un fir epic, pe care se grefează o puternică proiecție lirică și filozofică. Discursul propriu-zis al operei îmbină elemente epice, lirice și dramatice, limitele dintre aceste modalități de expunere fiind extrem de fluide.
Având în vedere caracterul narativ al textului, se poate vorbi despre existența unor momente ale subiectului. Totuși, analiza operei nu trebuie redusă la identificarea și succesiunea acestora. O astfel de abordare ar conduce la o interpretare superficială. Dincolo de firul epic, textul dezvoltă o dimensiune simbolică, lirică și filozofică, care îi conferă profunzime și îi permite să depășească simpla narațiune a unor evenimente.
În concluzie, „Miorița” depășește limitele unei balade pastorale, devenind o operă cu valențe mitice, simbolice și filozofice. Prin îmbinarea discursului, textul valorifică simboluri care sunt păstrate și transmise prin memoria colectivă.
Bianca NATI
Poezia populară reprezintă o parte constitutivă a culturii naționale. Acest fenomen înseamnă totalitatea faptelor de cultură transmise prin cuvânt și practici. Manifestările culturii populare exprimate prin text cântat sau rostit constituie literatura populară sau folclorul literar.
Printre cele mai importante trăsături se află: caracterul oral (adică creațiile sunt transmise prin grai viu), caracterul tradițional, caracterul anonim, caracterul colectiv (se presupune că expresia artistică este a unei conștiințe colective) și caracterul sincretic (adică opera este realizată prin îmbinarea mai multor arte, precum literatura, muzica sau dansul.)
Eugen Delcea consideră că „forma orală este cea mai sigură pentru transmiterea unor mesaje criptate într-un viitor foarte îndepărtat și chiar a unor cunoștințe științifice extrem de avansate, unele descoperite chiar recent”.
Un exemplu potrivit în care se manifestă toate aceste caracteristici este „Miorița”.
Ca specie literară, ea este o baladă, deoarece prezintă evenimente din trecut, în care sunt menționate personaje ce pot avea puteri supranaturale. De asemenea, opera conține elemente de legendă. Se explică existența noastră pastorală, și are valoare de mit. George Călinescu o include în cele patru mituri fundamentale ale românilor.
Ce este mitul?
Conform Micului dicționar îndrumător în terminologia literară, ,,mitul este o povestire alegorică referitoare la vremuri îndepărtate, despre eroi și evenimente sau despre originea și destinul unor lucruri, transmisă generațiilor pe cale orală. El apare ca o reprezentare deformată a unui obiect, a unei ființe sau a unui fenomen în raport cu lumea obiectivă. Mitul se limitează, în general, la un singur fapt real sau fictiv, cu implicații magice sau poetice.”
Schelling consideră ,,că nu istoria determină mitologia unui popor, ci mitul hotărăște istoria unui popor.”
Care sunt cele mai importante mituri ale literaturii române?
Cele mai importante mituri ale literaturii române sunt:
- mitul etnogenezei românilor – „Traian și Dochia”;
- mitul morții inițiatice – „Miorița”;
- mitul creației sau al jertfei creatoare – „Mănăstirea Argeșului”;
- mitul erotic – „Zburătorul”.
Lăcrămioara Vulpeș vorbește despre „Miorița” în Alchimia textului poetic și afirmă:
„Pe teritoriul Daciei preistorice, în timpul lui Zamolxis, persoană fizică, discipol al lui Pitagora, lucru consemnat de Herodot, au funcționat centre inițiatice care au perpetuat, în diverse forme, tradiția primordială despre problemele cosmice și cele ale spiritului ca parte a acestui cosmos.
Aceste centre, ca toată evoluția cosmică, se dezvoltau în cicluri. Alexandrina V. Lovinescu, în revista Miorița, afirmă că centrul inițiatic din Vrancea este recunoscut ca valoare alături de altele existente în lume, în Tibet și China. Este extrem de vechi, cu o arie de influență foarte vastă, și a durat din ciclul Racului până în cel al Berbecului.
Fiecare ciclu al Pământului se divizează în 12 cicluri mai mici, fiecare aflându-se sub influența unei formații zodiacale. În momentul în care marii inițiați, posedând capacități excepționale de cunoaștere, conștientizau apropierea încheierii vieții acestui centru, încifrau cunoștințele lor secrete în simboluri, cu care creau apoi opere literare și le răspândeau, încredințându-le memoriei colective a poporului, colectivitatea fiind cea mai bună purtătoare în timp a oricărei valori, pentru a putea străbate veacurile până când se vor găsi oameni destul de dotați, de evoluați intelectual pentru a le putea descifra.”
Prima încifrare o reprezintă, astfel, primul element de paratextualitate, adică titlul, care trimite la timpul elaborării acestei opere.
Poezia este construită după un fir epic, pe care se grefează o puternică proiecție lirică și filozofică. Discursul propriu-zis al operei îmbină elemente epice, lirice și dramatice, limitele dintre aceste modalități de expunere fiind extrem de fluide.
Având în vedere caracterul narativ al textului, se poate vorbi despre existența unor momente ale subiectului. Totuși, analiza operei nu trebuie redusă la identificarea și succesiunea acestora. O astfel de abordare ar conduce la o interpretare superficială. Dincolo de firul epic, textul dezvoltă o dimensiune simbolică, lirică și filozofică, care îi conferă profunzime și îi permite să depășească simpla narațiune a unor evenimente.
În concluzie, „Miorița” depășește limitele unei balade pastorale, devenind o operă cu valențe mitice, simbolice și filozofice. Prin îmbinarea discursului, textul valorifică simboluri care sunt păstrate și transmise prin memoria colectivă.
Bianca NATI
[analyse_source url=”https://www.monitorulsv.ro/reintoarcerea-la-origini/”]