[analyse_image type=”featured” src=”https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA4dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMjYl/MkYwOSUyRjA0JTJGMjk0NzEwMV8yOTQ3/MTAxX0phcmVkLUt1c2huZXItc2ktU3Rl/dmUtV2l0a29mZl8tRm90by1Qcm9maW1l/ZGlhLWUxNzg4NTI3NDc3MzYwLTEuanBn/Jnc9MTIwMCZoPTYzMCZ6Yz0xJmhhc2g9/MTQwODA5MTZiNzEzZTk2YWExY2Y3NmNiZmM5ZmQ4ZTM=.thumb.jpg”]
Emisarii lui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au ajuns la Moscova pentru discuții privind Ucraina. Cei doi oficiali vor fi primiți de președintele rus Vladimir Putin, iar duminică, 6 septembrie, aceștia sunt așteptați de Volodimir Zelenski.
Putin se va întâlni cu emisarii lui Trump
ACTUALIZARE 15.14: Vladimir Putin a ordonat ca, timp de trei zile începând de la miezul nopții, să nu se lanseze niciun atac asupra Kievului, a declarat purtătorul său de cuvânt, relatează Sky News.
Dmitri Peskov a declarat pentru TASS că liderul rus se va întâlni astăzi și cu Jared Kushner și Steve Witkoff.
„Într-adevăr, astfel de informații au fost primite din partea ucraineană. Președintele rus și comandantul suprem Putin a emis un ordin de suspendare a atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, începând de la miezul nopții de astăzi. Această măsură se datorează pregătirii și desfășurării unor întâlniri cu reprezentanții americani la Kiev”.
Această declarație vine după ce Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina nu va lansa niciun atac pe durata vizitei delegației de la Washington și a îndemnat Rusia să procedeze la fel.
La început, Rusia părea să ignore solicitarea formulată ieri seară, desfășurând atacuri pe parcursul nopții.
Kirill Dmitriev se va întâlni cu emisarii americani
ACTUALIZARE 13.23: Trimisul prezidențial rus Kirill Dmitriev se va întâlni cu reprezentanții speciali ai SUA, Steve Witkoff și Jared Kushner, la sosirea acestora la Moscova sâmbătă, au declarat pentru Reuters două persoane la curent cu vizita.
Dmitriev, care a declarat agenției Reuters în luna iunie că a păstrat legătura cu negociatorii americani în timpul unei pauze în vizitele acestora în Rusia, a participat la toate întâlnirile anterioare ale acestora cu președintele Vladimir Putin. De asemenea, el a jucat un rol important în negocierea derogărilor de la sancțiunile americane pentru petrolul rusesc în acest an.
Între Rusia și Ucraina există în continuare divergențe majore cu privire la modul în care se poate pune capăt războiului care durează de patru ani și jumătate, cel mai sângeros din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Kremlinul a declarat vineri că poziția pe care Putin a expus-o într-un discurs ținut acum doi ani – potrivit căreia Ucraina ar trebui să cedeze întregul teritoriu al celor patru regiuni revendicate de Rusia și să renunțe la planul său de a adera la NATO – este „de neclintit”.
De la ultimele negocieri de pace din februarie, fiecare dintre părți și-a intensificat atacurile aeriene de lungă distanță în adâncul teritoriului celeilalte părți, în timp ce conflictul naval s-a intensificat și el.
Pe teren, liniile frontului au rămas în mare parte neschimbate, Rusia înregistrând doar avansuri treptate în încercarea sa de a cuceri întreaga regiune Donbas din Ucraina.
Atacurile cu drone ale Ucrainei asupra rafinăriilor de petrol rusești au dus la o vară marcată de penurie de combustibil și de creșterea prețurilor pentru șoferii ruși, în timp ce aproximativ 30 de atacuri asupra unor depozite uriașe aparținând în mare parte companiei Wildberries, cel mai mare retailer online din țară, au afectat economia de consum.
Un atac cu drone rusești a vizat vineri sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Kiev — a zecea zi consecutivă de atacuri intense asupra capitalei — iar Zelenski a promis că va riposta.
Zelenski acuză Rusia că atacă aeroporturi din Ucraina
ACTUALIZARE 13.09: Rusia a atacat aeroporturi din Ucraina, în capitala Kiev şi oraşul apropiat Borîspil, înaintea vizitei celor doi emisari americani, a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters şi AFP.
Spaţiul aerian al Ucrainei a fost închis de la invazia Rusiei din februarie 2022. Dar Zelenski a spus că oficialii au discutat posibilitatea ca negociatorii de pace americani, Steve Witkoff şi Jared Kushner, să folosească un avion pentru vizita lor aşteptată la Kiev, duminică.
„Evident, aceste atacuri ruseşti asupra aeroporturilor sunt o reacţie la discuţiile şi pregătirile pentru posibilitatea ca partea americană să folosească un avion pentru a călători în Ucraina şi a ateriza pe aeroportul Kiev sau pe aeroportul Borîspil”, a apreciat Zelenski pe aplicaţia Telegram. „(Drone) Shahed ruso-iraniene ca răspuns la diplomaţia americană”, a adăugat el.
Un avion special american a aterizat la Moscova
ACTUALIZARE 13.03:Un avion special provenind din Statele Unite a aterizat sâmbătă la Moscova, transportându-i, se pare, pe emisarii Casei Albe, Steve Witkoff şi Jared Kushner, care urmează să se întâlnească în cursul zilei cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a relansa negocierile de pace din Ucraina, informează EFE.
Controlorii de trafic aerian au confirmat sosirea aeronavei pe aeroportul Vnukovo din Moscova, potrivit agenţiei de ştiri Interfax.
Avionul a intrat în spaţiul aerian rusesc dinspre Finlanda, potrivit TASS, la mai puţin de două săptămâni după ce directorul CIA, John Ratcliffe, a vizitat Moscova pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina.
Mediatorii americani solicitaseră garanţii de securitate de la ambele părţi implicate în conflict, după care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri seară o oprire temporară a atacurilor aeriene împotriva teritoriului rus.
„Rusia trebuie să facă acelaşi lucru (…) Scopul nostru este ca vizita şi negocierile cu partea americană să fie cât mai constructive şi substanţiale cu putinţă”, a comentat el în discursul său tradiţional către naţiune.
Știrea inițială: Steve Witkoff și ginerele președintelui american, Jared Kushner, vor prezenta celor doi președinți cea mai nouă propunere de pace pentru încheierea războiului din Ucraina.
Aceștia au ajuns la Moscova cu puțin timp în urmă, Rusia fiind prima oprire a celor doi trimiși ai lui Trump. Emisarii americani vor participa la mai multe întâlniri la nivel înalt, fiind primiți de Vladimir Putin.
În cadrul unor declarații făcute vineri în Biroul Oval, Trump a sugerat că SUA ar avea o propunere concretă menită să pună capăt războiului, care se află acum în al cincilea an. El nu a oferit însă detalii cu privire la conținutul acestei propuneri.
„Avem o idee pentru pace”, a spus Trump. „I-am trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner, doi negociatori de excepție. Au făcut o treabă excelentă, iar noi i-am trimis acolo pentru a vedea dacă putem sau nu să ajungem la un acord. Și s-ar putea să avem șanse mari să reușim”.
Totuși, Kremlinul consideră că șansele unui progres diplomatic în cadrul vizitei emisarilor americani la Moscova sunt „extrem de reduse”, a relatat Bloomberg sâmbătă, 5 septembrie, conform Kyiv Post.
Potrivit unor surse apropiate conducerii ruse, vizitele anterioare ale negociatorilor americani nu au dat rezultate concrete, iar Moscova nu se așteaptă ca, de data aceasta, emisarii să prezinte propuneri pe care Kremlinul le-ar considera acceptabile.
Citește și:
Editor : A.M.G.
[analyse_source url=”https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/incepe-turneul-diplomatic-al-emisarilor-lui-donald-trump-in-moscova-si-kiev-steve-witkoff-si-jared-kushner-au-ajuns-in-rusia-3935945″]