Timișoara: Zonă de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean. Părinții își vor putea lăsa și prelua copiii fără să blocheze strada Ion Ghica

[analyse_image type=”featured” src=”http://www.banatulmeu.ro/wp-content/uploads/2026/09/IMG_5071-e1788605795691.jpeg”]

Primăria Timișoara a finalizat amenajarea zonei de drop-off de la Colegiul Bănățean, aceasta urmând să poată fi utilizată de luni, odată cu începerea noului an școlar. Măsura are ca scop fluidizarea traficului de pe strada Ion Ghica și creșterea siguranței elevilor în perioadele aglomerate ale zilei.

Zona a fost pregătită special pentru intervalele în care elevii vin sau pleacă de la școală, astfel încât părinții să îi poată lăsa sau prelua fără să staționeze și fără să blocheze circulația.

Potrivit Primăriei Timișoara, de luni până vineri, zona va fi rezervată pentru lăsarea și preluarea elevilor în intervalele 7:30–8:30, 11:30–12:30 și 15:30–16:30. Oprirea va fi permisă atât cât este necesar pentru ca elevii să urce sau să coboare din mașină.

„Ideea e simplă: oprești, copilul coboară sau urcă, apoi pleci. Fără staționări inutile, fără șiruri de mașini și fără blocarea traficului”, a transmis instituția.

Municipalitatea susține că noua organizare este cu atât mai importantă cu cât Colegiul Bănățean este cel mai mare liceu din Timișoara și se află într-una dintre zonele aglomerate ale orașului.

„La cel mai mare liceu din Timișoara, într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului, o organizare mai bună a traficului contează. De luni: mai simplu pentru părinți, mai sigur pentru copii”, a transmis Primăria Timișoara.

[analyse_source url=”https://www.banatulmeu.ro/timisoara-zona-de-drop-off-amenajata-la-colegiul-banatean-parintii-isi-vor-putea-lasa-si-prelua-copiii-fara-sa-blocheze-strada-ion-ghica/”]


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.