#Ucraina afirmă că atacul rus asupra sediului SBU înseamnă o respingere a diplomației

[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202609/20260904180802_892342.jpg”]

Kievul a calificat drept o ”escaladare gravă” atacul rus cu dronă asupra sediului principal al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), estimând că această lovitură a avut intenția de a submina eforturile diplomatice menite să pună capăt războiului între Rusia și Ucraina, transmite AFP și Reuters.

”Moscova a efectuat această lovitură în momentul reluării eforturilor de pace”, a spus ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiha, care a adăugat că atacul înseamnă practic o respingere a diplomației.

”Atacul rus asupra sediului Serviciului de Securitate al Ucrainei este o escaladare majoră care cere răspunsuri hotărâte”, a scris Sîbiha pe X.

Kievul așteaptă în următoarele zile vizita emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner.

O dronă de atac rusă a lovit vineri sediul principal al Serviciului de Securitate al Ucrainei, situat în centrul Kievului, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Cel puțin șapte persoane au fost rănite în acest atac, potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko.

SBU are un rol esențial în organizarea operațiunilor de sabotaj și a asasinatelor împotriva unor responsabili ruși în spatele frontului și pe teritoriul Rusiei. AGERPRES/(AS – redactor: Tudor Martalogu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 27

[analyse_source url=”https://agerpres.ro/politic-extern/2026/09/04/ucraina-afirma-ca-atacul-rus-asupra-sediului-sbu-inseamna-o-respingere-a-diplomatiei–1590860″]


Analyse


2026-09-04 19:01:59

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.