[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-d/dc53b18d-e417-4cee-a979-e7401d795226/index.png?p=w%3D1200%26h%3D630%26q%3D91%26r%3Dcover%26f%3Djpeg%26c%3D0%252C0.151%252C1%252C0.483″]
La Curtea fastuoasă a Regelui Soare, unde balurile, grădinile spectaculoase și
luxul fără limite defineau viața aristocrației, se ascundea și o lume
întunecată – a otrăvurilor, sacrificiilor umane și a magiei negre.
Françoise-Athénaïs
de Rochechouart, cunoscută drept Marchiza de Montespan, a fost femeia care a
cucerit inima lui Ludovic al XIV-lea și a devenit, neoficial, cea mai puternică
femeie din Franța.
Născută
într-una dintre cele mai vechi familii nobile ale Franței, Athénaïs de
Montespan era renumită pentru frumusețea sa, calitate care n-a trecut
neobservată de Rege. La Versailles exista o adevărată tradiție: regele avea o
soție pentru alianțe politice și o maîtresse-en-titre, adică amanta oficială
care domina viața socială a Curții. Montespan a ocupat acest rol timp de peste
un deceniu, iar influența ei asupra monarhului era covârșitoare.
Totul în numele Regelui
Pe
măsură ce anii treceau, frumusețea marchizei începea să pălească, iar la Curte
apăreau rivale tot mai tinere. Potrivit unor mărturii și acuzații din epocă,
Montespan ar fi apelat la celebra vrăjitoare pariziană Catherine Monvoisin,
supranumită La Voisin, pentru a obține poțiuni de dragoste și afrodiziace
menite să reaprindă pasiunea Regelui.
Aceste
elixire erau descrise ca amestecuri bizare de plante, sânge de animale și
substanțe toxice. În realitate, multe dintre așa-zisele afrodiziace conțineau
ingrediente periculoase care puteau provoca intoxicații severe sau chiar
moartea.
Ritualurile
satanice care au șocat Franța
Afacerea
Otrăvurilor (L’Affaire des Poisons) a fost unul dintre cele mai mari scandaluri
din secolul al XVII-lea. Între 1677 și 1682, sute de persoane au fost
investigate pentru vrăjitorie, otrăviri și ritualuri oculte.
În
timpul anchetei, mai mulți martori au susținut că La Voisin organiza ceremonii în
care se inversau ritualurile creștine. Cele mai șocante acuzații vorbeau despre
sacrificii de copii și canibalism, găsindu-se oase umane îngropate chiar în
curtea ei.
Mai multe pentru tine…
La
Voisin a fost condamnată și arsă pe rug în 1680, însă multe documente ale
anchetei au fost ulterior distruse la ordinul Regelui, tocmai pentru a evita
compromiterea unor membri importanți ai aristocrației. Această decizie a
alimentat și mai mult misterul din jurul marchizei de Montespan.
foto – Profimedia
[analyse_source url=”https://okmagazine.ro/royals/ritualuri-satanice-afrodiziace-mortale-crime-2553844.html?utm_source=adevarul.ro&utm_campaign=homepage”]