TITLU DE CETĂȚEAN DE ONOARE, DOAR CU ATESTAT CNSAS

[analyse_image type=”featured” src=”https://newss.ro/wp-content/uploads/2026/09/cetatean-onoare-.webp”]

Decizie istorică în Consiliul Local Municipal Buzău. Pentru ca o persoană să poată primi titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Buzău”, va trebui să dețină un document legal care să ateste că nu a colaborat cu Securitatea. Proiectul de hotărâre, inițiat de consilierul PNL Silviu Roșioru, a fost adoptat însă cu un amendament propus de grupul PSD, prin care prevederile hotărârii să nu aibă efect retroactiv. Mai precis, titlul nu va fi retras persoanelor despre care există dovezi incontestabile că au colaborat cu Securitatea în perioada regimului comunist.

Primarul Constantin Toma consideră injustă decizia de retragere a titlului de cetățean de onoare unor personalități marcante ale Buzăului.

Proiectul de modificare a Regulamentului de acordare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Buzău a fost adoptat în forma actualizată, cu amendamentul propus de grupul consilierilor PSD. Astfel, nu va fi retras niciun titlu persoanelor dovedite că au colaborat cu fosta Securitate.

În schimb, de acum înainte, orice persoană propusă pentru această distincție va trebui să treacă prin filtrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

[analyse_source url=”https://newss.ro/2026/09/01/titlu-de-cetatean-de-onoare-doar-cu-atestat-cnsas/”]

Analyse

2026-09-03 08:33:19

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.