[analyse_image type=”featured” src=”https://s1.ziareromania.ro/?mmid=79b4a56b2a418a445d”]
Angela Merkel, în România: „Rusia rămâne o țară cu care noi trebuie să încercăm să redeschidem dialogul”. Ce spune despre SUA
Aflată în vizită în România, pentru promovarea propriei cărți, Angela Merkel a condamnat invazia rusă în Ucraina, însă aceasta a menționat că e nevoie de o deschidere mai mare pentru dialog a statelor europene cu Moscova.
„Nu se poate trece” peste faptul că Vladimir Putin a lezat principiile dreptului internațional, a spus Merkel, pentru Pro TV, chiar dacă „Rusia rămâne o țară cu care noi trebuie să încercăm să redeschidem dialogul”.
Angela Merkel: „Nu există niciun fel de justificare pentru ideea lui Putin”
Fostul cancelar german a ținut să menționeze că nu sprijină atacul rus în Ucraina.
„Vreau să spun foarte clar, nu există niciun fel de justificare pentru ideea lui Putin de a reconstitui un imperiu apus. E un lucru pe care îl refuz categoric. Iar pasul pe care l-a întreprins în februarie 2022, atacând Ucraina, va rămâne întotdeauna legat de numele lui. El a distrus ordinea reconstituită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial”, a transmis Angela Merkel.
Angela Merkel: „Niciodată nu aș pune sub semnul întrebării relația cu America”
Uniunea Europeană trebuie să întărească relația cu SUA, consideră fostul cancelar german.
„Din perspectivă americană, trebuie să facă tot ce pot pentru a susține o Europă puternică. Ceea ce nu înseamnă că Europa nu trebuie să facă și ea mai mult. (…) Deci, eu, în calitate de european, niciodată nu aș pune sub semnul întrebării relația cu America și nici America, pe termen mediu, nu va face acest lucru”, a mai precizat Angela Merkel.
