[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-2/241fd655-ac00-498a-aa03-e418916d03fb/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
Doi medici militari chirurgi de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța sunt cercetați pentru luare de mită în formă continuată. Cei doi au fost plasați miercuri, 2 septembrie, sub control judiciar pentru 60 de zile.
„Procurorii
militari din cadrul Serviciului pentru efectuarea urmăririi
penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari
au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o durată de 60 de zile,
începând cu data de 02 septembrie 2026, față de inculpatul GHIȚĂ
CONSTANTIN, medic militar chirurg cu grad de colonel,
șeful Secției Chirurgie din cadrul Spitalului Militar de Urgență «Dr. Alexandru Gafencu»
Constanța, pentru comiterea
infracțiunii de luare de mită în formă
continuată (35 de acte materiale)”, transmite DNA într-un comunicat.
Șeful Secției Chirurgie, Ghiță Constantin, trebuie să depună o cauțiune de 500.000 de lei în termen de șapte zile. Celălalt medic, Minea Laurențiu Marian, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Pe 1 septembrie, procurorii au făcut percheziții la locuințele celor doi medici și la Spitalul Militar din Constanța, unde au găsit asupra acestora sume de bani pe care nu le-au putut justifica.
Potrivit DNA, Ghiță Constantin ar fi primit, între 27 iulie și 1 septembrie 2026, aproape zilnic, sume între 100 și 1.000 de lei și alte bunuri de la 35 de pacienți sau aparținători, pentru intervenții chirurgicale și consultații.
În cazul lui Minea Laurențiu Marian, procurorii susțin că acesta ar fi primit, între 13 august și 1 septembrie, bani și produse alimentare de la opt pacienți sau aparținători, în legătură cu intervenții și consultații medicale.
„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să
respecte o serie de obligații între care să nu comunice direct sau indirect, pe
nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului
judiciar, să
nu părăsească teritoriul României fără acordul organelor judiciare și să nu exercite
profesia de medic chirurg în cadrul Spitalului Militar de Urgență «Dr. Alexandru Gafencu» Constanța.
Celor doi
inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a
obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu
măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.”
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/stiri-locale/constanta/doi-medici-militari-chirurgi-din-constanta-2553641.html”]