[analyse_image type=”featured” src=”https://www.sursadevest.ro/wp-content/uploads/2026/08/sedinta-liebling.gif”]
Scandal monstru la Liebling! Primarul PSD vrea vice de la AUR: „Ăia de sus îți dă banii, nu oamenii”

“Dobitoc”, „mănâncă c…t” sau “prost”. Sunt doar câteva dintre „vorbele de duh” de care a făcut uz edilul comunei Liebling, Ioan Munteanu, în încercarea disperată de a schimba viceprimarul localității.
Culmea, ambii sunt PSD-iști, doar că primarul vrea o colaborare strânsă cu AUR, așa că a decis să își sacrifice colegul de partid și să numească un viceprimar de la AUR.
“În urma negocierilor purtate de grupul PSD-AUR din cadrul Consiliul Local cât și cu domnul primar, întrucât nu s-a constatat o bună colaborare între domnul primar și domnul viceprimar și pentru bunul mers al comunei, s-a luat decizia de eliberarea din funcția de viceprimar a domnului Pleșa Marius. Motive sunt destule, dar ne referim la cele care depind de viceprimar: comuna arată într-o stare deplorabilă de la un capăt la altul, iarbă netăiată, podețe nevăruite, groapa de gunoi este la fel ca înainte, etc.”, se arată în proiectul de hotărâre semnat de cei patru consilieri AUR de la Liebling.
Inițiativa a stârnit însă discuții aprinse. Unii dintre consilieri au sărit în apărarea lui Pleșa și spun că nerealizările puse în cârca acestuia erau, de fapt, în sarcina primarului. Ba mai mult, contestatarii demersului susțin că adevărata problemă ar fi relația deteriorată dintre primar și propriul viceprimar, lucru confirmat și de acesta din urmă.
“Eu nu țin de nicio funcție. Problema simplă este că ceea ce au scris colegii, în încercarea de denigrare, cum că nu mi-am făcut treaba și că sunt împotriva domnului primar (…)Domnule primar, vă rog să încetați cu denigrarea și cu a spune că eu v-am făcut dumneavoastră reclamații la DNA sau în altă parte”, a intervenit Marius Pleșa.
Imediat a venit și replica primarului, care i-a atacat în termeni deloc eleganți pe cei care susțineau că la mijloc ar fi, de fapt, un conflict personal.
“Eu n-am spus ca Marius mi-o facut … numai cine mănâncă c…t, e problema lor, nu mă interesează”, a spus Munteanu.
Și totuși, câteva minute mai târziu, primarul a recunoscut că vrea să se răzbune, amintind de un proiect privind “amenajamentul pastoral”, cu care Pleșa nu a fost de acord.
“Atunci întreb eu, ca prostul, ca țăranul, din moment ce votezi împotriva mea…”, a încercat primarul să justifice înlocuirea lui Marius Pleșa.
După alte câteva minute, și-a aminit că schimbarea viceprimarului face parte dintr-un plan mai amplu, dictat de șeful său direct, Alfred Simonis.
“Dacă există ordin că trebe făcut asta, asta facem (…) La CJT, AUR a făcut majoritate cu PSD. Așa că trebuie și noi să cântăm cum e lăuta (…) Ăia de sus îți dă banii, nu oamenii (…) N-ați văzut că la nivel județean, AUR e pe felie cu PSD? (…) Dacă eram atât de dobitoc, nu câștigam alegerile cu 800 de voturi”, a mai spus Munteanu.
După o oră de discuții aprinse, schimbarea viceprimarului a fost respinsă. Proiectul a primit cinci voturi „pentru” și opt „împotrivă”.
Însă, înainte de asta, Ioan Munteanu a ținut să anunțe că la următoarele alegeri locale nu va mai candida pentru că nu are nicio șansă.
“Eu nu mai candidez și fac public asta. Sprijin un candidat care merită, care nu a mai fost în politică și nu a mai candidat niciodată (…) La alegerile viitoare, AUR ne bate pe toți”, a conchis primarul comunei Liebling.
Distribuie pe rețele de socializare
Comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Alte articole
Începe tabăra de robotică „Open Robotics Intelligent Grid”! Sute de participanți se reunesc la Timișoara pentru a se întrece în invenții
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), alături de echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, dă startul celei de-a opta ediții a evenimentului „Open Robotics Intelligent Grid”.
FOTO: Primul tramvai nou de mici dimensiuni a ajuns la Timișoara! Când vor fi livrate celelalte nouă garnituri din lot?
Primul tramvai de mici dimensiuni, din noul lot de 10 garnituri achiziționate pentru a fi introduse pe liniile 7 și 9, a ajuns la Timișoara.
Pas înainte pentru finalizarea lucrărilor de la Sala Polivalentă Mică! Doi constructori vor contractul de peste opt milioane de euro
Sala Polivalentă Mică, de pe strada Podeanu, va intra din nou în șantier. Licitația pentru găsirea unui constructor care să continue lucrările începute cu mai bine de un deceniu în urmă a atras doi ofertanți.
Noi intervenții de dezinsecție, la Timișoara, începând de mâine! Recomandările Primăriei
În perioada 2-7 septembrie, sunt programate noi acțiuni de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora.
RETIM Ecologic Service S.A. are un nou director economic! Adina Hanza a preluat funcția
RETIM Ecologic Service S.A. anunță că, începând de astăzi, Adina Hanza ocupă postul de director economic. Funcția a fost exercitată temporar de Radu Merica din 15 februarie 2026.
Mită la graniță! Câți bani i-a oferit un bărbat polițistului de frontieră pentru a-i permite intrarea în țară?
Un cetățean din Macedonia de Nord a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea intra în țară, însă planul nu i-a reușit și este anchetat acum de autorități.
Modificări pe linia de autobuz E1, începând de vineri! Anunțul STPT
Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări pe linia de autobuz Expres.
Crosul OncoHelp revine la Timișoara, în curând! Cu banii strânși vor fi cumpărate două echipamente pentru tratamentul tumorilor foarte mici. Înscrierile sunt deschise
Și în acest an, la Timișoara, are loc Crosul Oncohelp, un eveniment caritabil și sportiv, devenit deja tradiție în oraș.
Mai multe mijloace de transport public revin la traseele obișnuite, după o perioadă în care au circulat deviat
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că mai multe mijloace de transport în comun vor reveni pe traseele obișnuite, după o perioadă în care au fost modificate.
Scandal monstru la Liebling! Primarul PSD vrea vice de la AUR: „Ăia de sus îți dă banii, nu oamenii”
“Dobitoc”, „mănâncă c…t” sau “prost”. Sunt doar câteva dintre „vorbele de duh” de care a făcut uz edilul comunei Liebling, Ioan Munteanu, în încercarea disperată de a schimba viceprimarul localității. Culmea, ambii sunt PSD-iști, doar că primarul vrea o colaborare strânsă cu AUR, așa că a decis să își sacrifice colegul de partid și să […]
Video: Droguri, recipiente pentru vomat și șamani! Ceremonie pentru „reconectarea cu sinele”, întreruptă de procurorii DIICOT
Un eveniment dedicat ritualurilor pentru „reconectarea cu sinele”, organizat la o pensiune din vestul țării, a fost întrerupt de procurorii DIICOT.
Trei victime, în urma unui accident rutier! A intervenit descarcerarea
Echipaje de medici, pompieri și polițiști s-au mobilizat de urgență, la locul unui accident rutier, în care a fost implicată o singură mașină.
Liniile 15, 16, E3 și M3 revin pe traseele normale! Anunțul STPT
Veste bună pentru timișorenii care circulă cu mijloacele de transport public din Timișoara.
Se redeschide circulația feroviară între stațiile Lugoj și Timișoara Est! Ce lucrări urmează pe lotul 2 al magistralei Caransebeș – Timișoara – Arad?
Se redeschide circulația feroviară pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, aferent Lotului 2 al magistralei CFR Caransebeș – Timișoara – Arad.
Continuă lucrările la carosabil pe Calea Buziașului! Sunt anunțate noi restricții în trafic. Se va circula cu dificultate și pe o altă stradă din oraș
Noi restricții de circulație sunt an unțate la Timișoara, pentru refacerea infrastructurii rutiere și de utilități.
Atac dur la adresa lui Simonis, după amenzile primite de șoferii STPT! Paula Romocean: Când mergi doar cu mașini de lux sau cu avioane Nordis, probabil nu știi cum arată un autobuz
Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, lansează acuzații dure la adresa președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, dar și la adresa Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Sfârșit tragic pentru un tânăr motociclist! A căzut într-o râpă și s-a izbit puternic de un copac
Un tânăr de 27 de ani și-a pierdut viața în mod tragic, după ce a căzut cu motocicleta într-o râpă.
Bătrânei, rătăciți în Timișoara! Au fost ajutați de polițiștii locali pentru a se întoarce acasă
Polițiștii locali au intervenit, în acest weekend, pentru a ajuta doi bătrânei care s-au rătăcit în oraș și nu se mai puteau întoarce acasă.
Niste dobitoci care in economia reala nu ar fi avut nici o sansa. Sunt pline satele de asemenea specimene, care se cred mari stapani pe mosie. Asta se intampla cand cei capabili aleg sa nu se implice.
[analyse_source url=”https://www.sursadevest.ro/scandal-monstru-la-liebling-primarul-psd-vrea-vice-de-la-aur-aia-de-sus-iti-da-banii-nu-oamenii/”]



Niste dobitoci care in economia reala nu ar fi avut nici o sansa. Sunt pline satele de asemenea specimene, care se cred mari stapani pe mosie. Asta se intampla cand cei capabili aleg sa nu se implice.