
Principalele declarații ale președintelui Traian Băsescu:
Guvernul funcţionează cu miniştri care şi-au depus demisia. Este un nou abuz de tipul Victor Viorel Ponta, plagiator, el are Monitorul Oficial, nu publică revocarea miniştrilor care au demisionat.
Suntem iar în stilul de a guverna neconstituţional al lui Victor Viorel Ponta, el crede că şi Guvernul funcţionează ca doctoratele. Face o mare greşeală domnul prim-ministru. Trebuia să fie nişte miniştri interimari, dintre membrii Cabinetului.
Este nepermis ca într-un stat democratic să nu ştii dacă un ministru este sau nu este în funcţie. Domnul prim-ministru ne povesteşte că nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Oamenii ăştia au demisionat şi nu mai vin la serviciu.
Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt politicieni necopţi.
Au fost neprofesionişti în comisia de revizuire a Constituţiei. Eu cred că putem scrie de pe acum pe această tentativă de revizuire ”eşec”. Crin Antonescu nu are pregătirea necesară să conducă comisia de revizuire, este un amator din acest punct de vedere. Aici trebuiau aduşi specialişti în drept constituţional care i-ar fi ajutat.
Ponta şi Antonescu alternează: când Ponta îl acuză pe Antonescu de colaboraţionism cu mine, când invers. Realitatea este că amândoi sunt toxici pentru România.
Foarte posibil să fac plângere penală împotriva lui Ponta pentru corupţie şi pentru abuz în serviciu pentru decizii ale Guvernului, decizii personale, minciună, să vedem sacă un astfel de premier poate răspunde în faţa legii sau nu.
Voiculescu este stăpânul lui Victor Viorel Ponta.
Nu vreau ca Banca Naţională să ajungă la cheremul Guvernului. Să nu se treacă la un sistem în care BNR execută ordinele Guvernului.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/t-basescu-guvernul-functioneaza-cu-masuri-care-incalca-constitutia-foarte-posibil-sa-fac-plangere-penala-impotriva-lui-ponta-201351
Analyse
2025-11-09 14:41:05
General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 2)
Subject: critici guvern si revizuire constitutie
Entity Sentiment:
- traian basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
- victor viorel ponta: negative (score: -0.65 magnitude: 2, occurrence: 8)
- crin antonescu: negative (score: -0.55 magnitude: 1.8, occurrence: 3)
- voiculescu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.8, occurrence: 1)
- banca nationala: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
- guvern: negative (score: -0.65 magnitude: 1.5, occurrence: 4)
- monitorul oficial: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
- romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
Classification:
Language: Romanian
Safety Moderation: Politics,Finance
KeyPhrases:
- plangere penala impotriva ponta
- abuz in serviciu
- demisii ministri
- stapanire voiculescu asupra ponta
- revizuire constitutie
KeyWords:
- guvern
- constitutie
- coruptie
Excerpt: presedintele basescu afirma ca guvernul functioneaza cu ministri demisionati invocand incalcari ale constitutiei si sustinand plangere penala impotriva lui ponta. el critica crin antonescu si pe victor ponta, sustinand ca banca nationala trebuie sa ramana independenta. articolul sintetizeaza dezbateri despre revizuirea constitutiei si tensiuni politice.
Summary: articolul prezinta declaratiile presedintelui traian basescu despre functionarea guvernului si criticile aduse premierului ponta crin antonescu si altor figuri. se afirma ca ministrii au demisionat dar nu au fost publicate in monitorul oficial iar guvernul este acuzat de incalcarea constitutiei. se mentioneaza acuzatii penale la adresa lui ponta pentru coruptie si abuz in serviciu. de asemenea se subliniaza influenta voiculescu asupra lui ponta si ingrijorarea legata de independenta bancii nationale. subiectul principal este tensiunea politica si dezbaterea privind revizuirea constitutiei in romania.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.