5 alimente pe care bucătarii preferă să le cumpere din magazin în loc să le prepare acasă

[analyse_image type=”featured” src=”https://s1.ziareromania.ro/?mmid=abe9256b29c9855c47″]

5 alimente pe care bucătarii preferă să le cumpere din magazin în loc să le prepare acasă

Luni, 31 August 2026, ora 20:48
1694 citiri
5 alimente pe care bucătarii preferă să le cumpere din magazin în loc să le prepare acasă

Bucătar care aranjează mâncarea pe farfurie FOTO Pixabay

Multe persoane nu prepară chiar tot ceea ce mănâncă de la zero și cumpără produse gata preparate din supermarket. La fel fac și bucătarii profesioniști.

Cinci experți în gastronomie, printre care bucătari de la lanțuri importante de restaurante, au menționat ce alimente preferă să cumpere gata preparate.

Pâine, chifle și produse de patiserie

Maycoll Calderón, bucătar într-u hotel din New York, preferă să se bazeze pe alți artizani — în special brutari — care și-au perfecționat meseria și sunt specializați în anumite produse.

„Cred cu tărie că nu totul trebuie făcut în bucătăria restaurantului. Prefer să cumpăr pâine, croissante, chifle pentru hamburgeri și aluat foietaj de la oameni specializați în aceste produse”, subliniază bucătarul.

Calderón atrage atenția că „fermentarea și aluaturile necesită propriul ritm, echipamente și experiență, iar o brutărie bună le poate produce adesea mai bine și mai constant. Prefer să pornesc de la un produs excelent și să-mi concentrez timpul asupra umpluturilor, sosurilor și preparatului final”.

Alegerea produselor cumpărate din magazin este deosebit de utilă în cazul produselor precum foietajul. Producătorii comerciali au acces la utilaje industriale care pot presa și împături cu precizie untul rece în aluat, obținând straturi perfecte cu mult mai puțin efort.

Pastă de curry thailandez

Există două motive principale pentru care ai putea alege un ingredient cumpărat din magazin: fie îți economisește timp în bucătărie, fie nu ai acces la ingredientele crude necesare pentru a-l prepara de la zero.Steve Solis, specialist în operațiuni culinare la lanțul internațional de restaurante P.F. Chang’s, apreciază un produs gata preparat care bifează ambele criterii.

Solis explică: „Un produs de bază pe care îl voi cumpăra întotdeauna este pasta de curry thailandez. Cel mai mare avantaj este gustul constant și autentic, în timp ce economisește o cantitate semnificativă de timp și efort. Pastele de curry tradiționale necesită numeroase ingrediente proaspete, care pot fi dificil de găsit și de pregătit în mod constant.”


Analyse


2026-09-01 07:59:33

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.