[analyse_image type=”featured” src=”https://agerpres.ro/data/202608/20260831225925_788941.jpeg”]
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF va introduce, în cadrul Forumului Național ‘De Vocație Antreprenoare’, o componentă de măsurare a deciziilor antreprenoriale, menită să surprindă schimbările din economie înainte ca acestea să devină vizibile în statisticile oficiale.
‘Economia nu începe când apare într-un tabel. Începe în momentul în care un antreprenor decide să investească, să angajeze, să amâne sau să renunțe. Indicatorii economici ne spun foarte bine unde am ajuns. Deciziile antreprenorilor ne pot spune însă încotro mergem. La Suceava am pornit de la două întrebări legate de inteligența artificială – cât costă adoptarea ei și cum va transforma piața muncii -, dar aceeași ecuație apare astăzi în aproape fiecare decizie antreprenorială: există un cost al acțiunii și există un cost al inacțiunii. Vrem să înțelegem mai bine această economie care se formează înainte să o putem citi într-o statistică’, a declarat Cristina Chiriac, președinte fondator al CONAF, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Prima etapă a celei de-a treia ediții a forumului a avut loc la Suceava, pe 28 august, iar mecanismul de observare a intențiilor și deciziilor antreprenoriale va fi integrat începând cu următoarea etapă, la Sibiu, și va continua la Piatra Neamț, Arad și Ploiești.
Scopul este observarea economiei înainte ca efectele deciziilor luate în companii să devină vizibile în indicatorii oficiali. ‘O investiție este aprobată sau amânată. Un post este creat sau dispare. O tehnologie este adoptată sau ignorată. Capitalul este pus la lucru sau rămâne în așteptare. Privite separat, sunt decizii de management. Luate simultan de mii de companii, ele devin economie’, arată CONAF.
Potrivit organizației, noua direcție a pornit de la discuțiile purtate în cadrul forumului, într-un context în care tehnologia, capitalul și piața muncii se transformă simultan, costul unei decizii greșite crește și nici inacțiunea nu mai este gratuită.
Ediția de la Suceava a reunit antreprenori, fondatori, investitori și specialiști, temele abordate vizând inteligența artificială, leadershipul, capitalul, reputația, finanțarea, riscul și scalarea companiilor.
În cadrul unei sesiuni dedicate inteligenței artificiale, Ana-Maria Stancu, CEO Bucharest Robots și fondatoarea RoboHub, a explicat mecanismele din spatele algoritmilor, funcționarea inteligenței artificiale generative și principiile unei utilizări corecte a ChatGPT, punând accent pe modul în care tehnologia poate fi integrată în activitatea unei companii.

O altă temă a vizat transformarea rolului fondatorului pe măsură ce compania crește. Leadershipul a fost analizat din perspectiva capacității unei organizații de a lua decizii dincolo de controlul direct al antreprenorului.
‘În business, sunt decizii în care câștigul imediat trebuie pus în balanță cu încrederea, respectul, loialitatea și reputația pe care le construiești în timp. Cred că avem nevoie de astfel de conversații, în care antreprenorii să vorbească deschis nu doar despre rezultate, ci și despre principiile pe care aleg să își construiască afacerile’, a afirmat Sigina Luca, fondatoarea Luna Cleaning.
La rândul său, Marius Ghenea, Managing Partner Catalyst România, a subliniat că ‘principiile antreprenoriatului sunt aceleași, indiferent de gen’, iar piața, modelul de business, resursele, echipa și capacitatea de a lua decizii corecte sunt cele care fac diferența.
Camelia Șucu, fondatoarea ClassIn, a arătat că antreprenoriatul se construiește prin decizii și disciplină, într-un context în care mediul de business se schimbă permanent. ‘Antreprenoriatul se construiește în timp, prin decizii, disciplină și capacitatea de a merge mai departe atunci când contextul se schimbă. Cred că avem nevoie de astfel de întâlniri, în care experiențele reale de business sunt împărtășite și pot deveni repere pentru cei aflați în diferite etape ale propriului drum antreprenorial’, a spus Camelia Șucu.

Forumul ‘De Vocație Antreprenoare’ va continua la Sibiu, Piatra Neamț, Arad și Ploiești, cu discuții despre deciziile care influențează dezvoltarea companiilor și, cumulate, direcția economiei.
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF are în componență 33 sucursale, 3 federații, 16 patronate, 55 asociații și 15.000 de companii, peste 245.000 de angajați. AGERPRES/(AS – editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin/Facebook
[analyse_source url=”https://agerpres.ro/economic/2026/08/31/conaf-va-masura-deciziile-antreprenorilor-inainte-ca-acestea-sa-devina-indicatori-economici–1589443″]