[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-2/2a9c3656-3722-45ea-a4fd-8592f007d039/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
Pe 27 august 1916, România intra oficial în Primul Război Mondial, la presiunea Antantei, într-un entuziasm popular general. Participarea la acest conflict devastator care răvășea Europa încă din anul 1914 a survenit după doi ani de neutralitate, dispute la sânge și negocieri secrete.
În seara zilei
de 27 august 1916, pe la ora 21.00, contele Stephan Burian von Rajecz,
ministrul de Externe al Imperiului Austro-Ungar, a fost anunțat de secretarul
său că ministrul român, Edgar Mavrocordat, solicită o audiență de urgență.
Evident, i-a fost acordată imediat. Edgar Mavrocordat, cât se poate de oficial,
i-a înmânat un document: România declara război Austro-Ungariei. La ora 22.30,
afla despre această veste și împăratul german Wilhelm al II-lea, în timpul unei
partide de cărți. Până s-au răspândit veștile între diferiți oficiali și
plenipotențiari, trei armate române au trecut Carpații și i-au luat ca din oală
pe grănicerii austrieci.
A doua zi
dimineață, „Monitorul Oficial“
anunța: „Cu
începere de la 14/27 august 1916, ora 9 seara, România se găseşte în stare de
război cu Austro-Ungaria“. În aceeași zi, Germania, în virtutea
alianţei cu Austro-Ungaria (ambele parte din alianța Puterilor Centrale,
alături de Bulgaria și Imperiul Otoman), a declarat război României. Câteva
zile mai târziu, pe 31 august, și Imperiul Otoman a declarat război României.
Același lucru l-a făcut și Bulgaria pe 1 septembrie, deși atacase pozițiile
românești din Dobrogea tot pe 31 august, fără o declarație prealabilă. Până pe
data de 1 septembrie 1916, România a intrat în stare de război cu toate statele
Puterilor Centrale, având de apărat un front uriaș, de peste 1.200 de
kilometri, parte a Frontului de Est. Acest arc de cerc expus pe două laturi a
pus armata în fața unei duble amenințări. Cu toate acestea, autoritățile române
de la acea vreme considerau că luaseră decizia corectă. Mai ales în condițiile
în care asupra României au fost exercitate presiuni diplomatice din partea
celor două blocuri militare care transformaseră Europa, încă din 1914, într-un
adevărat abator.
O alianță veche nu garantează una nouă
Primul Război
Mondial a început în vara lui 1914, după asasinatul de la Sarajevo. Evident,
uciderea arhiducelui Franz Ferdinand de către studentul sârb Gavrilo Princip a
fost doar pretextul necesar; marile puteri europene se pregăteau de
mult de război. Așadar, se conturaseră două mari blocuri militare și politice,
Antanta și Puterile Centrale. Din primul făceau parte Anglia, Franța și
Imperiul Țarist, ulterior și Italia, iar din cel de-al doilea, Imperiul German,
Imperiul Austro-Ungar, Bulgaria și Imperiul Otoman.
Motivul pentru care România se afla într-o situație politică și diplomatică
delicată își are rădăcinile la finalul secolului XIX. Înainte de începerea războiului,
blocul Puterilor Centrale purta numele de Tripla Alianță. Aceasta a avut un
caracter defensiv (mai ales împotriva Franței și Rusiei), a fost fondată în
anul 1882 și era inițial compusă din Germania, Austro-Ungaria și Italia.
Ulterior, Italia va migra către Antanta, iar Imperiul Otoman și Bulgaria i se
vor alătura, formând blocul militar Puterile Centrale. Pe 30 octombrie 1883,
România a semnat în secret aderarea la Tripla Alianță, apropierea de Germania
fiind atât firească, prin prisma originii Regelui Carol I, cât și necesară,
România având nevoie de garanții de securitate după conflictul cu rușii de la
finalul Războiului de Independență. Era însă o alianță contrar opiniei publice
românești, care era favorabilă unei relații apropiate cu Franța, dar și contra
Austro-Ungariei, mai ales pe seama chestiunii Transilvaniei.
„Să ne vedem de nevoile și de necazurile noastre”
Imediat după
declanșarea Marelui Război, România a început să fie curtată intens de aliații
săi din Tripla Alianță. „Vechea ta prietenie și legăturile noastre amicale
sunt, pentru mine, tot atâtea garanții că tu vei avea o înțelegere sinceră a
hotărârii pe care am luat-o în acest caz“, îi scria împăratul Franz Iosif Regelui Carol I. La rândul său, împăratul
Wilhelm al II-lea îi amintea suveranului român de obligațiile asumate prin
alianță: „Gândurile mele se îndreaptă către tine, care ai ridicat astfel un
zăgaz în fața valului slav. Eu am încredere că, în calitate de rege și
Hohenzollern, vei rămâne credincios prietenilor tăi și că tu te vei conforma
fără rezerve obligațiilor tale de aliat“. Carol I era dispus să asculte glasul sângelui și să bage România în
Primul Război Mondial alături de Puterile Centrale, în special contra Rusiei.
„Cerem mobilizarea imediată a armatei române și angajarea ei în lupta împotriva
Rusiei“, îi scria lui Carol I și cancelarul
Germaniei, Theobald von Bethmann Hollweg.
În acest
context, la 3 august 1914, regele României a convocat la Sinaia Consiliul de
Coroană. La reuniune au participat membrii Guvernului, prim-ministrul Ion I.C.
Brătianu, principele moștenitor Ferdinand și liderii principalelor partide
politice. „După matură chibzuință, convingerea mea adâncă este că datoria
României este să execute tratatele ce o leagă de Tripla Alianță. Este o datorie
de onoare pentru orice țară să își respecte cuvântul dat. (…) Această alianță
ne-a asigurat, în ultimele decenii, foloase netăgăduite. A o părăsi astăzi ar
însemna să pierdem beneficiile a 30 de ani de muncă și roadele lor“, susținea regele în fața Consiliului
de Coroană. În afară de susținerea partidei pro-germane, Carol I nu s-a putut
baza pe majoritatea oamenilor politici. Aceștia știau cât de nepopulară putea
fi intrarea în război alături de Austro-Ungaria și, în plus, nu ajuta țara în
îndeplinirea scopului declarat de unire cu Transilvania. Mai mult decât atât,
România nu era pregătită nici militar pentru un asemenea conflict.
„Să stăm
liniștiți la o parte, să ne vedem de nevoile și de necazurile noastre și să ne
căznim să păstrăm ceea ce cu atâta trudă am agonisit. Decât să ne avântăm
într-un război contra simțământului public, mai bine să rămânem neutri“, preciza Theodor Rosetti, fost
prim-ministru. Neutralitatea a primit voturile majorității. „Constat că
reprezentanții țării aproape în unanimitate au cerut neutralitatea României. Ca
rege constituțional mă supun votului dumneavoastră. Mi-e frică însă că
prestigiul țării va ieși micșorat din ședința de azi și mă tem că ați luat o
hotărâre de care România se va căi în viitor“, adăuga Carol I, cu aproape două luni înainte de a muri.
„Trebuie să vază lumea ce voim și pentru ce voim”
Neutralitatea
nu a însemnat că România nu știa de partea cui vrea să fie. Clanul Brătienilor
și mulți alți politicieni filo-francezi – fie liberali, fie conservatori, și
care de altfel dominau viața politică românească – erau convinși că doar
alături de Antanta, România își va putea atinge obiectivele principale:
Transilvania și Bucovina. De altfel, persecuțiile austro-ungare împotriva
populației române din Transilvania, dar mai ales faptul că austriecii au
susținut Bulgaria în cele două războaie balcanice din 1912-1913, au dus la o
ruptură decisivă față de Puterile Centrale.
Perioada
neutralității a fost folosită foarte abil de prim-ministrul Ionel Brătianu
pentru a vedea ce poate primi de la Antanta în schimbul intrării în război. În
primul rând pentru a face acest pas, de o importanță vitală pentru viitorul
României, Brătianu trebuia să se asigure că țara noastră primește suficiente
garanții teritoriale și totodată sprijin militar. „Nu știu cum se va desfășura
războiul, putem avea soartea Serbiei, dar vom fi confirmat, în mod
imprescriptibil, drepturile noastre asupra pământului nostru. Vezi, momentul de
față este hotărâtor. Dacă se încheie pacea fără noi, vom fi zdrobiți între o
Ungaria Mare și o Bulgaria Mare. Trebuie să vază lumea ce voim și pentru ce
voim“, îi spunea fiului său Gheorghe, la 8
august 1916.
În timp ce
politicienii români, partizani ai Puterilor Centrale, atrăgeau atenția asupra
pericolului reprezentat de Rusia, Ionel Brătianu chiar cu rușii a început
negocierile, în secret. El era convins că tocmai pentru că Rusia reprezenta o
amenințare mare pentru România, era bine ca țara noastră să fie în tabăra ei.
Încă de pe 1 octombrie 1914, Ionel Brătianu intermediază încheierea unui acord
secret între ministrul de Externe al Imperiului Țarist, Serghei Sazonov, și
reprezentantul României la Sankt Petersburg, C. Diamandy. Prin acest acord
secret, Rusia își asuma obligația de a apăra integritatea teritorială a
României și, cel mai important, i-a recunoscut drepturile asupra teritoriilor
românești din Austro-Ungaria.
Hotărârea din „casa secretelor”
Evoluția
războiului a făcut ca România să fie foarte curtată de ambele blocuri militare.
Pentru Germania, intrarea în luptă a României ar fi însemnat importante resurse
naturale precum petrol și cereale, dar și un atu tactic prin lungirea frontului
rusesc. Pentru Antanta, intrarea României în război devenise vitală mai ales
după o serie de ofensive concertate ale Aliaților. „Pe la sfârșitul lui mai
sosesc pe neașteptate telegrame anunțând o puternică ofensivă rusească în
vecinătatea noastră. În câteva zile, armatele comandate de generalul Brusilov
înaintează cu o iuțeală surprinzătoare. În fața lor, frontul austriac se
prăbușește cum se prăbușise la Lemberg în 1914. Zeci de mii de prizonieri și o
pradă de război neînchipuită cade în mâinile lor. Aliații nu puteau să piardă
şi dânșii un asemenea prilej. Din toate părțile, deodată, o porniră la asalt.
Franța a luat inițiativa. Deja de câtva timp, Quai d’Orsay-ul era hipnotizat de
ideea atragerii României în război. Pe de altă parte, şi frontul francez
inspira cercurilor oficiale din Paris îngrijorare“, scria I.G. Duca.
Mai mult decât
atât, la începutul lunii iulie 1916, Brătianu primește și un ultimatum de la
reprezentanții Antantei. „Trebuie să intrați acum sau niciodată!“. Ionel Brătianu practicase un dans
diplomatic pe sârmă: nici nu dorea să se afle despre tratativele secrete în
tabăra Puterilor Centrale, dar nici să piardă momentul prielnic cu Antanta.
Austriecii află însă de negocierile cu rușii, inclusiv că România are de gând
să intre în război. Dibacele politician a reușit să înfiripe îndoiala în mintea
austro-ungarilor, în timp ce, pe 17 august, la ora 11.00, în casa în care
locuia fratele său, Vintilă Brătianu, s-a semnat convenția cu reprezentanții
Antantei. Totul a fost ținut secret, inclusiv de Franța, Marea Britanie și
Imperiul Țarist, astfel că România urma să atace Austro-Ungaria, prin
Transilvania, pe 27 august 1916. Tot atunci avea să-i anunțe și pe austrieci.
Mobilizarea armatei, rechizițiile, achizițiile – toate s-au făcut în secret,
tocmai pentru a păstra elementul-surpriză în acțiunea de invazie a
Transilvaniei.
„Nu cunosc decât interesele țării”
Pe data de 27
august a fost convocat Consiliul de Coroană prin care se anunța oficial
intrarea României în război. Era însă doar o formalitate, lucrurile fuseseră
stabilite și aranjate în cei doi ani de neutralitate. „În dimineaţa acelei zile
a fost întrunit la Palatul Cotroceni Consiliul de Coroană ce trebuia să decidă
formal declararea războiului. Consiliul de Coroană a fost numai formalitatea
constituţională care a consfinţit hotărârea intrării noastre în război.
Condiţiile şi data intrării în acţiune fuseseră fixate prin Convenţia
ultrasecretă încheiată de România cu Antanta“, preciza Constantin Argetoianu.
Cu toate
acestea, nu au lipsit schimburile de replici dramatice. De exemplu,
filo-germanii continuau să susțină că intrarea în război alături de Antanta
este o greșeală. „Din acest război va ieşi sau egemonia germană, sau egemonia
rusească. Egemonia germană înseamnă pentru noi mântuirea, cea rusească
sfârşitul, fiindcă vom sta în drumul Rusiei către Constantinopole. lată de ce
nu putem, oricum ar fi şi în orice împrejurări, să fim decât împotriva ruşilor.
De altminteri, Sire, acesta nu este numai interesul ţării, el este şi interesul
Dinastiei. Să nu-şi închipuiască Maiestatea Voastră că o Rusie învingătoare va
tolera vreodată în România o dinastie Hohenzollern“, preciza P.P. Carp în fața Regelui Ferdinand la Consiliul de Coroană. La
rândul său, Ferdinand i-a dat un răspuns pe măsură:
„Când aţi vorbit de
interesele Dinastiei, nu cunosc decât interesele țării. În conştiinţa mea
aceste două interese se confundă. Dacă m-am hotărât să fac acest pas grav, e
fiindcă, după matură chibzuinţă, cu am ajuns la convingerea adâncă şi
nestrămutată că el corespunde cu adevăratele aspiraţiuni ale neamului a căror
răspundere o port în ceasul de față. Dinastia va urma soarta țării,
învingătoare cu ea sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să ştiţi,
domnule Carp, că Dinastia mea este română. Rău ați făcut când aţi numit-o
străină, germană. Nu, e românească!“. Tot pe 27 august a fost făcut public
anunțul de mobilizare a armatei, deși aceasta începuse, în secret, din primele
zile ale lunii august.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/doi-ani-de-neutralitate-si-un-tratat-secret-cum-a-2552600.html”]