Călin Popescu Tăriceanu, implicat într-un accident rutier

Potrivit comisarului şef Florina Crucianu de la Poliţia Judeţeană Buzău, accidentul s-a produs pe Aleea Industriilor din municipiul Buzău, unde autoturismul condus de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost lovit din spate de o altă maşină al cărei şofer nu a păstrat distanţa corespunzătoare.

„Este vorba despre o tamponare între două autoturisme, fără a fi înregistrate victime. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Buzău, care conducea pe Aleea Industriilor către Şoseaua Spătarului nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de alt autoturism din faţa sa, lovindu-l”, a spus Florina Crucianu, care a precizat că şoferul din Buzău vinovat de producerea accidentului a fost sanţionat cu trei puncte amendă, informează Mediafax.

Conform sursei citate, cei doi şoferi au fost testaţi de poliţişti etilotestul, stabilindu-se că nu consumaseră alcool.

Călin Popescu Tăriceanu se afla la volanul unui autoturism Ford, care a fost avariat în urma tamponării.

Nu este prima dată când Călin Popescu Tăriceanu a fost implicat într-un accident rutier. În 2006, el a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea și a intrat într-o mașină care circula regulamentar.  

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/calin-popescu-tariceanu-implicat-intr-un-accident-rutier-202048


Analyse


2025-11-23 14:59:37

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.