<div><img src=”https://www.activenews.ro/documente/Jandarmii unguri cu pene si fratii lor nazisti.png” alt=”” border=”0″ style=”margin-top:0px;margin-right:0px;margin-bottom:0px;margin-left:0px;;width:458px;;height:642px;” /><span style=”font-weight: bold;”></span></div> <div><span style=”font-weight: bold;”>Avem peste 250 000 de refugiați, alungați la propriu de horthyști și încă 250 000 de români care la data de 30 august 1940 se aflau din diverse motive (călătorii, vizite, afaceri, studii etc) în alte părți ale țării, dar care aveau familiile si bunurile în Transilvania de Nord, teritoriul ocupat, fiind aflați așadar în imposibilitatea întoarcerii la domiciliile lor. </span></div> <div><br /> </div> <div>În total, în luna august 1944, avem 500 000 de români din teritoriul ocupat, din totalul de 1 200 000, care din cauza Dictatului de la Viena, nu mai erau în localitățile lor de domiciliu, ci în teritoriul liber românesc, fiind adăpostiți în zeci de orașe de la București, Constanța, Brașov, până la Buzău. </div> <div><br /> </div> <div>Din cei 250 000 români forțați să părăsească zona Dictatului de la Viena (44 000 kilometri pătrați), aproximativ 75 000 au trecut granița clandestin, pe cont propriu. Restul, de până la un sfert de milion, au fost înghesuiți în vagoane de marfă, lăsați fără hrană zile în șir. Apa de băut era un lux iar nevoile fiziologice se făceau în colțul vagoanelor cu ușile închise. Au existat câteva excepții, când jandarmii horthysti le-au permis femeilor și copiilor să-și facă necesitățile pe marginea unor șanțuri, ba chiar le-au dat voie să-și cumpere din gări o bucată de pâine. </div> <div><br /> </div> <div>Când se deschideau ușile vagoanelor aflate în beznă, în mirosul de nesuportat, se numărau morții. Ordinele de părăsire a domiciliilor erau înmânate cu două ore înainte de plecarea trenurilor. Bunurile familiilor au fost confiscate. Oamenii erau ridicați mai ales noaptea, fără să aibă timp sa-și ia cu ei mare lucru. La granița cu ceea ce mai rămăsese din România, banii și eventualele obiecte de valoare le erau confiscate. </div> <div><br /> </div> <div>Când au ajuns în teritoriile libere, românii noștri au văzut parcă Raiul, dar nu au putut uita iadul bătăilor, chinurilor, crimelor și umilințelor…250 000 români tratați mai rău ca vitele, intelectuali și țărani, femei, copii și bătrâni, cu lacrimile groazei întipărite până la sfârșitul vieții pe obraji, cu traume imposibil de șters. </div> <div><br /> </div> <div>Politica oficială ascunde această istorie, să nu supere, să nu deranjeze cumva ”politica corectă”. Noi suntem însă politica națională, care nu uită și nu ascunde nicio lacrimă de român și nicio  picătură de sânge. </div> <div> </div> <div>Ce a mai însemnat Dictatul de la Viena. Zeci de Biserici Ortodoxe dărâmate, rase de pe fața pământului de horthyști. Nu uităm Vârghiș, Doboșeni, Herculian, Căpeni. Aici se află acum o zonă compactă, care cuprinde și orasul Baraolt, unde aproape că nu se mai vorbește deloc în limba română.<br /> <br /> Biserica din Doboșeni, reconstruită în 1994, dar care nu mai are niciun enoriaș. A fost ridicată în centrul localității în 1937. În timpul Dictatului de la Viena, autoritățile horthyste i-au scos pe români în fața Bisericii. <br /> <br /> Sub amenintarea armelor îndreptate spre femei si copii, bărbații au fost obligați să-și dărâme biserica cu târnăcoapele. În localitate nu a mai rămas de atunci si până acum, niciun creștin ortodox. Ruinele bisericii au fost folosite mai apoi ca groapă de gunoi a satului, până în anul 1994 când Înaltul Ioan, odată cu înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, a refăcut parțial biserica, conservând ruinele cu ziduri noi și acoperiș. <br /> <br /> La Vârghis nu a mai fost ce să se salveze, lăcașul ortodox, ridicat tot în perioada interbelică în centrul satului, fiind ras complet de pe fața pământului. Fiecare piatră a fost zdrobită până la praf. Terenul a fost arat. La fel si la Căpeni. Ruinele de la Herculian au fost salvate la fel ca la Doboșeni. Când ajungi azi la Biserica din Herculian te pătrunde groaza. Înauntru este beznă, pe jos pământ. Întunericul de acolo urlă, împreună cu zidurile vechi ce păstrează pe alocuri urmele târnăcoapelor.<br /> </div> <div> </div> <div>Lângă Sfântul lăcaș este o crâșmă. Nu mai este niciun ortodox în sat. La Căpeni nu se mai vede nimic din fosta biserică. Doar iarba crescută pe acel loc si o troiță mai povestesc despre ce a fost odată. Cel care s-a urcat în 1940 pe biserică să dea Crucea jos, s-a prăbușit mort la pământ. Nu au tinut însă cont de semn și au dărâmat complet Locul lui Hristos. La Căpeni nici astăzi nu mai există niciun crestin ortodox. Nu se mai aude nicăieri limba română. În tot Ardealul ocupat au existat zeci de astfel de exemple. </div> <div> </div> <div><span style=”font-weight: bold;”>Urmele tragediilor de atunci sunt adânci, până în zilele noastre. Numai guvernările trădătoare nu le văd, nu le respectă și nu se înclină în fața lor.</span></div> <div><span style=”font-weight: bold;”> </span></div> <div><span style=”font-weight: bold;”>Trăiască Nația!</span></div>