Durerea eliberează orice agendă

Alexandru PRIPON

În fața durerii suntem cu toții egali. Egali în geamăt și rictus. Egali în gânduri mohorâte și ușor revoltate. Primim cu tristețe suferința și remarcăm că nu ne este bine și e nedrept să fie așa. Printre atâția oameni sănătoși, care își permit să fie veseli, nepăsători, noi suntem gârboviți de durere, trăind încruntați fiecare moment. Instinctul de supraviețuire ne îndeamnă să păstrăm speranța, dar suferința presărată din abundență peste clipă ne determină să îmbrățișăm un defetism aparent resemnat, ceea ce mai mult înrăutățește situația. Suntem egali, însă într-un mod copilăros, iar logica nu are prea multe de a face cu felul în care percepem lumea.

Desigur, fiecare se manifestă în mod diferit. Unii se vaită, alții scrâșnesc din dinți cu demnitate, dar suferința rămâne. Este alta numai percepția celor din jur în ceea ce privește situația noastră, iar aici lucrurile sunt simple: vrem sau nu să se știe… Mai mult nu vom discuta despre acest aspect, deoarece am fi subiectivi și nedrepți. Fiecare se manifestă în felul său.

Durerea prelungită, fără leac imediat, aduce cu sine o angoasă greu de îndepărtat. Nu funcționăm corespunzător, așadar orice plan pentru viitorul apropiat este sub semnul caducității. Până la urmă, cine are chef de altele atunci când îl răscolește suferința, până la uitarea de sine și de ceilalți? Căutăm soluții și ne încredințăm altora cu speranță, privim, dintre neguri, către senin și așteptăm înfrigurați vindecarea.

Omul sănătos are mii de planuri, cel bolnav are unul singur: acela de a se însănătoși. Restul nu mai contează. Și, uneori, exact suferința este cea care ne înțelepțește, învățându-ne că orice ideal devine total neimportant atunci când nu avem forța de a-l atinge, iar cel mai însemnat dar pe care ni-l poate oferi Dumnezeu este sănătatea deplină. După cum spuneau bunicii noștri, „sănătoși să fim și le facem noi pe toate!”.

Desigur, tot ceea ce ați citit până acum reprezintă doar platitudini și truisme. Nu am lecturat multe cuvinte meșteșugite despre durere, care să le facă dreptate celor suferinzi și să descrie coerent starea aceea de chin neputincios care dezarmează și schimonosește orice spirit. Nu aș ști cum să descriu durerea și nici nu cred că are rost, deoarece fiecare dintre noi a simțit-o, mai mult sau mai puțin, fiecare dintre noi a perceput-o și a trăit-o, privindu-i pe cei dragi, afectați de suferință. Știm, așadar, ce înseamnă și nu suntem, nu putem fi nepăsători atunci când îi vedem rezultatele.

Există, însă, persoane care descoperă în durere o sursă inepuizabilă de câștig. Și nu neapărat în durere, cât în promisiunea vindecării facile, contra unei sume, adesea considerabilă. În nesfârșitele pauze publicitare, la televizor și la radio aflăm despre medicamente potrivite mai tuturor bolilor. Internetul este plin de reclame la tot soiul de leacuri-minune și suplimente alimentare din plante cu sonorități de basm. Sunt „rețete miraculoase, din strămoși”. Sunt „remedii secrete” de la soare-răsare sau soare-apune. Sunt „noi descoperiri”, care fac de rușine medicina tradițională. Sunt ceea ce „doctorii nu vor să știm” și ceea ce „nimeni nu vrea să ne spună”. Sunt, de fapt, cel mai adesea, nimicuri ori deja obișnuitele pilule, prafuri, seruri ș.a. care nici nu ajută, nici (dă, Doamne!) nu încurcă.

Privim acest fenomen cu detașare, până când ajungem în situația de a accepta orice remediu pentru suferință. Iar atunci ne agățăm (și e, cumva, normal) de orice speranță, fie ea și evident dubios trâmbițată. Mai enervant este faptul că destule personalități din zona show-business ori din alte sfere cu un grad înalt de mediatizare sunt dispuse, din varii motive, să facă reclamă la soluțiile-minune mai sus menționate, aspect sancționat, uneori, de organele abilitate.

Ajunși la medic, părinții și bunicii noștri primesc un tratament pentru afecțiunile inerente înaintării în vârstă. Îmi povestea un doctor că, atunci când a scris o rețetă și a explicat cum trebuie luate medicamentele, pacientul a ridicat ochii în tavan și a oftat zgomotos. Întrebat ce îl supără, a izbucnit: „Alte pastile? Că iau câte cincisprezece numai dimineața!”. Cu răbdare, cadrul medical a aflat că, pe lângă tratamentul de specialitate, persoana respectivă înghițea zilnic tot soiul de leacuri și suplimente „miraculoase” – eliberate fără rețetă sau chiar comandate pe internet –, ceea ce lămurea și o seamă de simptome…

Unii vor opina că este vorba de naivitate. Alții vor înțelege că este vorba despre sincera, covârșitoarea, necontrolata nădejde! Nădejdea că produsul mai mult sau mai puțin medical poate să înlăture suferința care se instalează perfid și care ne schimbă viața, ne modifică țelurile, ne întunecă orizonturile. De aceea, comercializarea cu bună știință a speranțelor false mi se pare că reprezintă cea mai de jos treaptă pe care o poate atinge o ființă umană. Și mi-aș dori să existe reglementări reale, dure, atunci când vine vorba despre valorificarea durerii semenilor.

În cotidian găsim sute, mii de subiecte interesante, demne de a fi dezbătute și disecate. Sunt destule aspecte sociale, politice, economice, culturale sau de altă natură care ne pot stârni interesul. Uneori, însă, este bine să privim în jurul nostru și să înțelegem că nimic nu este cu adevărat important atunci când suferi. Deoarece durerea eliberează orice agendă, nu este așa?