Cele două cărți ale președinției americane. Despre Carl J. Richard și rădăcinile biblice ale puterii în Statele Unite

La 20 ianuarie 2025, când Donald Trump a depus pentru a doua oară jurământul de președinte al Statelor Unite, milioane de oameni au urmărit una dintre cele mai familiare ceremonii ale vieții politice americane. Camerele de televiziune au surprins discursurile, emoția participanților, solemnitatea momentului și întreaga regie simbolică prin care cea mai puternică funcție politică a lumii democratice își afirmă continuitatea. Și totuși, unul dintre gesturile cele mai încărcate de semnificație a trecut aproape neobservat tocmai pentru că este repetat cu o regularitate aproape ritualică: mâna noului președinte așezată pe Biblie în clipa depunerii jurământului.

Privită din interiorul culturii americane, imaginea pare atât de firească încât nu mai ridică întrebări. Pentru observatorul european, însă, ea continuă să conțină un aparent paradox. Cum se explică faptul că republica devenită modelul modern al separării dintre stat și religie păstrează, în centrul celui mai important ceremonial politic al său, o carte sacră? Este vorba doar despre respectul față de o tradiție venerabilă, despre o concesie făcută sensibilității religioase a electoratului sau despre expresia unei realități istorice mult mai profunde, care continuă să modeleze, chiar și astăzi, cultura politică americană?

Aceste întrebări constituie punctul de plecare al volumului „So Help Us, God. American Presidents and the Bible”, în care istoricul Carl J. Richard propune una dintre cele mai solide și mai nuanțate reflecții dedicate raportului dintre Scriptură și instituția prezidențială americană. Cartea nu urmărește să demonstreze că Statele Unite au fost sau ar trebui să fie un stat confesional și nici nu transformă credința religioasă într-o explicație universală a succesului american. Ambiția autorului este de altă natură și, tocmai prin sobrietatea ei, cu atât mai convingătoare: aceea de a reconstitui universul intelectual și moral în care s-au format oamenii chemați să conducă republica și de a arăta că Biblia a reprezentat, vreme de peste două secole, unul dintre izvoarele fundamentale ale acestui univers.

Afirmația poate părea surprinzătoare într-o epocă în care istoria Statelor Unite este explicată aproape exclusiv prin Constituție, prin filosofia drepturilor naturale, prin experiența frontierelor, prin dinamica pieței sau prin excepționalismul politic american. Toate acestea sunt, fără îndoială, elemente esențiale ale construcției republicii. Richard nu le contestă și nici nu încearcă să le diminueze importanța. El atrage însă atenția asupra unei realități pe care istoriografia ultimelor decenii a preferat adesea să o lase în penumbră: înainte de a deveni președinți, oamenii care aveau să locuiască la Casa Albă au fost copii, elevi și studenți formați într-o cultură în care Biblia nu ocupa un loc marginal, ci reprezenta una dintre principalele surse ale educației morale și intelectuale. Aceasta este, de fapt, ideea care conferă originalitate întregii lucrări.

Carl J. Richard nu studiază Biblia ca document religios și nici nu urmărește inventarierea referințelor scripturistice din discursurile prezidențiale. El se interesează de ceva infinit mai subtil și, tocmai de aceea, mai greu de surprins: felul în care o carte poate modela, fără zgomot și fără spectaculozitate, libertatea, autoritatea, responsabilitatea și destinul istoric. În loc să privească președinția exclusiv prin prisma instituțiilor constituționale, autorul o privește prin intermediul culturii care a făcut posibilă funcționarea acestor instituții.Privită astfel, istoria politică a Statelor Unite dobândește o profunzime pe care explicațiile strict juridice sau economice nu o pot oferi. Constituția stabilește arhitectura puterii și mecanismele echilibrului dintre instituții, însă ea nu poate explica, singură, de ce generații succesive de lideri au înțeles să vorbească despre libertate, dreptate, egalitate, sacrificiu sau providență într-un limbaj care trimite aproape inevitabil la tradiția biblică. Marile texte juridice organizează viața unei națiuni; marile texte culturale modelează imaginația celor chemați să le dea viață.

În această privință, lectura lui Richard dialoghează firesc cu una dintre observațiile celebre ale lui Alexis de Tocqueville. Aristocratul francez remarcase, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, că religia nu constituia, în America, un obstacol în calea libertății, ci unul dintre factorii care făceau posibilă funcționarea ei. Richard merge însă mai departe decât Tocqueville. Dacă autorul „Democrației în America” descria efectele sociale ale religiei, istoricul american încearcă să identifice mecanismele culturale prin care Biblia a modelat gândirea celor care aveau să exercite puterea politică. Diferența nu este una de accent, ci de perspectivă: Tocqueville privea societatea; Richard privește biblioteca. Această schimbare de unghi explică și impresionanta atenție acordată educației.

Una dintre cele mai valoroase contribuții ale volumului este reconstituirea lumii în care s-au format viitorii președinți. Pentru cititorul contemporan este aproape surprinzător să descopere că, până târziu în secolul al XIX-lea și chiar în primele decenii ale secolului XX, lectura Bibliei făcea parte din programul obișnuit al numeroaselor școli americane, că studiul Noului Testament în limba greacă reprezenta o cerință firească în colegiile de prestigiu și că viața de familie era organizată, nu rareori, în jurul lecturii zilnice a Scripturii și al rugăciunii comune. Autorul reconstituie această atmosferă fără nostalgie și fără idealizare, înțelegând că rolul istoricului nu este acela de a judeca trecutul, ci de a-l face inteligibil. Din acest punct de vedere, unul dintre marile merite ale volumului este refuzul explicațiilor simplificatoare.

În loc să transforme religia într-o cauză unică a destinului american sau, dimpotrivă, într-un simplu ornament retoric al vieții publice, autorul o așază în contextul ei firesc, acela al unei culturi în care lectura Scripturii făcea parte din educația de bază a elitelor și, într-o măsură considerabilă, a societății în ansamblu. Această perspectivă obligă cititorul să-și revizuiască unele dintre cele mai răspândite clișee despre istoria Statelor Unite. De prea multe ori, modernitatea americană este descrisă ca produsul exclusiv al Iluminismului, al liberalismului politic sau al spiritului pragmatic specific Noii Lumi, ca și cum religia ar fi rămas o realitate periferică, tolerată din motive de conveniență socială. Carl J. Richard nu neagă importanța acestor influențe, însă demonstrează că ele au coexistat, încă de la începuturile republicii, cu o cultură biblică de o remarcabilă vitalitate, fără de care numeroase texte și gesturi ale președinților americani își pierd adevăratul înțeles.

În fond, aceasta este una dintre ideile cele mai fertile ale cărții: Biblia nu trebuie privită exclusiv ca un document religios, ci și ca unul dintre marile texte fondatoare ale civilizației americane. Așa cum lumea romană nu poate fi înțeleasă fără dreptul roman, iar Europa modernă fără tradiția greco-latină, America nu poate fi înțeleasă pe deplin fără cultura biblică ce i-a modelat limbajul moral și imaginarul politic. Chiar și acolo unde influența Scripturii nu este explicită, ea continuă să acționeze prin concepte, metafore și modele de gândire devenite aproape instinctive. Această idee apropie demersul lui Richard de istoria intelectuală practicată de autori precum Christopher Dawson sau Jaroslav Pelikan, pentru care marile civilizații nu sunt explicabile numai prin instituțiile lor, ci și prin textele care le-au format conștiința. Din aceeași familie de istorici face parte și Daniel Dreisbach, pe care Richard îl citează cu recunoștință încă din prefață și ale cărui cercetări au contribuit decisiv la reconsiderarea influenței Bibliei asupra culturii politice americane. Nu este întâmplător că, în ultimele decenii, istoriografia Statelor Unite pare să fi redescoperit această dimensiune, după o perioadă în care accentul fusese pus aproape exclusiv asupra influențelor iluministe și constituționale.

Originalitatea lui Carl J. Richard nu rezidă însă doar în alegerea temei, ci și în metoda adoptată. În locul unei narațiuni cronologice, autorul preferă o organizare tematică, consacrând câte un capitol unor idei care traversează întreaga istorie prezidențială: providența, rugăciunea, drepturile naturale, egalitatea, raportul cu Israelul biblic, moralitatea publică, natura umană sau concepția despre viața de apoi. Alegerea este inspirată, deoarece îi permite să urmărească evoluția unor constante intelectuale pe parcursul a peste două secole, fără a transforma volumul într-o succesiune previzibilă de biografii. Cititorul descoperă astfel că președinți foarte diferiți ca formație intelectuală, temperament și orientare politică se întâlnesc, adesea, în jurul acelorași referințe biblice, chiar dacă le interpretează în mod diferit. George Washington și Jimmy Carter aparțin unor lumi aproape imposibil de comparat, iar Thomas Jefferson nu împărtășește teologia lui Ronald Reagan. Cu toate acestea, fiecare dintre ei recurge la Scriptură pentru a da expresie unor convingeri despre om și despre societate pe care le consideră fundamentale. Tocmai această continuitate îl interesează pe Richard. Nu uniformitatea credințelor, ci existența unui limbaj comun, capabil să traverseze generații, partide și confesiuni. De aici rezultă și una dintre concluziile implicite ale cărții, poate cea mai importantă dintre toate.

Influența Bibliei asupra președinției americane nu poate fi măsurată prin numărul citatelor scripturistice dintr-un discurs și nici prin frecvența participării unui președinte la serviciile religioase. O asemenea abordare ar rămâne la suprafața fenomenului. Mult mai important este faptul că Scriptura a furnizat, vreme îndelungată, categoriile prin care numeroși lideri politici au înțeles libertatea, autoritatea, sacrificiul, speranța și chiar sensul istoriei. În această privință, Biblia nu apare ca o anexă a politicii, ci ca una dintre condițiile culturale ale existenței ei.

Această idee capătă consistență în capitolele centrale ale volumului, acolo unde Carl J. Richard urmărește felul în care marile teme ale Scripturii au fost preluate, reinterpretate și adaptate de președinții americani în funcție de provocările fiecărei epoci. Autorul are inspirația de a evita inventarul anecdotic al citatelor și al gesturilor pioase, preferând să urmărească itinerarul unor concepte care, deși își au originea în tradiția biblică, au dobândit în timp o autentică dimensiune politică. Providența, drepturile naturale, egalitatea oamenilor înaintea lui Dumnezeu, ideea unei misiuni istorice a națiunii americane sau convingerea că libertatea presupune, înainte de toate, responsabilitate morală alcătuiesc un nucleu de idei fără de care discursul politic american rămâne, în bună măsură, de neînțeles.

Dintre toate aceste teme, cea a providenței ocupă un loc privilegiat. Cititorul european, obișnuit să privească istoria prin grila cauzalităților economice, sociale sau geopolitice, poate fi surprins de frecvența cu care președinții Statelor Unite au recurs la acest concept. Autorul arată că, pentru generații întregi de lideri americani, providența nu desemna suspendarea legilor istoriei prin intervenții miraculoase, ci convingerea că ordinea morală a lumii nu este indiferentă la acțiunile oamenilor. Istoria rămânea domeniul libertății umane, însă această libertate era înțeleasă în interiorul unei responsabilități care depășea simplul calcul politic. Nicăieri această perspectivă nu apare mai limpede decât în discursurile lui Abraham Lincoln, pe care Richard le citează cu admirația firească a istoricului conștient că se află în fața uneia dintre marile conștiințe politice ale epocii moderne.

În cel de-al Doilea Discurs Inaugural, rostit în martie 1865, războiul civil nu este prezentat ca simplă confruntare între Nord și Sud, ci ca o dramă morală în care întreaga națiune este chemată să-și examineze propria vină înaintea lui Dumnezeu. Puține texte politice au reușit să unească într-o asemenea măsură luciditatea istorică și gravitatea reflecției religioase. Lincoln nu instrumentalizează Biblia pentru a-și legitima victoria; dimpotrivă, Scriptura devine criteriul în lumina căruia chiar învingătorii sunt obligați să-și măsoare propriile limite. Este unul dintre exemplele care confirmă observația fundamentală a lui Richard: influența Bibliei asupra președinților americani nu poate fi redusă la retorică. Ea privește, înainte de toate, felul în care aceștia își înțeleg propria misiune și propria vulnerabilitate.

Într-o cultură politică în care succesul este adesea celebrat fără rezerve, tradiția biblică introduce constant tema modestiei și a limitelor puterii. Conducătorul nu este stăpânul absolut al istoriei, ci administratorul vremelnic al unei responsabilități care îl depășește. La fel de convingătoare este analiza consacrată drepturilor naturale. În istoriografia europeană, acestea sunt puse aproape exclusiv în legătură cu filozofia iluministă și, în special, cu opera lui John Locke. Richard nu contestă această filiație, dar observă că, pentru mulți dintre președinții americani, egalitatea oamenilor își găsea justificarea ultimă într-o afirmație mult mai veche decât Iluminismul: aceea că fiecare ființă umană este creată după chipul lui Dumnezeu. În această perspectivă, libertatea nu reprezintă doar o categorie juridică, ci expresia unei demnități care precedă orice organizare politică și pe care niciun guvern nu are dreptul să o încalce.

O asemenea interpretare luminează dintr-o perspectivă nouă marile confruntări morale ale istoriei americane. Lupta împotriva sclaviei, mișcarea pentru drepturile civile sau apărarea libertăților individuale nu apar exclusiv ca rezultate ale evoluției constituționale ori ale presiunilor sociale, ci și ca expresii ale unei tradiții religioase care a oferit, vreme îndelungată, argumentele morale cele mai puternice împotriva discriminării. Richard nu afirmă că Biblia a fost interpretată întotdeauna în același sens — istoria demonstrează exact contrariul — însă arată convingător că marile dezbateri privind libertatea și egalitatea s-au purtat, în America, într-un limbaj profund modelat de Scriptură.

Poate cel mai provocator capitol al cărții este însă cel consacrat ideii Statelor Unite ca „noul Israel”. Puține teme au fost atât de des invocate și, în același timp, atât de frecvent caricaturizate. Richard o abordează cu prudența istoricului care știe că marile simboluri politice nu trebuie confundate nici cu realitatea istorică, nici cu propaganda. El nu susține că America s-ar fi considerat, în sens teologic, succesoarea poporului biblic, ci arată că numeroși președinți au înțeles destinul republicii prin analogie cu marile narațiuni ale Vechiului Testament: exodul, legământul, poporul chemat la o misiune și responsabilitatea care însoțește privilegiul libertății.

De altfel, aici se află una dintre cele mai subtile observații ale autorului. Ideea unei misiuni providențiale nu a funcționat, în tradiția americană, doar ca sursă a încrederii naționale, ci și ca izvor al unei permanente exigențe morale. Tocmai fiindcă America se considera chemată să ofere lumii exemplul unei republici libere, fiecare abatere de la propriile principii apărea cu atât mai gravă. Această tensiune dintre ideal și realitate străbate întreaga istorie americană și explică, poate mai bine decât multe analize sociologice, intensitatea cu care societatea americană și-a discutat propriile eșecuri. Această tensiune dintre ideal și realitate străbate întreaga istorie americană și explică, poate mai bine decât multe analize sociologice, intensitatea cu care societatea americană și-a discutat propriile eșecuri.

Privit în ansamblu, volumul lui Carl J. Richard impresionează înainte de toate prin echilibrul demonstrației. Într-un domeniu în care tentația simplificării este aproape inevitabilă, autorul evită cu aceeași consecvență două excese simetrice. Nu transformă Biblia într-o explicație totală a istoriei americane, dar nici nu o reduce la un accesoriu retoric menit să confere solemnitate discursurilor prezidențiale. Între apologetica religioasă și scepticismul secularizat, Richard alege terenul, mult mai dificil, al istoriei intelectuale, acolo unde ideile nu sunt judecate după adevărul lor teologic, ci după forța cu care modelează instituții, mentalități și comportamente politice.

Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care cartea merită citită și dincolo de interesul strict pentru istoria Statelor Unite. Ea vorbește despre un fenomen care depășește cazul american și privește orice civilizație matură: raportul dintre marile texte fondatoare și instituțiile pe care acestea le inspiră. Nicio societate nu trăiește exclusiv din legi, după cum nicio ordine constituțională nu poate funcționa în absența unui orizont moral împărtășit. Normele juridice stabilesc limitele puterii, dar nu pot crea, prin ele însele, virtuțile necesare exercitării ei. Acestea se formează lent, prin educație, prin tradiții culturale și prin acele cărți care, de-a lungul generațiilor, modelează felul în care oamenii înțeleg binele, dreptatea, libertatea sau responsabilitatea. În această privință, lectura lui Carl J. Richard invită și la o reflecție asupra Europei.

Dacă America și-a construit imaginarul politic în dialog permanent cu Biblia, Europa contemporană pare tot mai dispusă să vorbească despre propriile instituții ca și cum ele ar putea exista independent de rădăcinile culturale care le-au făcut posibile. Nu este rolul istoricului să deplângă sau să celebreze această evoluție. Dar este, fără îndoială, rolul lui să ne amintească faptul că instituțiile nu apar niciodată în vid. Ele sunt expresia unei anumite concepții despre om, despre comunitate și despre istorie, iar această concepție se formează întotdeauna înaintea legii. Poate tocmai de aceea una dintre cele mai inspirate intuiții ale lui Richard este aceea de a deplasa atenția de la ceremonialul președinției la educația președinților.

În loc să se întrebe ce făceau liderii americani cu Biblia în timpul mandatelor lor, el se întreabă ce făcuse Biblia cu ei înainte ca aceștia să ajungă la Casa Albă. Schimbarea de perspectivă este subtilă, dar decisivă. Ea mută discuția din domeniul imaginii publice în acela, infinit mai greu de surprins, al formării intelectuale și morale. În fond, oamenii nu încep să gândească odată cu preluarea unei funcții; ei ajung într-o funcție purtând deja în ei o anumită viziune asupra lumii, iar această viziune este rodul unor lecturi, al unor profesori, al unei educații și al unei tradiții culturale.

Firește, nu toate concluziile autorului vor convinge în egală măsură. Uneori, influența Bibliei pare să eclipseze alte izvoare ale culturii politice americane – tradiția clasică, dreptul englez, filosofia iluministă sau experiența practică a guvernării – iar cititorul poate avea impresia că raportul dintre aceste influențe ar fi meritat discutat mai pe larg. Este însă o observație care privește accentul demonstrației, nu validitatea ei. Richard nu pretinde că scrie o istorie completă a președinției americane, ci că readuce în centrul atenției o dimensiune pe care o parte a istoriografiei recente a preferat să o trateze cu o rezervă uneori excesivă. Din acest punct de vedere, demersul său este nu doar legitim, ci și necesar.

Rămâne, în cele din urmă, întrebarea cu care începe această carte și pe care cititorul o poartă cu sine până la ultima pagină. De ce continuă președinții Statelor Unite să depună jurământul cu mâna pe Biblie?

După lectura volumului lui Carl J. Richard, răspunsul nu mai poate fi redus la simpla invocare a tradiției. Gestul își păstrează, desigur, dimensiunea ceremonială, dar el trimite și către o memorie culturală de lungă durată, către o lume în care Scriptura a reprezentat, pentru generații succesive de lideri politici, una dintre sursele reflecției asupra puterii și a responsabilității.

În acest sens, „So Help Us, God” este mai mult decât o carte despre religia președinților americani. Este o contribuție remarcabilă la istoria culturii politice occidentale și, în același timp, o demonstrație convingătoare că marile instituții nu pot fi înțelese fără marile cărți care au format conștiința celor chemați să le slujească.

Dacă Constituția explică arhitectura președinției americane, Biblia explică, într-o măsură pe care Carl J. Richard o argumentează cu erudiție și echilibru, universul moral din care această instituție s-a născut și în care a evoluat vreme de peste două secole. Iar aceasta este, poate, cea mai valoroasă lecție pe care o oferă un volum destinat să devină o lucrare de referință în bibliografia consacrată raporturilor dintre religie și puterea politică.

George Alupoae, licențiat în artă