Copil de 4 ani, rănit după ce a căzut dintr-o autoutilitară aflată în mers, la Volovăț

[analyse_image type=”featured” src=”https://img.svnews.ro/foto/2025/12/18/508408/6780d914aec6af784a134bad6.jpg”]

Un copil în vârstă de patru ani a ajuns la spital după ce a căzut dintr-o autoutilitară aflată în mers, în comuna Volovăț. Accidentul s-a produs sâmbătă, 29 august, în jurul orei 12:45, pe strada Avram Iancu.

Potrivit polițiștilor, autoutilitara marca Mercedes-Benz era condusă de un bărbat care plecase de la domiciliu. În partea din față a vehiculului se aflau doi pasageri, iar în spate se aflau, în picioare, doi minori, de 4 și 11 ani.

După ce a parcurs o distanță scurtă, copilul de patru ani ar fi deschis portiera din dreapta-spate a autoutilitarei și a căzut pe carosabil. În urma incidentului, acesta a suferit mai multe leziuni, iar familia a solicitat intervenția unui echipaj al Serviciului de Ambulanță.

Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a primit îngrijiri medicale. Medicii au stabilit diagnosticul de politraumatism și contuzii, cu suspiciune de fractură de bazin. Ulterior, copilul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații și tratament de specialitate.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că partea din spate a autoutilitarei nu era prevăzută cu banchetă. În locul acesteia se aflau mai multe scule cu acumulatori, cutii cu accesorii, piese și alte obiecte folosite pentru activități de lucru.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în cadrul căruia urmează să fie stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul și eventualele responsabilități.

VN:F [1.9.22_1171]
se actualizează…
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

[analyse_source url=”https://www.svnews.ro/copil-de-4-ani-ranit-dupa-ce-a-cazut-dintr-o-autoutilitara-aflata-in-mers-la-volovat/556794/”]

Analyse

Post not analysed yet. Do the magic.