Imobiliarele, tentația parlamentarilor. În 2013, senatorii și deputații au cumpărat și au vândut terenuri și case

Social-democratul Ovidiu Bota a cumpărat un teren intravilan în Capitală și a preferat, mai degrabă, să se împrumute de la persoane fizice. Poate și pentru că are un credit bancar de aproape o jumătate de milion de euro pe care trebuie să-l achite în 25 de ani.

Sorin Ovidiu Bota, senator PSD

– teren intravilan de peste 1.100 mp, Sectorul 1, București

– împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 50 de mii de euro

– împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 40 de mii de lei

sursa: www.senat.ro

Senatorul Augustin Mitu a făcut și el investiții. Social-democratul a cumpărat anul trecut un teren și o casă în Ploiești, iar conturile și veniturile din chirii i-au crescut. A strâns în plus 50.000 de euro, 95.000 de lei și chirii de 70.000 de lei.

Augustin Mitu

– teren în Ploiești, de aprox. 400 de metri pătrați

– casă în Ploiești, de 200 de metri pătrați

– conturi: peste 50 de mii de euro și 95 de mii de lei

– chirii de peste 70 de mii de lei

sursa: www.senat.ro

Alți senatori par înglodați în datorii, pe care se angajează în fața băncilor să le achite până își încheie mandatele. Social-democratul Florinel Butnaru a scăpat de două credite de 50.000 de lei și a contractat unul de aproape 90.000 de euro pe care ar trebui să-l restituie în doi ani. Și social-democratul Liviu Pop se obligă să achite 60.000 de lei până la viitoarele alegeri parlamentare.

Florinel Butnaru, senator PSD

– credit bancar de 87 de mii de euro, scadent în 2016

– casă de 550 de metri pătrați

– mașină, autoutilitară, motocicletă

sursa: www.senat.ro

Liviu Pop, senator PSD

– credit scadent în 2016, în valoare de 60 de mii lei

– credit scadent în 2015, în valoare de 60 de mii lei

sursa: www.senat.ro

Și deputații au fost tentați de afacerile imobiliare. Gheorghe Emacu a vândut un teren și o construcție cu 60.000 de euro, iar social-democratul Gabriel Vlase a vândut tot o casă cu teren pe care a încasat 93.000 de euro.

Deputații, interesați de imobiliare

Gheorghe Emacu

– a vândut un teren și o casă cu 60 de mii de euro

Gabriel Vlase

– a vândut un teren și o casă cu 93 de mii de euro

sursa: www.cdep.ro

Deputatul PSD Vlad Cosma, cel pe care colegii l-au scăpat recent de arestul preventiv, a vândut un teren intravilan în Ploiești, un apartament și un spațiu comercial pentru care a încasat 250.000 de lei. Deputatul a acordat un împrumut în valoare de 33.000 de lei, iar datoriile către o firmă i-au scăzut de la 40.000 de euro la 25.000 de euro.

Vlad Cosma, deputat PSD

– a vândut un teren intravilan în Ploiești

– a vândut un spațiu comercial cu 250 de mii de lei

– a acordat un împrumut în valoare de 33 de mii de lei

sursa: www.cdep.ro

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/imobiliarele-tentatia-parlamentarilor-in-2013-senatorii-si-deputatii-au-cumparat-si-au-vandut-terenuri-si-case-204455


Analyse


2025-11-19 02:18:31

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.