[analyse_image type=”featured” src=”https://zdvi.cname.ro/_/vrancea-312-ani-de-la-martiriul-lui-constantin-brancoveanu/mediaPool/uPrMHbs.jpg”]
Vrancea | 312 ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu
|
Legătura domnitorului cu vechii Focșani și cele opt cișmele poruncite în 1695
La 15 august 2026 se împlinesc 312 ani de la moartea martirică a domnitorului Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi. Profesorul de istorie Cezar Cherciu evocă, pentru cititorii Ziarului de Vrancea, personalitatea și moștenirea voievodului, inclusiv un episod mai puțin cunoscut din istoria locală: în 1695, din porunca lui Brâncoveanu, în Focșanii Munteni au fost instalate opt cișmele alimentate cu apă adusă din dealul Faraoanelor.
312 ani de la moartea martirică a lui Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești
Anul acesta, la 15 august, de ziua Adormirii Maicii Domnului se împlinesc 312 ani de la moartea lui Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești. Academicianul Constantin C. Giurescu spunea: „Gospodar credincios, iubitor de artă și cultură, Constantin Brâncoveanu este una din figurile cele mai de seamă ale trecutului nostru. El simbolizează epoca de strălucire a spiritului românesc.”
În anul 1688, la cererea boierilor țării a fost ales domn al Munteniei, fiind fiul lui Papa Brâncoveanu și Stanca Cantacuzino și nepot a lui Șerban Cantacuzino, domn al Țării Românești în perioada 1678-1688. Brâncoveanu Constantin a avut una din cele mai lungi domnii (1688-1714); numai Basarab I Întemeietorul și Mircea cel Bătrân au domnit mai mult peste țară.
„Constantin Brâncoveanu –spunea istoricul Nicolae Iorga – s-a dovedit un strălucit politician, diplomat și om de cultură care a dus o politică de cumpătare, dar practică, puțin strălucitoare, dar foarte folositoare.”
A desfășurat o politică internă ce a influențat în bine spațiul românesc, fiind preocupat de întărirea domniei și ridicarea vieții culturale și a ortodoxismului românesc. A promovat relații apropiate cu Transilvania, menținând strânse legături comerciale cu Brașovul, contribuind la extinderea comerțului de tranzit pe care l-a socotit placa turnantă a comerțului țărilor române. Relațiile cu Moldova au fost mai anevoioase, mai puțin izbutite cu Constantin Cantemir (1685-1693) susținând numirea ca domn în Moldova a lui Constantin Duca (1693-1695).
An de an, fiind tot mai amenințat de politica economică tot mai agresivă a Porții Otomane, de creștere a haraciului și altor cereri economice, a fost nevoit să intensifice legăturile cu Viena și cu Petru cel Mare, pentru a-și asigura sprijinul contra otomanilor. Tratativele purtate au ajuns însă să fie cunoscute de către turci, sprijiniți de „neprietenii ce îi avea domnul” la Poarta Otomană. Astfel, după 25 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit și dus la Istanbul împreună cu cei patru feciori: Constantin, Ștefan, Radu și Matei.
A fost închis și torturat în vestita închisoare Edicule, unde cândva a fost închis și Vasile Lupu, domnul Moldovei. I s-a cerut să-și predea galbenii depuși în băncile de la Veneția, pe care i-a predat, refuzând însă solicitarea de a trece la mahomedanism. În final, în ziua de 15 august, în prezența sultanului, a marelui vizir, a pașilor și ambasadorilor, Brâncoveanu vede cum cad pe rând capetele a trei dintre fiii săi mai mari și a bătrânului său sfetnic Ianache Văcărescu.
Mezinul, Matei – spun martorii vremii – cere „îndurare și acceptă să ajungă sultan”. Domnitorul însă îl mustră: „Mai bine să mori de o sută de ori decât să te lepezi de credință.” Copilul renunță, iar capul său tânăr se rostogolește în țărână, unde va cădea și capul lui Constantin Brâncoveanu, „boier vechi și domn creștin.” (15/26 august 1714)
Trupul său va fi aruncat în apele Bosforului, fiind pescuit și înmormântat în mănăstirea de pe insula Calkeden din Mediterana. Soția sa, Marica, depășind multe obstacole, plătind scump, îi va aduce rămășițele pământești, care vor fi înmormântate la biserica „Sfântul Gheorghe cel Nou” din București.
Constantin Brâncoveanu a fost un domn care a sprijinit din plin cultura și biserica ortodoxă. A încurajat creșterea tipăriturilor românești; în 1701 existau trei mari tipografii la București, la Snagov și la Buzău. S-a înconjurat și sprijinit de ilustre personalități ale epocii; mitropolitul Antim Ivireanul, Episcopul Mitrofan al Buzăului, cronicarii Radu Popescu șu Radu Greceanu. Prin ctitoriile lăsate a răspândit stilul arhitectural brâncovenesc: bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia (1683), mănăstirea Hurezi –Vâlcea (1705), mănăstirea Rm. Sărat (1697). În afara Țării Românești a ridicat biserica de la Făgăraș (1698), Ismail (1698) și Galata (1699). A renovat mănăstirile Dealul, Sâmbăta de Sus, schitul Viforâta de lângă Târgoviște.
În Focșanii Munteni, în 1695, din porunca sa au fost instalate opt cișmele („havuzuri”) pentru apa adusă pe olane din dealul Faraoanelor. Trei dintre ele au rezistat până după Unirea din 1862. Prin fapta sa, a dovedit o grijă aleasă față de țară, de norod, dominând conștiința națională a românilor.
August 2026, Focșani prof. Cezar Cherciu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Pe urmele istoriei
VIDEO | 109 ani de la moartea Ecaterinei Teodoroiu în Vrancea. Eroina de la Jiu, între legendă și adevărul istoric
Anunțuri ZdV Premium
Raporteaza comentariu
In curs de procesare…[analyse_source url=”https://ziaruldevrancea.ro/proiecte/pe-urmele-istoriei/vrancea-312-ani-de-la-martiriul-lui-constantin-brancoveanu”]